Teorii Economice Clasice

Cap 1. Teorii clasice ale comertului international

1.1 Precursorii şi fondatorii teoriei comerţului internaţional

Privind retrospectiv evoluţia teoriei comerţului internaţional, bazele ei se regăsesc în lucrările economiştilor clasici englezi. În “Avuţia naţiunilor” scrisă de Adam Smith în 1776 şi în “Principiile economiei politice şi impunerii fiscale”, elaborată de D. Ricardo şi aparută în 1826, se află diseminate primele teoretizări ale aspectelor fundamentale ale specificităţii activităţii de comerţ exterior. Preluate şi dezvoltate de numeroşi continuatori, ele au dus la conturarea teoriei comerţului internaţional.

Primele încercări de analiză teoretică a comerţului exterior au fost întreprinse de reprezentanţii curentului de gândire mercantilist: William Stafford şi Thomas Mun în Anglia, Colbert şi Antoine de Montchrestien în Franţa, Ivan Tihonovici Posoşkov în Rusia etc.

Se ştie că pentru mercantilişti, metalele preţioase, înseosebi aurul şi argintul, reprezintă personificarea universală a bogăţiei. Aurul este “nervul războiului” şi “substitutul nevoilor tuturor oamenilor” (A. de Monchrestien), iar “bogăţia nu constă în a avea mai mult aur sau mai mulţi bani, ci în a avea mai mulţi decât restul lumii sau decât vecinii“ (citat după Marcy G., Economie internationale, PUF, Paris, 1976, p.12).

Animaţi de un asemenea scop, ei nu vedeau altă posibilitate de mărire a stocului de aur, în afara extracţiei, decât comerţul exterior. Potrivit concepţiei mercantiliste, specificitatea comerţului exterior constă tocmai în faptul că, spre deosebire de circulaţia internă a mărfurilor care nu măreşte cantitatea de aur şi de bani, excedentul exporturilor faţă de importuri poate servi acestei cauze. În acord cu aceasta, recomandările lor de politică comercială sunt orientate spre maximizarea exporturilor şi limitarea importurilor. Semnificativ este faptul că, deşi inconsistentă, mentalitatea “mercantilistă” a primatului exporturilor faţă de importuri răzbate până în zilele noastre.

În concluzie, încercările de analiză teoretică ale mercantiliştilor au fost orientate doar spre avantajele pe care comerţul exterior le generează şi măsurile de politică comercială adecvate pentru însuşirea lor.

Limitele gândirii mercantiliste au fost bine sesizate de clasicii englezi: A.Smith şi D.Ricardo. Ei şi-au plasat analiza nu numai în sfera circulaţiei, ci, în primul rând, în sfera producţiei. Spre deosebire de mercantilişti, ei caută posibilitatea măririi gradului de bunăstare, nu într-un sold activ permanent al balanţei comerciale, ci în structura producţiei ţărilor participante la schimb.

Astfel, abordarea teoretică a comerţului exterior în opera clasicilor capătă noi obiective: pe de o parte, se încearcă definirea criteriilor de fundamentare a specializării internaţionale, iar, pe de altă parte, se urmăreşte identificarea cauzelor, dezvăluirea specificităţii şi explicarea avantajelor generate de comerţul exterior.

Definind sfera de cuprindere a obiectului analizei teoretice a schimburilor comerciale externe, economiştii clasici se înscriu ca adevăraţii fondatori ai teoriei comerţului internaţional.

Principalele secvenţe ale teoriei clasice a comerţului internaţional sunt:

- teoria avantajelor absolute, elaborată de A.Smith (1723-1790);

- teoria costurilor comparative, iniţiată de Robert Torrens (1780-1864) în lucrarea Essay on the External Corn Trade (1815) şi desăvârşită de D.Ricardo (1772-1823);

- teoria valorilor internaţionale, al cărei autor este J.St.Mill (1806-1873).

1.2 Teoria avantajelor absolute. Adam Smith.

Adam Smith (1723-1790) este considerat părintele economiei politice şi un autor important în domeniul moralei creştine. S-a născut în oraşul Kirkcaldy, în iunie 1723. Data naşterii nu este cunoscută cu certitudine, singurul fapt care s-a păstrat este data botezului: 16 iunie.