Feed-back-UL în Comunicarea Interpersonală

ARGUMENT

Comunicarea este omniprezentă, ea invadează cu repeziciune toate locurile în care viaţa socială se organizează. Dacă societatea este cucerită încetul cu încetul de comunicare aceasta se face fără îndoială graţie efectului discursului seducător pe care comunicarea îl conţine şi care se difuzează din aproape în aproape devenind obligatorie exercitând un efect de atracţie ce atinge pe toţi şi pe toate.

Recurgerea la comunicare este o condiţie de supravieţuire; atunci când ai mizat totul pe ea eşti oarecum condamnat să menţii aceeaşi direcţie, căci cel mai mic derapaj în alegerea axelor sau a căilor de acţiune se poate întoarce cu uşurinţă asupra celui care mizează pe comunicarea totală. Aici intervine rolul-cheie al feedback-ului. Noi ca şi participanţi în actul de comunicare trebuie să apreciem la justa valoare efectele comportamentului nostru, să preţuim gândurile şi ideile interlocutorilor noştri,să verificăm dacă am înţeles bine ceea ce ni s-a comunicat înainte de a oferi un răspuns.

Am ales această temă pentru că am dorit să pun în valoare acest aspect al comunicării. Buna comunicare nu este numai trambulina spre reuşita profesională şi materială,este o trambulină spre fericire.

CAP. 1. CONŢINUTUL SI TRĂSĂTURILE

FEED-BACK-ULUI

1.1. Comunicarea – considerente teoretice

Fiecărei forme de organizare şi mişcare a materiei îi corespunde un anumit gen de comunicare cu ambianţa. Comunicarea verbală în forma ei orală şi scrisă – se instituie istoriceşte într-un factor şi un mecanism esenţial al vieţii sociale. Comunicarea este supusă unor reguli sociale. Nu se poate comunica tot şi orice. De altfel procesul comunicării solicită o transformare a ceea ce este dat printr-o situaţie şi coordonatele ei în mod concomitent într-o succesiune temporală care-şi permite înţelegerea. Fiinţa umană este fundamental comunicantă.

Din punct de vedere cronologic comunicarea este primul instrument spiritual al omului în procesul socializării sale.

Cuvântul „comunicare” provine din limba latină şi înseamnă „a face comun”. „ A comunica” = a face cunoscut; a da de ştire; a informa; a înfiinţa; a spune. (Dicţionarul explicativ al limbii române).

„A spune” este un proces întru-un singur sens‚ ”a comunica” presupune transfer de informaţie.

Toate definiţiile date comunicării, indiferent de şcolile de gândire cărora le aparţin sau de orientarile în care se înscriu, au cel puţin următoarele elemente comune: comunicarea este procesul de transmitere de informaţii, idei, opinii, păreri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul; comunicarea este un atribut al speciei umane; nici un fel de activitate, de la banalele activităţi ale rutinei cotidiene pe care le trăim fiecare dintre noi zilnic şi până la activităţile complexe desfăşurate la nivelul organizaţiilor, nu pot fi concepute în afara procesului de comunicare.

Comunicarea, afirmă Ioan Drăgan, “a devenit un concept universal şi atotcuprinzător pentru că “totul comunică”.

PARTICULARITĂŢI ALE COMUNICĂRII

- comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni în legatură unii cu ceilalţi, în mediul în care evoluează;

- în procesul de comunicare, prin conţinutul mesajului se urmăreşte realizarea anumitor scopuri şi transmiterea anumitor semnificaţii;