Comunicarea în Procesul de Consiliere

“Comunicarea reprezintă un proces de viaţa esenţial,

prin care animalele şi oamenii generează sisteme,

obţin, transformă şi folosesc informaţia

pentru a-şi duce la bun sfarsit activităţile sau viaţa”

( Brent D. Ruben)

Introducere

Familia, mediul de viaţă şi şcoala sunt factori determinanţi ai dezvoltării complete şi complexe a copiilor.Împreună trebuie să colaboreze pentru ca fiecare elev, indiferent de particularităţile sale, să poată deveni un membru independent al comunităţii în care doreşte să se integreze.

Comunicarea este omniprezentă sub diferite forme – interacţiune, relaţie, schimb, influenţă, control – deoarece procesele sociale în integralitatea lor implică şi procese de comunicare.

Tocmai din acest motiv, şcoala implicând multiple relaţii sociale, modul în care se comunică poate contribui semnificativ la succesul elevilor noştri, deci rolul comunicării în procesul de învăţământ trebuie să reprezinte o preocupare permanentă a cadrului didactic.

Ceea ce spunea L. Şoitu în ,,Condiţionarea psihologică a mesajului audio – vizual‘’ trebuie să ne dea de gândit fiecăruia: ,,nu tot ce intenţionăm reuşim să spunem, nu tot ce spunem se aude, nu tot ce se aude se şi înţelege, se înţelege şi ce nu spunem; iar ceea ce se înţelege nu depinde numai de noi ce devine”.

Deci, dacă luăm în considerare că mesajul transmis este o competenţă din partea educatorului şi o performanţă din partea educatului, trebuie să căutăm acele mijloace pentru a deveni competenţi în ceea ce ţine de comunicare, astfel încât să obţinem comportamentul pe care noi ni-l dorim de la elevi.

1. CE ESTE COMUNICAREA? TIPURI DE COMUNICARE

Comunicarea este un transfer de informaţie între un emiţător şi un receptor, în urma căruia, informaţia transmisă şi captată este înţeleasă şi interpretată în acelaşi mod de către cele două părţi.

Dicţionarul explicativ al limbii române ne oferă mai multe sinonome pentru cuvântul comunicare: înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legătură.

Ea se referă la transmisie şi schimb de informaţii între oameni, la circulaţia de impresii, trăiri afective, judecăţi de valoare, comenzi cu scopul de a obţine modificări comportamentale la indivizi, manifestate, în reprezentările, cunoştintele acestora.

In forma umană, comunicarea atinge punctul maxim, avandu-se in vedere: complexitatea procesului, formele, conţinuturile şi nivelurile comunicării cat şi diversitatea codurilor, canalelor, sistemelor, modalitaţilor în care ea se produce.

Comunicarea are un numar mare de clasificări. Una dintre cele mai frecvente diferenţieri utilizate are la baza noţiunea semnelor utilizate în codarea informaţiei şi canalul predilect de transmitere a mesajului astfel rezultat, şi e clasificată in comunicare verbala, comunicare nonverbala, comunicare paraverbala:

-comunicarea verbala – informaţiile sunt codate şi transmise prin intermediul cuvintelor sub aspectul fonetic, lexical sau morfosintactic, este cea mai studiată formă, deşi este devansată de celelalte forme, poate fi orală sau scrisă, folosindu-se canalul auditiv şi vizual. În cadrul acesteia, informaţia circulă unidirecţional, adică de la emiţator la raceptor, acesta fiind pasiv;

-comunicarea nonverbală – informaţia este codificată şi transmisă printr-o diversitate de elemente care ţine de postură, mimică, înfaţişarea partenilor. Aceast mod de comunicare implică gestica, indicatoare sugestive, descriptive, expresive, privirea şi distanţa, toate acestea pot influenţa conţinutul mesajului;

-comunicarea paraverbala - informaţia este codificată şi transmisă prin intermediul elementelor prozodice şi vocale care însoţesc vorbirea în general, dar care au semnificaţii aparte : elemente caracteristice ale vocii(varstă, sex, temperament), debit, pauze, ritm, particularitaţi de pronunţie(defecte de vorbire, grad de cultură, zona din care provine), intensitatea vocii, starea afectivă.

Însă toate cele trei forme ale comunicării umane sunt în simbioză, comunicarea paraverbală şi nonverbală pregătesc terenul pentru mesajul verbal. Finalitatea actului de comunicare, conştientă sau nu de „actorii” relaţiei, a permis delimitarea altor tipuri de comunicare:

- comunicarea accidentală se caracterizeaă printransmiterea întamplătoare de informaţii, ce nu sunt vizate expres de emiţător şi care, cu atat mai puţin, sunt destinate procesului de învaţare dezvoltat de receptor;

-comunicarea subiectivă are drept caracteristică faptul că exprimă direct( verbal,paraverbal ori nonverbal) starea afectivă a locutorului, din necesitatea descărcării şi reechilibrării, în urma acumulării unei tensiuni psihice;

-comunicarea instrumentală apare atunci cand sunt reunite o serie de particularităţi: scop precis, un anumit efect în comportamentul receptorului, capacitatea de a se modifica, este un tip de comunicare dominant în actul didactic.

2. CE ESTE CONSILIEREA?

Consilierea reprezintă un tip de serviciu social specializat oferit cu scopul de a rezolva eficient unele probleme cu care se confruntă elevii, de a-i ajuta să conştientizeze anumite nevoi, emoţii, gândiri negative, comportamente şi situaţii problematice şi de a explora, descoperi şi clarifica modalităţile de utilizare eficientă a resurselor.

Din punct de vedere ştiinţific, consilierea este un proces în care un profesionist stabileşte o relaţie bazată pe încredere cu o persoană care are nevoie de sprijin. Această relaţie asigură exprimarea ideilor şi sentimentelor în legătură cu o problemă şi oferă sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, în identificarea unor pattern-uri valorice pe baza cărora se pot formula soluţii. Prin procesul de consiliere se poate ajunge la o înţelegere mai profundă a gândurilor, a trăirilor emoţionale care asigură şansele unui nivel optim de dezvoltare a resurselor personale.

Consilierea asigură asistenţa individului în explorarea şi înţelegerea propriei identităţi, îl sprijină în dezvoltarea unor strategii de rezolvare a problemelor şi luare a deciziei. În consiliere s-au conturat patru direcţii de abordare a problemelor cu care se poate confrunta individul pe parcursul evoluţiei sale: intervenţia în situaţii de criză, intervenţia ameliorativă, prevenţia, intervenţia formativă şi de dezvoltare

Consilierea individuală este o interacţiune personală între consilier şi client, în cadrul căreia consilierul asistă clientul în rezolvarea problemelor mentale, emoţionale sau sociale. Se desfăşoară în şedinţe care oferă clientului maximă confidenţialitate ceea ce permite explorarea ideilor, sentimentelor sau atitudinilor problematice. Consilierul şi persoana consiliată formează împreună o echipă.