Internaționalitate și Interculturalitate în Afacerile Internaționale

I. Raportul naţional-internaţional sub impactul globalizării

Natura şi forma sistemului interstatal este rezultatul unui proces istoric secular. Ele s-au cristalizat la intersecţia condiţiilor şi proceselor naţionale şi internaţionale. La această intersecţie s-a determinat de fapt conturul, forma externă, mărimea, compoziţia etnică, structura organizaţională, infrastructura materială a statului. La baza procesului stătea capacitatea statelor de:

- a-şi asigura şi întări bazele puterii,

- a-şi ordona afacerile în plan intern şi extern.

Iar aceasta depindea de capacitatea lor de a organiza mijloacele de coerciţie (armată, marină, şi alte forme de putere militară) şi de a le desfăşura la nevoie.

Procesul formării sistemului interstatal a cunoscut trei etape distincte:

- apariţia şi dezvoltarea statelor europene în epoca modernă;

- formarea statelor-naţiuni şi a ordinii internaţionale;

- afirmarea politicii globale.

Ideea naţională

Transformările generate de procesul globalizării vor determina o erodare serioasă a conceptului de „naţional”. Nu vom mai vorbi despre produse şi tehnologii naţionale, nici corporaţii naţionale, nici industrii naţionale. Nu vom mai avea economii naţionale, cel puţin în felul în care ne-am obişnuit să înţelegem acest concept.

Totuşi, oamenii vor continua să rămână înrădăcinaţi în spaţiul naţional. Bunurile cele mai de preţ ale naţiunilor vor fi priceperea şi inteligenţa oamenilor. Sarcina politică a fiecărei naţiuni va fi de a face faţă forţelor centrifuge ale economiei globale care tind să rupă legăturile ce-i ţin pe cetăţeni împreună – făcându-i tot mai prosperi pe cei dotaţi cu deprinderi şi cunoştinţe şi consemnându-i la sărăcie pe cei mai puţin dotaţi. Pe măsură ce frontierele îşi pierd semnificaţia sub aspect economic, aceia dintre cetăţeni care sunt cel mai bine poziţionaţi pentru a prospera în economia globală sunt tentaţi să ignore angajamentul lor naţional şi prin aceasta, să-şi decline angajamentul faţă de ceilalţi conaţionali, mai puţin favorizaţi.

Auzim cu regularitate vorbindu-se despre:

- produsul naţional brut;

- balanţa comercială a naţiunii;

- rata creşterii economice a naţiunii;

- rata economiilor naţiunii;

- rata şomajului naţiunii;

- productivitatea naţională;

- valoarea activelor naţiunii;

- profitabilitatea firmelor naţiunii.

Conform opiniei economistului american Robert Reich, cetăţenii unei ţări se află toţi pe acelaşi vapor, numit economie naţională. În cadrul vasului, există desigur mai multe nivele de venit (unii au camere confortabile, alţii se înghesuie în cele ieftine). Totuşi, cu toţii călătorim împreună. Toţi (atât cei săraci cât şi cei înstăriţi, precum şi toţi cei aflaţi la nivele intermediare) ne bucurăm de beneficile unei economii naţionale care prosperă, sau dimpotrivă, suferim de pe urma unei economii naţionale aflată în dificultăţi.

Vaporul economic naţional este condus de un număr de persoane care aparţin naţiunii: preşedinte, prim-ministru, guvernatorul băncii centrale, miniştri, preşedinţi de organizaţii patronale, sindicale, directori de firme ş.a.m.d... până la simpli întreprinzători. Pe lângă cei cu funcţii manageriale, activează o seamă de intelectuali: cercetători, profesori, medici etc. Membrii naţiunii depind de aceşti „piloţi”. Înţelepciunea, clarviziunea şi capacitatea lor de previziune pot face diferenţa dintre prosperitate economică şi stagnare. Ceilalţi membri ai naţiunii au şi ei un rol de jucat: ei trebuie să muncească din greu, să economisească şi să le insufle copiilor lor aceleaşi obiceiuri.

Fiecare naţiune de pe pământ este un asemenea vapor. Privite în ansamblu, ele formează o flotilă de economii naţionale care navighează pe aceeaşi mare. Viteza şi siguranţa unui vapor individual depinde de viteza şi siguranţa celorlalte. E nevoie de coordonare, ca să nu ne ciocnim unii cu alţii sau să eşuăm pe acelaşi banc de nisip. Există fără îndoială multe avantaje din comerţul internaţional; noi vindem cetăţenilor altor naţiuni o parte din bunurile noastre, primind în schimb o parte din ale lor. În acelaşi timp însă, fiecare vapor se află în competiţie cu celelalte, într-un fel de regată mondială, având drept premiu supremaţia economică. Trecerea timpului poate să modifice ordinea: un vapor care s-a aflat în frunte într-o anumită perioadă poate să fie depăşit şi lăsat în urmă în altă perioadă. În acest fel, rămânem mereu vigilenţi.

Mulţi oameni văd viaţa noastră economică în comun în acest fel. Interesul public este definit ca fiind creşterea economică; fiecare dintre noi depinde de performanţele economice naţionale, care la rândul lor, depind de cât de eficient sunt valorificate resursele naţiunii. Această viziune, deşi clară şi uşor de înţeles, este greşită. Ea nu mai corespunde realităţii. Persistenţa ei a dus la un diagnostic greşit al problemelor economice şi sociale precum şi provocărilor viitorului. Ea a deformat discuţiile despre scopul naţional. Pesimiştii economici greşesc tot atât de mult ca şi optimiştii. Ambii pleacă de la premise greşite.

Unele maifestări ale schimbării sunt uşor de observat, mai ales în ţările industrializate. Astăzi, marile corporaţii nu mai sunt atât de profitabile cum erau cu 30-40 de ani în urmă. În Statele Unite de exemplu, de la un vârf de circa 10 la sută în 1965, rata profitului mediu net al celor mai mari corporaţii nefinanciare a scăzut permanent (cu o scurtă perioadă de urcare în anii 1980), iar tendinţa se menţine. Indicele Dow Jones Industrial Average a coborât, cu excepţia unei perioade din anii 1980, sub nivelul din 1966. Cele mai mari 500 de companii americane nu au reuşit să sporească numărul locurilor de muncă între 1975 şi 1990. Cota ce le revine din forţa de muncă civilă a scăzut de la 17 la sută la mai puţin de 10 la sută în acelaşi interval. În paralel, forţa de muncă organizată şi-a diminuat ponderea în totalul forţei de muncă. În 1960, 35 la sută din muncitorii neagricoli americani aparţineau unui sindicat. În 1990, ponderea a scăzut la 17 la sută.