Comunicarea Organizațională

INTRODUCERE

În lumea modernă, în lumea de azi, problemele de organizare s-au globalizat, s-au universalizat. Trăim într-o lume organizată, organizaţiile având rolul de a structura şi de a face cu putinţă activităţile sociale fundamentale, cele productiv-economice, politico-sociale, cultural-educaţionale şi nu în ultimul rând activităţile de comunicare socială.

Înainte de toate însă, utilitatea studierii managementului organizaţiilor rezultă din chiar specificul de profunzime al comunicării şi relaţiilor publice. În esenţă, comunicarea socială este comunicare organizaţională. Strategiile şi fluxurile de comunicare din interiorul organizaţiilor şi dintre acestea şi mediul extern sunt vitale pentru existenţa şi forţa de performanţă a oricărei organizaţii. Într-o lume aflată în schimbare rapidă şi profundă, adaptarea organizaţiilor la turbulenţa schimbării se realizează, înainte de orice, prin comunicare.

1.ASPECTE GENERALE IN TEORIE ŞI PRACTICA ORGANIZAŢIILOR

1.1.Organizaţiile – conţinut şi caracteristici

Organizaţia este un sistem deschis, adaptiv, ţinând seama de faptul că este o componentă a unor sisteme mai mari cu care are legături armonizate prin procesul de conducere. În acelaşi timp, organizaţia are şi un grad propriu de autonomie, o funcţionare de sine stătătoare: Organizaţia poate fi înţeleasă numai privind-o ca sistem deschis ale cărui procese interne se află în interrelaţie cu mediul.

Este un sistem social de activitate ce reuneşte oameni (resurse umane) şi resurse materiale prin intermediul cărora realizează scopul pentru care a fost creată: produse, lucrări, servicii, corespunzător comenzii sociale. Organizaţia este un sistem dinamic, în sensul că evoluţia şi viabilitatea sa sunt determinate de modificările care produc în cadrul sistemului, în relaţiile acestuia cu mediul. Ea este, de asemenea, un sistem complex probabilistic şi relativ stabil, deoarece reprezintă o reuniune de componente articulare prin numeroase legături, supusă unor factori perturbatori, dar capabilă să-şi menţină funcţionarea în cadrul unor limite care-I definesc maniera de comportare.

Ea este un sistem ierarhizat în care funcţionează o diviziune a muncii precisă, iar indivizii au status-uri şi roluri clar diferite. Una din caracteristicile de bază ale organizaţiilor este existenţa unei structuri ierarhice a conducerii, respectiv a unui colectiv sau a unor “echipe” care funcţionează având în frunte conducători de diverse ranguri. Oricare ar fi organizaţia, ea s-a construit conştient şi deliberat de către oameni pentru a produce ceva de care societatea are nevoie. Obiectivul (scopul) este temeiul ce a stat la baza apariţiei organizaţiei în acelaşi timp este motivarea menţinerii ei în continuare