Redefinirea avantajelor comparative și competitive ale României

CAPITOLUL I

TEORIILE PRIVIND AVANTAJELE COMPARATIVE

ŞI

COMPETITIVE ALE NAŢIUNILOR

2. Abordări conceptuale cu privire la teoriile comerţului internaţional

2.1 Primele tentative de explicare a fundamentelor comerţului internaţional

2.1.1 Noile fundamente ale comerţului internaţional

Interdependenţele economice dintre state au devenit tot mai pronunţate in a doua jumătate a secolului XX. Fenomenele şi procesele ce se petrec la nivel internaţional se r¬asfrâng intr-o proporţie crescândă asupra politicilor micro si macro-economice. Statele şi firmele prezente pe arena internaţională sunt expuse fiecare la acţiunile celorlalte şi pot, la randul lor, influenţa deciziile şi politicile acestora din urmă. Accentuarea acestor interdependenţe a condus la creşterea volumului comerţului internaţional şi la promovarea unor politici externe intercondiţionate. În această perioadă s-au afirmat şi tendinţele de internaţionalizare a producţiei şi tehnologiei, şi de globalizare a pieţelor de bunuri, de servicii şi de capital.

Determinantul principal al comerţului internaţional îl constituie diferenţele dintre state. Atât cele privind productivitatea muncii şi dotarea cu factori de producţie, cât şi cele de ordin tehnologic şi concurenţial, determină ţările să-şi adapteze potentialul national la caracteristicile cererii mondiale.

Schimburile comerciale internaţionale pot genera atât efecte pozitive, cât şi efecte negative asupra bunăstării statelor participante.

Printre factorii care influenţează evoluţia comerţului internaţional se pot mentiona:

a) redefinirea constantă a raportului de forţe pe plan comercial. La nivel mondial nomenclatorul produselor comercializate în perioada postbelică s-a diversificat, s-a reînoit permanent predominând produsele manufacturate cu un grad tot mai ridicat de prelucrare.

Comerţul cu produse manufacturate a fost şi este dominat atât la export cât şi la import de statele dezvoltate. Tendinţa ultimilor ani însă evidenţiază o diminuare uşoară a acestei ponderi în favoarea statelor în curs de dezvoltare.

Comerţul cu produse de bază, deşi valoric a înregistrat o creştere, după deceniul V, ca pondere în totalul schimburilor comerciale, la nivel mondial a înregistrat o diminuare în favoarea bunurilor manufacturate cu grad înalt de prelucrare.

b) diversificarea şi creşterea eficacităţii măsurilor de politică comercială. Principalele trăsături şi tendinţe la nivel internaţional privind politica comercială au fost:

• în perioada postbelică se poate constata o atenuare a protecţionismului vamal industrial şi menţinerea la niveluri inca ridicate a protecţionismului vamal în zona comerţului cu produse agricole.

• liberalizarea comerţului internaţional începând cu deceniul VI şi escaladarea protecţionismului netarifar începând cu deceniul VIII ( ex: limitările “voluntare” la export; acorduri privind comercializarea ordonată a produselor; preţuri minime şi maxime la import; prelevări variabile la import).

• accentuarea aplicării măsurilor de promovare şi stimulare a exporturilor (fie de natură bugetară – subvenţii, fie de natură fiscală – scutiri de impozite; de natură financiar-bancară; de natură valutară).

• extinderea aranjamentelor preferenţiale în relaţiile comerciale internaţionale.

c) apariţia şi maturizarea grupărilor comerciale regionale care atrag în ultima perioadă tot mai mulţi membri extinzându-şi zonele geografice de influenţă (ex.: UE, NAFTA, APEC, ASEAN).

d) existenţa unor fenomene cu evoluţie complexă care au marcat evoluţia economiei internaţionale (crizele economice ciclice; fenomenele monetare; evoluţia preţurilor pe plan mondial la factorii de producţie).

e) diversificarea mecanismelor prin care se manifestă comportamentul neconcurenţial sau anticoncurenţial al firmelor sau autorităţilor publice.

f) apariţia şi diversificarea noilor tehnologii generatoare de oportunităţi de afaceri, dar şi cauze de amplificare a decalajelor dintre state. Există un decalaj între statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, tehnologia fiind concentrată în statele dezvoltate.

g) modernizarea reţelelor de distribuţie şi internaţionalizarea acestora.

h) maturizarea procesului de instituţionalizare a comerţului internaţional (OMC, UNCTAD). Majoritatea acordurilor gestionate de OMC constituie derogări de la clauza naţiuniii celei mai favorizate. Aceste acorduri nu interzic apariţia sau consolidarea unor zone de comerţ liber sau a unor uniuni vamale. Problema care se pune şi care constituie o capcană a globalizării constă tocmai în aceste derogări care reflectă de fapt tendinţa de regionalizare, de împărţire şi reîmpărţire a pieţelor de către centrele actuale sau viitoare de putere.

i) apariţia unor noi actori ai comerţului internaţional (firme sau companii transnaţionale, multinaţionale sau chiar globale).

j) modificarea comportamentului firmelor în funcţie de stimulii pieţei şi de reglementările de politică comercială şi economică.

k) accentuarea caracterului interdependent al instrumentelor de politică comercială, fiscală, financiar-bancară şi valutară. Un sistem comercial modern pentru a fi eficient presupune anumite schimbări în sistemul financiar şi valutar internaţional. Într-o lume a interdependenţelor armonizarea acestor sisteme se impune pentru ca orice schimburi comerciale indiferent de localizare şi orientare să se poată desfăşura în condiţii normale şi avantajoase pentru parteneri