Importanța Imagologiei pentru Relațiile Publice și pentru Specialistul în Relații Publice

Studiul imagologiei are in vedere studiul unei imagini, al unei abordări de ordin subiectiv din realitate, in detrimentul abordării obiective. In consecintă, putem spune că istoria este de fapt o abordare a realitătii, nu realitatea in sine, datorită punctului de vedere al cercetatorului in cauză. Pe de altă parte, imagologia comparată nu este o relaţie binară, ci conţine 6 elemente care se completează: cadrul de referintă, imaginea de sine a respectivului cadru, imaginea celuilalt, noul cadru referential, imaginea de sine a acestui cadru referential, imaginea celuilalt asupra noului cardu[1].

Aşadar, o persoană sau un grup de persoane işi face o imagine despre un popor, realitatea acestora va fi transmisă mai departe, cu timpul devenind mai confuză. De asemenea, imaginea despre ceva foarte îndepartat tine de cultura generală a celui care o reprezintă si trebuie abordordată cu fineţe, pentru a nu fi deteriorată imaginea reala[2]. Popoarele invecinate au o imagine proprie despre cei de langă ei, una subiectivă, de putine ori, fiind in relaţie de prietenie, din cauza faptului că uneori au avut interese comune, şi a câstigat cel puternic. Acesti tip eronat de gandire şi caracterul nefavorabil al stereotipurilor începe să fie din ce in ce mai conăştient in mintea popoarelor.[3]

Imagologia istorică reprezintă studiul imagilor sociale şi a imaginii de sine in istoria fiecarui popor, implicandu-se imaginea si autoimaginea faţă de oameni, faţă de oameni si instituţii, simbolurile avand un rol foarte important.

Imagologia istorică, precum si imagologia în general, apelează la concepte si noţiuni folosite de stiintele socio-umane, analizând imaginile sociale din diferite perspective. Conceptele de bază ale imagologiei istorice sunt: imaginea, imaginea de sine, mentalitaţile, simbolurile, arhetipurile, stereotipurile, miturile. Toate aceste concepte ilustrează mentalul individual si colectiv din perspectiva stiintifică, epistemologică. Ideea de imagine socială este incă pusa in evidentă in cadrul problematicii reprezentărilor, matricilor culturale, constiinţei colective etc.

Se oserva fatpul că studiile de imagologie facute de istorici au abordat si alte imagini decât cele etnice si naţionale, cum ar fi cele din literatura contemporană sau din psihosociologie. Pentru omul medieval, istoria mentalitaţilor a diferenţiat o sferă a alteritaţii, a străinului, a celuilalt, fiind foarte diferită de cea contemporană. Literatura contemporană, istoria relaţiilor culturale şi istoria mentalitaţilor se afla într-o colaborare reciprocă, care le avantajează, e încurajată si acceptată. Însă, rapoartele dintre psihologia socială si istora mentalitaţilor sunt mai greu acceptate.

Se poate spune că imagologia se transformă într-o geografie simbolică, punându-se accentul pe anumite interese, convingeri şi atitudini specifice grupului din perspectiva caruia se construieşte analiza. Aceste geografii simbolice sunt reprezentate de nevoile ideologice ale unei colectivitaţi, nefiind doar nascociri ale imaginaîţie.[1].

Reprezentările sociale se alimentează din interior şi din exterior, fiind ca nişte construcţii socio-cognitive, nu doar producţii sau mecanisme cognitive. Acestea sunt coerente şi bine organizate, fiind dirijate de legi, modele, plindu-se pe specificul unui anumite culturi[4].

De exemplu, în neuropsihologie şi fenomenologie conceptual de reprezentare socială şi problematica reprezentarii sociale se găsesc abordate din contextul in care se concep metodele terapeutice.

Prima modalitate specifică oamenilor de a comunica este cea de a simboliza fictiv. Aceasta genereaza statuturi şi roluri sociale. Când această simbolististică produce simboluri, duce la interpretarea analitică. Ceearea simbolurilor este posibilă prin capacitatea oamenilor de a privi dincolo de lucrul în sine şi faptul că reuşeşte să vadă ceva din acea perspectivă.

Stereotipurile sunt acele imagini simplificate, care determină acele prejudecăţi asupra unui grup, a unor personae sau asupra unor procese sociale.

Comunicarea interetnică este posibilă prin interactiunile sociale, care arată că grupurile de oameni devin realităţi de sine statatoare în urma raporturilor de colaborare sau conflictuale. Comunicarea intercultural este realizată prin intelegerea şi aprecierea diferenţelor culturale, fapt ce dovedeste ca societăţile sunt flexibile, iar arsenalul cultural al fiecareia este variat. Religia este cea care determina comunicarea, atitudinea si comportamentul fiecarei societăţi. [5]

Relaţiile sociale au un dublu rol: sunt o forma de generare a vieţii sociale şi o modalitate de a trăi in societate. Relaţiile sociale sunt reprezentate de interacţiunile sociale. Unul dintre procesele de influenţare socială este comunicarea publică, fiind reprezentativă pentru relaşţiile publice. Influenţa socială este compusă din patru elemente: sursă,mesaj,receptor,contextul in care acestea se realizează.

Imaginea se diferentiază de concept (specific gândirii ştiinţifice), dar nu este cu totul strain de "idee", de "sens". Numai că imaginea corespunde unei idee, un sens concret. De regulă, imaginea este materializată, concretizată într-un obiect. Imaginea nu se reduce la legatura ei cu obiectul reprezentat, ci ilustrează tocmai sensul, întelesul acesteia în societate. În numeroase situaţii, o imagine se exprimă simultan şi distinct atât prin "cuvânt", cât şi printr-o forma concretă, plastică.