Leadership și Conflict

CAPITOLUL I: LEADERSHIP ŞI LIDERI ÎN CONTEXT COMUNITAR

1.1. Aspecte teoretice privind conceptul de leadership şi lider

Termenul leadership este polisemantic, intraductibil în limba română printr-un singur cuvânt care să exprime adevăratele lui semnificaţii. Dicţionarele româneşti îl traduc prin: a) conducere, comandă; şefie; comandament; b) direcţie, conducere; conduită; c) conducere

De asemenea, în unele lucrări traduse din limba engleză, termenul leadership este tradus prin: a) conducere; b) capacitate de conducere ; c) ştiinţa conducerii; d) capacitatea şi/sau actul de a conduce.

Leadership-ul continuă să fie explicat în modalităţi diferite. Cele mai reprezentative definiţii date leadership-ului, după cum arată Andrew J. DuBrin , se referă la:

- influenţa interpersonală bazată pe comunicarea directă, sinceră pentru realizarea obiectivelor;

- arta influenţării oamenilor prin persuasiune sau exemplu personal;

- principala forţă dinamică ce motivează şi coordonează organizaţia pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea;

- abilitatea de a inspira încredere şi susţinere printre oameni, acţiuni necesare pentru îndeplinirea scopurilor.

Procesul de a conduce înseamnă în primul rând stabilirea unei direcţii şi influenţarea altora pentru a urma aceea direcţie. Acest lucru poate fi făcut de către o persoană prin aplicarea cunoştinţelor şi abilităţilor personale de leadership. Deşi există persoane care din poziţiile lor de manageri sau supervizori au autoritatea să îndeplinească anumite sarcini şi obiective în cadrul organizaţiei din care fac parte, această putere nu îi face în mod automat lideri. Liderii adevăraţi vor face în aşa fel încât cei cu care lucrează/ colaborează vor dori să îi urmeze sau să îndeplinească anumite sarcini specifice. Liderii nu se vor limita doar la a spune altora ce trebuie făcut.

Un lider poate fi definit ca „fiind cineva care ocupă o poziţie în cadrul unui grup, influenţează pe alţii în funcţie de aşteptările poziţiilor ocupate şi coordonează şi direcţionează grupul pentru atingerea scopurilor propuse”

Leadershipul de echipă poate fi considerat o extensie a definiţiei de mai sus: proces de influenţare reciprocă manifestat între un lider şi cei care îl urmează pentru a atinge scopuri specifice de grup, organizaţionale şi de societate.

Liderii adevăraţi nu se nasc ci se formează în timp. Oamenii pot deveni lideri mai eficienţi dacă doresc cu adevărat acest lucru. Liderii buni se formează de-a lungul unui proces continuu de studiu, educaţie, instruire şi experienţă. Abilităţile specifice leadershipului nu sunt înnăscute decât în mică măsură şi de aceea trebuie mereu perfecţionate prin muncă şi studiu. Liderii cei mai buni nu vor înceta niciodată procesul de autoinstruire şi studiu.

Dificultatea liderului decurge îndeosebi din faptul că el trebuie să influenţeze modalitatea de a procesa informaţii a oamenilor-ţintă. Pentru ca oamenii să adopte atitudinile pe care liderul le consideră dezirabile, el trebuie să influenţeze moralitatea, afectivitatea, sensibilitatea estetică, posibilităţile de gândire şi chiar masculinitatea sau feminitatea celor ce fac obiectul intervenţiilor sale. Deci asumarea rolului de lider presupune o anume competenţă în domeniu, dar şi ca socializarea oamenilor-ţintă să posede anumite caracteristici, încât să fie sensibili la astfel de acţiuni, să fie influenţabili.

Liderul care reuşeşte să obţină participarea afectivă totală şi voluntară (necoercitivă) a membrilor organizaţiei sale este un lider autentic, iar serviciul pe care-l prestează este unul de leadership. Calităţile personale ale liderului, leadershipul, motivaţia în muncă şi comunicarea sunt semnificative în realizarea coordonării subordonaţilor.

Leadershipul este procesul complex prin care are loc ghidarea, orientarea şi antrenarea unui grup, prin mijloace necorective, într-o direcţie care va conduce la realizarea intereselor pe termen lung ale grupului însuşi.

Calitatea leadershipului este influenţată de abilitatea liderului de a-şi însuşi sursele puterii şi de modul în care ei utilizează această putere în procesul influenţării comportamentului celor ce-i urmează. Puterea în sine provine, în ultimă instanţă din dorinţa şi voinţa subordonaţilor de a urma direcţia indicată de lider şi din abilităţile liderului de a satisface nevoile subordonaţilor.

Procesul de leadership este de neconceput fără prezenţa şi acţiunea liderilor pe toate nivelele structurii organizaţiei. Liderii sunt persoanele care se cunosc pe ei înşişi şi lumea înconjurătoare prin învăţare. Ei ştiu: cine sunt, ce forţe şi slăbiciuni au, cum să-şi utilizeze forţele şi să-şi compenseze slăbiciunile, ce şi de ce doresc ceea ce doresc, cum să comunice altora ce doresc, cum să obţină cooperarea şi sprijinul altora în realizarea scopurilor lor.

Contribuţia liderului la procesul de leadership este prezentată de personalitatea, motivaţiile, conceptele şi legitimarea lui.