NAFTA

Rezumat

Extinderea procesului de regionalizare la scara planetara prin aparitia unor noi grupari de cooperare si integrare economica, a determinat tarile dezvoltate din America de Nord sa se gandeasca si ele la o forma de asociere care sa le reprezinte mai bine interesele si sa le acopere de risc in relatiile cu celelalte state ale lumii.

Astfel, NAFTA este urmarea fireasca a credintei in forta comertului si a investitiilor libere, prin acest acord s-a urmarit crearea unei puternice aliante economice, cu un potential urias de utilizare a fortei de munca in conditii de inalta productivitate si randament si care sa determine cresterea nivelului de trai si careia sa i se alature in viitor si alte state astfel incat sa genereze efecte deosebite asupra relatiilor economice cu alte tari sau grupari regionale.

NAFTA funcţionează cu ajutorul unor organizaţii care sunt în aşa fel create încât să fie perfect adaptabile condiţiilor schimbătoare ale unor relaţii internaţionale foarte dinamice. Aceste instituţii sunt conduse de reprezentanţii ai tuturor celor trei tări membre.

In urma evaluarilor realizate, s-a constatat ca NAFTA a fost un mare succes pentru toate partile implicate, reflectat in principal prin beneficiile obtinute in urma punerii in aplicare a politicilor de liberalizare a schimburilor economice, care au condus la cresterea bogatiei si competitivitatii in regiune, precum si la avantajele comparative pentru consumatori, angajati si intreprinderi.

Cuvinte cheie

NAFTA, integrare regionala, grupari integrationiste, zona de liber schimb, relatii economice ,

Cap. 1 Probleme de geografie a comertului international

Schimburile comerciale, apărute odată cu excedentul de produse rezultat în urma revoluţiei tehnologice a agriculturii neolitice, au avut multă vreme un caracter local, funcţionînd în cadrul unor economii închise. Doar bunurile de lux (metale şi pietre preţioase, ţesături rare, mirodenii, porţelanuri, sarea în unele cazuri) făceau obiectul unor schimburi interregionale. Descoperirile geografice din secolele al XV-lea, al XVI-lea şi al XVII-lea, constituirea imperiilor coloniale, apariţia marilor companii comerciale, revoluţia industrială, expansiunea sistemelor economice internaţionale fundamentate pe consum manipulat, toate au fost cauzele internaţionalizării schimburilor mercantile.

Cristalizarea şi perfecţionarea relaţiilor în plan vertical de tipul metropolă-colonie, apariţia burselor de mărfuri şi constituirea unui sistem financiar şi comercial unic (Banca Mondială, Fondul Monetar International, Acordul General pentru Tarife şi Credite) au condus la o piaţă mondială unitara, caracterizată de un sistem comercial multilateral si de separarea clară a două sectoare: centura industrială, transformatoare, a emisferei nordice şi regiunile emisferei sudice, furnizoare de materii prime.

1.1. Globalizarea si regionalizarea economiei mondiale

Fenomenele care marchează evoluţia economiei mondiale în ultimele decenii stau sub semnul globalizării, al interdependenţelor şi interacţiunii. Orice s-ar întâmpla, în orice colţ al lumii, are efecte mai mult sau mai puţin ample asupra întregii economii

mondiale.

Globalizarea nu este ceva absolut nou şi totuşi acesta e fenomenul cel mai caracteristic al lumii contemporane. Astăzi are loc nu numai globalizarea comerţului, ci şi a producţiei însăşi. Dislocarea marilor întreprinderi transnaţionale pe diferite meridiane ale globului este însoţită de un transfer masiv de noi tehnologii şi de personal productiv. Funcţionarea unei reţele mondiale de burse, aflate într-o legătură reciprocă permanentă, a unificat şi mai mult lumea. Dolarul american a devenit o valută căutată în orice ţară de pe glob. Are loc o globalizare a vieţii culturale şi chiar ideologice. Lumea priveşte în fond aceleaşi filme, citeşte cărţi ce apără aceleaşi idei.

Pe lângă progresul ştiinţific şi tehnic, principala forţă motrice a mondializării au devenit societăţile transnaţionale, precum şi organizaţiile economice internaţionale.

Într-un sens neutru, globalizarea este un proces de extindere a tranzacţiilor între oameni dincolo de graniţele fiecărei ţări şi de adâncire a interdependenţelor între entităţi globale, care pot fi private, instituţii publice sau guverne. Acest proces este condus de forţe economice (ca liberalizarea schimburilor comerciale), tehnologice (comunicaţii, informaţii) şi politice (căderea comunismului).

Globalizarea diferă de celelalte forme de intensificare a interdependenţelor între naţiuni, ea implică un proces calitativ, bazat mai degrabă pe o piaţă globală consolidată a producţiei, distribuţiei, consumului, decât pe pieţe naţionale autonome. Ea implică, de asemenea, creşterea atât a riscurilor cât şi a oportunităţilor pentru indivizi şi comunităţi în

transformarea tradiţiilor şi modelului de consum, accentuându-se mobilitatea, simultaneitatea, pluralismul şi creşterea alternativelor de satisfacere a nevoilor.

Paradoxal, dar procesul de globalizare se desfăşoară paralel cu aprofundarea decalajului în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare economică a diferitelor grupe de ţări şi cu regionalizarea economiei mondiale.

Fenomen relativ nou în relaţiile economice internaţionale, regionalizarea sau integrarea economică regională, reprezintă un proces de stabilire a unor relaţii economice mai strânse între două sau mai multe ţări învecinate prin intermediul abolirii obstacolelor în calea schimburilor reciproce şi crearea unei pieţe comune, sau a unei Uniuni economice şi monetare. Un principiu metodologic important de care urmează să se ţină cont în cazul studierii şi realizării integrării economice regionale îl constituie faptul că această integrare nu poate avea loc de la sine, în mod automat, ci numai în urma unor înţelegeri la nivel interstatal. Aşadar, regionalizarea este însoţită de o apropiere şi cooperare politică mai strânsă între state.