Rundele de Negocieri

e 1.1 Al treilea organism economic mondial

În anul 1948 cel de-al doilea razboi mondial lua sfârsit. Guvernele din întreaga lume erau hotarâte sa faca în asa fel încât trecutul sa nu se mai repete. Evitarea unui razboi însemna deci evitarea greselilor economice ale deceniilor 3 si 4 ce tocmai trecusera. Barierele împotriva comertului international, gândite ca adevarate ziduri de aparare a economiilor nationale, trebuiau sa fie ridicate.

Astfel, cu doi ani ramasi din deceniul cinci, întregul sistem politic si economic al lumii trebuia revizuit. Noile sentimente de dorinta de stabilitate, de apartenenta la un grup, la o mentalitate, izvorâte din experienta colectiva traumatizanta a razboiului, erau adevarate motoare de convingere în directia împlinirii acestei mari schimbari. Organizatiile internationale ce au fost create au avut tocmai aceasta menire: de a restabili cooperarea interstatala si pacea.

Asa au aparut Institutiile de la Bretton Woods cunoscute sub numele de Banca Mondiala si Fondul Monetar International. Trebuia creata si o a treia organizatie, un al treilea pilon institutional al relatiilor economice internationale, care sa se ocupe de cooperarea economica. Proiectul, extrem de ambitios, însuma peste 50 de pagini si prevedea crearea unei Organizatii Internationale a Comertului (OIC), ca institutie specializata a ONU. Pe lânga domeniul comertul international, erau incluse reguli privind folosirea fortei de munca, acorduri pe produse, practici comerciale restrictive, investitii internationale si servicii. Înainte chiar ca textul cartei sa fie ratificat, 23 de tari din cele

50 de participante, au decis sa înceapa negocieri separate privind reducerea si consolidarea taxelor vamale.

Aceasta prima serie de negocieri a inclus 45.000 de concesii tarifare, care afectau circa o cincime din comertului international, însumând 10 miliarde dolari. Cei 23 de participanti au convenit sa accepte, cu titlu provizoriu, anumite reguli comerciale continute în proiectul cartei OIC. Acest ansamblu de reguli comerciale si concesii tarifare a devenit cunoscut drept Acordul General pentru Tarife si Comert, GATT.

Pe timpul a jumatate de secol, textul de baza al GATT s-a mentinut aproape identic. Secretariatul general, cu sediul la Geneva, a convocat o serie de întruniri de afaceri care au permis stabilirea unor acorduri "plurilaterale" , cauze ale importantelor reduceri tarifare ca vor urma. Desi tensiunile Razboiului Rece au facut ca anumite tari sa fie excluse (ex: Uniunea Sovietica, RP China), GATT a jucat în continuare rolul celui mai mare acord comercial international, influentând comertul mondial.

e 1.2 GATT , începutul liberalizarii comertului international

Conferinta Natiunilor Unite , ce a avut loc în Cuba, 1947, pe tema Comertului si a Folosirii Fortei de Munca a avut ca finalitate adoptarea Cartei Organizatiei Internationale de Comert de la Havana. Aceasta era menita sa fie fundamentul unei noi organizatii multilaterale care sa gestioneze schimburile comerciale. Datorita neratificarii de catre parlamentele unor tari participante (de notat fiind opozitia celui american , initial militant activ al constituirii OIC ) carta nu s-a mai aplicat.

Incertitudinea ce a luat nastere dupa discutiile de la Havana a facut sa se resimta nevoia existentei unui mecanism care sa puna în aplicare si sa vegheze asupra concesiilor tarifare negociate în 1947. Raspunsul imediat a fost acela de a se utiliza capitolul pe tema Politicii Comerciale din cadrul Cartei Havana pentru a fonda o întelegere asupra tarifelor vamale si a comertului. Pentru a se si aplica de-îndata aceasta întelegere, s-a coagulat o administratie de conducere interimara.

Din punct de vedere juridic GATT (Acordul General pentru Tarife si Comert) nu era decât un simplu acord comercial, administrat de o comisie, cum s-a vazut mai sus, interimara. Statele care aderau la acest acord nu deveneau membre GATT, ci parti contractante, statut pe care si l-au pastrat pâna la înlocuirea GATT cu OMC. Atunci când se întruneau însa ca instante dotate cu putere de decizie, ele formau Partile Contractante.

Acordul General pentru Tarife si Comert (GATT) a adus cu sine ordine în ,,jungla mondiala a comertului. Prin forta împrejurarilor a reusit sa se ridice la rangul de organizatie internationala, cu sediu, la Geneva, cu buget si instante proprii. Acest organism a devenit locul de întâlnire al reprezentantilor tarilor din întreaga lume în încercarea acestora de a-si rezolva disputele economice precum si de a negocia stabilirea unor tarife vamale mai scazute. Aceste posibilitati permiteau crearea unui mediu mondial favorabil dezvoltarii si crearii de noi locuri de munca. Dovada a rolului pe care l-a jucat GATT sta si numarul de membri ai acestei întelegeri: daca initial erau în jur de 20, cu timpul s-a ajuns la chiar peste 100. Majoritatea erau tari în curs de dezvoltare, acestea primind ajutoare pentru a se putea conforma regulilor.

Reducerile continue ale tarifelor au stimulat în deceniile 1950, 1960 cresterea comertului mondial, care a atins rate foarte înalte (în jur de 8% anual pe termen mediu). Ritmul de crestere al comertului mondial a fost întotdeauna superior cresterii productiei pe vremea când exista GATT. Afluenta de noi membrii în timpul rundei Uruguay, dupa prabusirea sistemului economic sovietic, a fost o recunoasterea sistemului multilateral comercial drept suport de dezvoltare si instrument de reforma economica si comerciala.