Criza Demiterii Președintelui României

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Comunicare
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 14 în total
Cuvinte : 5336
Mărime: 212.79KB (arhivat)
Publicat de: Achim Botezatu
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Dumitru Iacob

Extras din proiect

Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat din funcţie anul trecut, fiind o premieră pe scena politică romănească. La iniţiativa PSD, şeful statului a fost pus pe tuşă de Parlament timp de o lună, reuşind să se intoarcă la Cotroceni graţie voturilor românilor de la referendumul din 19 mai. Pentru că a paralizat intreaga viaţă politică şi a dat naştere unor aprige conflicte, suspendarea preşedintelui a reprezentat scandalul politic al anului 2007.

După aproape doi ani in care scena politică a fost acaparată de conflictul dintre preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu şi de neintelegerile din sănul Alianţei PNL-PD, totul a explodat in momentul in care social-democraţii lui Mircea Geoană au hotărăt să pornească demersul privind suspendarea din funcţie a şefului statului. Deşi demarată cu dificultate, in interorul PSD existănd voci impotrivă (Grupul de la Cluj), acţiunea a fost pusă in cele din urmă in practică, primind sprijinul anunţat al PC şi PRM şi, tacit, al PNL, de partea cealaltă a baricadei rămănănd PD. Din acest moment, criza politică s-a accentuat şi demersul suspendării declanşează o serie de evenimente: PD este scos de la guvernare, Alianţa D.A. se rupe, PNL face guvernul cu UDMR, susţinut de PSD, Claudiu Săftoiu işi dă demisia de la şefia Serviciului de Informaţii Externe, alegerile europarlamentare, programate pentru 13 mai, sunt amănate pentru toamnă. Conştienţi că, in cazul in care se va ajunge la referendum, preşedintele va fi greu de demis, pesediştii au incercat cu disperare să schimbe Legea referendumului astfel incăt şeful statului să fie mai uşor de demis, dar fără succes. De fiecare dată, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale modificările aduse Legii referendumului. Suspendarea a fost adoptată fără probleme in Parlament, o lună Băsescu s-a duelat, in campanie, cu cei "322" de parlamentari, iar la referendum a căştigat fără probleme. O cronologie a evenimentelor arată de unde a pornit scandalul suspendării, cum s-a desfăşurat şi cum s-a terminat.

29 ianuarie - Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor aprobă modificarea Legii referendumului cu ţintă directă Traian Băsescu. Anume, în cazul în care preşedintele este ales de popor în al doilea tur de scrutin, numărul de voturi necesare pentru demiterea sa prin referendum să fie jumătate plus unu din prezenţa la vot.

6 februarie - PNL, PSD, PRM, PC şi UDMR au operat a doua modificare în legea referendumului, prin care se pregăteşte amânarea alegerilor pentru Parlamentul European şi se conturează ideea de suspendare a şefului statului.

12 februarie - Democraţii contesta la Curtea Constituţională modificările la legea referendumului.

12 februarie - PSD prezintă un document prin care este acuzat preşedintele Traian Băsescu de 27 acte neconstituţionale şi solicita fie suspendat din funcţia de şef al statului. Documentul este semnat de 182 de parlamentari.

26 februarie - Cele două Camere ale Parlamentului se reunesc în şedinţa comună pentru a dezbate documentul PSD.

28 februarie - Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului hotareste înfiinţarea unei comisii speciale de anchetare a faptelor presupus neconstituţionale ale lui Traian Băsescu.

În aceiaşi zi PSD, PNL, PC, PRM şi UDMR votează la unison înfiinţarea comisiei de anchetă. Preşedintele comisie de anchetare a faptelor lui Băsescu este ales liderul PC, Dan Voiculescu.

12 martie - Alegerile pentru Parlamentul European sunt amânate prin decizia premierului Călin Popescu Tăriceanu.

21 martie - Comisia de anchetă a preşedintelui prezintă raportul final în care şeful statului este acuzat ca a încălcat 19 articole din Constituţie

21 martie - Deputaţii comisiei juridice operează alte modificări în legea referendumului, prin care preşedintele să poată fi demis cu doar jumătate plus unu din numărul celor care se prezintă la plebiscit.

2 aprilie - Premierul Călin Popescu Tăriceanu scoate miniştrii democarti din Guvern şi nominalizează în locul acestora numai candidaţi din PNL şi UDMR. În aceiaşi zi se constată decesul Alianţei PNL-PD

2 aprilie - Parlamentul audiază candidaţii pentru fotoliile de miniştri.

3 aprilie - Comisile de specialitate ale Parlamentului dau aviz favorabil candidaţilor. Parlamentul reunit în şedinţa extraordinară votează Cabinetul Tăriceanu II cu 302 voturi (PSD, PNL, UDMR şi PC). PD şi PLD părăsesc sală, iar PRM votează împotrivă.

4 aprilie - Preşedintele Traian Băsescu face o declaraţie de presă prin care cataloghează componenţa noului Guvern PNL- UDMR “drept un consiliu de administratie”.

5 aprilie - Membrii noului Guvern depun jurământul la Cotroceni şi sunt investiţi oficial în funcţie.

17 aprilie - Curtea Constituţională transmite Parlamentului punctul de vedere prin care subliniază că Traian Băsescu nu a încălcat Constituţia şi că acuzaţiile elaborate de juriştii PSD şi de membrii Comisiei Voiculescu nu sunt întemeiate.

Preview document

Criza Demiterii Președintelui României - Pagina 1
Criza Demiterii Președintelui României - Pagina 2
Criza Demiterii Președintelui României - Pagina 3
Criza Demiterii Președintelui României - Pagina 4
Criza Demiterii Președintelui României - Pagina 5
Criza Demiterii Președintelui României - Pagina 6
Criza Demiterii Președintelui României - Pagina 7
Criza Demiterii Președintelui României - Pagina 8
Criza Demiterii Președintelui României - Pagina 9
Criza Demiterii Președintelui României - Pagina 10
Criza Demiterii Președintelui României - Pagina 11
Criza Demiterii Președintelui României - Pagina 12
Criza Demiterii Președintelui României - Pagina 13
Criza Demiterii Președintelui României - Pagina 14

Conținut arhivă zip

  • Criza Demiterii Presedintelui Romaniei.doc

Alții au mai descărcat și

Comunicarea în Cadrul Grupului

Oamenii traiesc organizati în grupuri deoarece sunt fiinte sociale. Un grup social reprezinta un ansamblu de indivizi între care exista relatii...

Comunicare verbală și non-verbală

COMUNICAREA NONVERBALA Intr-un sens foarte larg acest termen desemneaza orice proces prin care o informatie este transmisa de la un element la...

Te-ar putea interesa și

Gestionarea situațiilor de criză

Introducere In zilele noastre criza (economiei, culturii, valorilor, invatamantului, societatii etc.) a devenit o stare cotidiana, iar cuvantul a...

Politicienii față în față cu propriile capcane

Politicienii fata in fata cu propriile capcane Partidele politice sunt un ansamblu de oameni uniti pentru a lucra in comun pentru interesul...

Ai nevoie de altceva?