Protecția consumatorilor

Capitlolul 1. Protectia consumatorilor

Problematica protecţiei consumatorilor priveşte îndeosebi, aspecte referitoare la sistemul de relaţii creat în cadrul pieţei, generat de confruntarea consumului cu obiectul său, respectiv cu produsul oferit de producător, la care se adaugă cadrul de desfăşurare a relaţiilor ofertant - consumator, respectiv gradul de libertate în care are loc derularea fenomenelor de piaţă - jocul ofertei şi cererii, liberalizarea preţurilor, publicitatea comercială, comportamentul personalului comercial, calitatea produselor etc.

Aducerea în discuţie a problematicii privind protecţia consumatorilor, nu trebuie însă să determine ignorarea altor aspecte care, desigur, în momentul de faţă apar ca deziderate, dar care, în timp, trebuie să fie soluţionate, pentru a putea face într-adevăr pasul decisiv. Se are în vedere, în acest sens, pe de o parte, faptul că într-un mod mai general, consumatorilor trebuie să li se asigure importante beneficii printr-o politică de piaţă bine definită, care să le permită a dispune de o alegere mai diversificată a produselor şi serviciilor în condiţiile unei pieţe mai competitive, iar pe de altă parte, crearea contextului, în cadrul căruia este esenţial să apară faptul că sunt recunoscute şi confirmate natura şi obiectivele specifice politicilor privind consumatorii. Mai mult, este necesar să se ajungă până acolo, încât obiectivele respectivelor politici privind consumatorii să nu mai fie considerate ca subproduse ale politicilor de piaţă sau ale politicilor concurenţiale, ci abordări de sine stătătoare, în cadrul cărora consumatorii să poată vedea cadrul, căile şi instrumentele prin care drepturile le sunt protejate şi promovate la nivel continental, sau mondial, în contextul politicilor globale promovate de statele europene sau din alte zone ale lumii. În consecinţă, abordările privind consumatorul vor trebui să fie considerate ca segmente ale politicilor globale, dar conturate ca politici de sine stătătoare, cu obiective proprii, priorităţi proprii şi instrumente proprii. Grija faţă de consummator trebuie să capete astfel legitimitatea deplină a unor politici distincte şi autonome,

funcţional integrate în cadrul celorlalte politici promovate de societate.

1.1. Conceptul de protecţie a consumatorilor

Economia de piaţă, prin mecanismele sale şi principiile promovate poate asigura coerenţele necesare unei societăţi, prin jocul preţurilor, al deciziilor de protecţie şi alegere ale consumatorilor, orientarea producţiilor productive spre producţii necesare şi rentabile, realizând în acelaşi timp echilibrul şi adaptările necesare în economie, potrivit exigenţelor de funcţionare corectă a mecanismului adoptat. Concomitent, economiei de piaţă îi este asociată şi noţiunea de corectitudine. O asemenea noţiune are în vedere, pe de o parte, concurenţa, iar, pe de altă parte, consumatorul ca principal beneficiar al activităţii concurenţiale. În ceea ce priveşte concurenţa, corectitudinea, ca trăsătură a economiei de piaţă, presupune că atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii antrenaţi în acţiune şi, la rândul lor, fiecare luat individual să nu depindă de o putere care să deformeze jocul concurenţei, accesul la piaţă să fie liber, atât producătorii, cât şi distribuitorii să nu poată îngrădi diferitele domenii de acţiune pentru a-şi rezerva beneficiile, iar deciziile fiecăruia să fie luate în totală libertate. În raport cu consumatorul, noţiunea de corectitudine presupusă de economia de piaţă are în vedere asigurarea unor largi posibilităţi de informare, de cumpărare a celor necesare şi alegerea la preţuri convenabile a unor produse de o calitate corespunzătoare preţului solicitat, fiind necesar ca piaţa să fie transparentă, informaţia să circule liber, iar preţurile să fie cunoscute şi, prin aceasta, concurenţa să fie efectivă, loială şi benefică pentru consumator.

Consumatorul, în calitatea sa de purtător al cererii de mărfuri, joacă un rol important în mecanismul de piaţă, constituind, în acelaşi timp, elementul de referinţă al tuturor acţiunilor întreprinse atât de producător, cât şi de către comerciant. Mai mult, pe măsură ce o ţară sau alta se dezvoltă, cunoscând o stare de prosperitate, rolul consumatorului devine mai complex şi un număr din ce în ce mai mare de organizaţii, publice sau particulare, sunt afectate de comportamentul acestuia. În acelaşi context, trebuie recunoscut însă faptul că, luând în considerare interesele şi nevoile respectivilor consumatori, aceştia sunt confruntaţi cu o serie de dezechilibre în raporturile de piaţă, dezechilibre ce afectează sub multiple aspecte - economic, educaţional, siguranţa sănătăţii etc.

O asemenea stare de fapt impune anumite intervenţii sociale, menite să ofere cadrul stării de echilibru, bazat pe respectarea unor clauze convenite şi asigurarea accesului tuturor la produse care să nu prezinte nici un risc şi pe promovarea corectă, echitabilă şi susţinută a dezvoltării economiei

sociale. Întreg complexul de intervenţii sociale - guvernamentale sau nonguvernamentale – cu privire la problematica respectivă, îşi găseşte expresia în conceptul de protecţie a consumatorilor.

Conceptul de protecţie a consumatorilor are în vedere un ansamblu de dispoziţii privind iniţiativa publică sau privată, destinat a asigura şi a ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor. Dată fiind largheţea unei asemenea noţiuni, protecţia consumatorilor îmbracă o serie importantă de aspecte, omul de rând, în calitatea sa de consumator şi, îndeosebi, în calitatea sa de cumpărător, devenit agent de piaţă, confruntându-se cu o multitudine de probleme legate de: structura produselor destinate a-i asigura consumul, preţurile la care îşi poate procura diversele produse şi servicii şi calitatea acestora, sistemul de informare prin care să se asigure transparenţa pieţei, sistemul de comercializare a produselor şi calitatea serviciilor comerciale etc.

Într-un asemenea cadru, caracterizat printr-o arie largă de cuprindere şi o complexitate deosebită, pentru asigurarea unei protecţii reale a consumatorilor, este necesară o bună structurare a fenomenelor şi a ariei problematice generate de fiecare dintre acestea, o selectare atentă a problemelor şi detalierea lor, precum şi conturarea unor obiective specifice fiecărei zone şi perioade cuprinse în programele de protecţie. Aceasta face ca protecţia consumatorilor să îmbrace atât forma unei mişcări generale, care să militeze pentru respectarea intereselor consumatorilor, cât şi, în cele mai frecvente cazuri, forma unor acţiuni speciale, cu programe şi obiective bine determinate în timp şi spaţiu (de pildă, mişcarea pentru desdăunarea cumpărătorilor de autoturisme Convoiz fabricate de firma “General Motors”, creată ca urmare a apariţiei, în procesul de utilizare, a unor defecte importante în sistemul de frânare). O dată cu adoptarea setului de “Principii directoare pentru protecţia consumatorului” de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 39/248/1985, protecţia consumatorului a devenit o problemă de anvergură mondială, principiile respective oferind un cadru utilizabil în elaborarea şi consolidarea politicilor şi legislaţiei naţionale a oricărei ţări, referitoare la protecţia consumatorilor, încurajând, concomitent, cooperarea internaţională în domeniul respectiv.

Ţinând seama de mutaţiile intervenite în societate, creşterea continuă a exigenţelor publicului consumator şi, aşa după cum subliniam şi în capitolul anterior, apariţia unor fenomene care avertizează asupra faptului că este în curs formarea unei noi societăţi care anunţă un alt tip de armonie socială, specialiştii subliniază faptul că în cadrul Uniunii Europene şi în ţările membre ale acestei comunităţi s-a trecut la o nouă conceptualizare a problematicii privind consumatorul şi protecţia sa. Se încearcă înlocuirea noţiunii de “protecţie a consumatorilor”, considerată restrictivă

cu o noţiune mai globală, de “promovare a consumatorului”, prin această înlocuire considerându-se că respectivul consumator va deveni un interlocutor activ de piaţă.