Necesitatea și importanța studierii mărfurilor

INTRODUCERE

Mecanismele complexe ale economiei de piaţă, bazate pe legea cererii si a ofertei, pun într-o lumina nouă problema studierii tehnico-economice a mărfurilor. Expansiunea universurilor mărfurilor, cu galaxii structurale pulsatorii, succederea şi coexistenţa generaţiilor diferite de mărfuri, impactul rapid şi determinant al revoluţiei stiinţifice şi tehnice în producţie şi în comerţul cu materii prime şi produse procesate, au condus la mutaţii de esenţă în ştiinţa merceologică.

Merceologia reprezintă ştiinţa care studiază mărfurile, atât cele materiale, cât şi cele fără conţinut material, în toată varietatea şi complexitatea problematicii lor.

Fondul de cunoştinţe referitor la mărfuri şi problematica lor grupează, pe lângă cunoştinţe specifice, numeroase elemente din ştiinţe clasice şi ştiinţe noi, organizate într-un sistem autonom, distinct şi original, ancorat deopotrivă în teorie, în ştiinţele aplicate şi, prin excelenţă, în zone de referinţă ale practicii. Aceste cunoştinţe asigură extensia orizontului de cunoaştere generală şi îmbogăţirea domeniului ştiinţific propriu.

Depăşirea limitelor naţionale în dezvoltarea merceologiei şi trecerea acestei ştiinţe la o circulaţie internaţională de informaţii, de achiziţii ştiinţifice şi metodologice, au provocat o deplasare de la abordarea clasică la abordarea modernă şi dinamică a studierii mărfurilor, într-o concepţie interdisciplinară şi sistemică.

În centrul preocupărilor producătorilor şi utilizatorilor se situează marfa, privită ca respondent material al necesităţilor de consum, iar din punct de vedere al calităţii - ca reflectare a proprietăţilor produsului şi protecţiei consumatorilor.

Pe plan intern şi internaţional, se acordă o importanţă deosebită studierii mărfurilor şi a conexiunilor acestora cu alte domenii importante, acentul punându-se pe aspectul economic, dar şi pe cel ecologic şi social, cunoscându-se influenţa majoră asupra mediului înconjurător şi a calităţii vieţii.

Merceologia modernă are ca obiect de studiu fundamental:

- marfa ca obiect - entitate - sistem monocomponent,

- marfa împreună cu ambalajul său individual - sistem bicomponent,

- marfa - ca mulţime omogenă şi finită de produse identice (lot de produse),

cu toate conexiunile generate de apariţia, procesarea şi logistica distribuţiei fizice şi de consum.

Studierea mărfurilor oferă consumatorilor cunoştinţele necesare care stau la baza decizii de cumpărare corecte şi responsabile.

1. MARFA – DEFINIRE, TERMINOLOGIE, TENDINŢE ACTUALE

1.1. DEFINIREA NOŢIUNII DE MARFĂ

Cuvântul „marfă” a început să fie utilizat în limba engleză în secolul al XV-lea, venind din franceză - „commodité”, având sensul de „a beneficia de profit”. Rădacinile acestui cuvânt se regăsesc în limba latină „commoditatem” având sensul de pregătire, adaptare.

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, marfa este produsul muncii, destinat schimbului, prin intermediul vânzării-cumpărării.

În Dicţionarul Economic şi Financiar, marfa este definită ca bun economic care serveşte producţiei sau satisfacerii nevoilor oamenilor, destinat vânzării-cumpărării, prin tranzacţii pe piaţă. Marfa, este în esenţă, corespondentul material al unei necesităţi de consum determinată.

Totalitatea bunurilor care se interpun între o nevoie sau o dorinţă exprimată sau implicită a consumatorilor, pe de o parte şi satisfacţia acestora, pe de altă parte, constituie marfa (obiect material, substanţă, serviciu, idee, informaţie etc), formă de transfer de la producător la consumator, prin intermediul schimbului pe piaţă, contra banilor.

Marfa poate fi considerată, pe de o parte, mijloc de satisfacţie a unor nevoi particulare derivate din dorinţele subiective şi aspiraţiile individului, iar pe de altă parte, sistem de mijloace de producţie derivate din sistemul de consum social.

Marfa reprezintă rezultatul posibil a fi obţinut la un moment dat, într-un anumit loc şi în forma adecvată, în urma procesului de proiectare, producţie şi distribuţie către consumator. Valoarea este caracteristica esenţială care condiţionează perceperea, dimensionarea, clasificarea, manipularea, schimbul şi acceptarea mărfurilor pe piaţă.

Marfa, conform abordării merceologiei tradiţionale, reprezintă un bun economic mobil destinat schimbului, care îndeplineşte anumite cerinţe de materialitate şi de transferabilitate. Caracterul de materialitate al mărfii constă în identificarea limitelor sau graniţelor lucrurilor, precum şi a caracteristicilor calitative şi cantitative care o fac identificabilă şi o disting pe piaţă. La sfârşitul schimbului, bunul trebuie să garanteze transferabilitatea sa şi trebuie să aibă o valoare economică.

Într-o abordare modernă, marfa este descrisă ca „totalitatea obiectelor şi subiectelor asupra cărora intervine designerul pentru crearea aşa-numitei formă a mărfii sau valoare adăugată”. Valoarea adăugată a mărfii este dată de ansamblul de calităţi perceptibile şi neperceptibile ale acesteia, inclusiv cele de ordin socio-cultural, care în procesul de schimb al mărfii determină alegerea sa şi influenţează preferinţa consumatorului, modificând valoarea de schimb şi atrăgând atenţia în particular asupra designului mărfii.