Multiculturalism - obligație sau opțiune

Introducere

A doua jumătate a secolului trecut a reprezentat o perioadă de multiple transformări sociale şi la nivelul mentalului colectiv, cauzate de cel de-Al Doilea Război Mondial, care a redefinit conceptele de „om”, „rasă”, „naţiune”. Anii ’50 au marcat înfiinţarea şi multiplicarea grupărilor militante pentru drepturile minorităţilor de orice fel (sexuală, religioasă, etnică) în ţări ca Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie , făcând astfel auzită şi legitimă vocea unor segmente ale populaţiei care până atunci fuseseră ignorate In acelaşi timp, Europa a devenit scena unor ample fenomene de imigraţie, la început din spaţii non-europene către cele de pe continent, apoi dinspre partea răsăriteană spre Occident.

Acest context a dus la apariţia unui nou cuvânt, menit să definească realităţile cu care se confruntau oamenii, şi anume multiculturalism, cu rezonanţă atât în plan politic, cât şi în plan social. Înţeles ca politică identitară, multiculturalismul însemna recunoaşterea diferenţelor unui grup minoritar în sfera publică a legilor, politicilor, discursurilor democratice dintr-o ţară şi acordarea cetăţeniei şi identităţii naţionale comune Termenul este mai actual şi mai controvresat ca niciodată astăzi, când se discută pretutindeni despre integrare sau despre procesul de globalizare, care aduc în prim-plan permanenta negociere a raporturilor majoritate-minoritate.

In prezent, se poate vorbi despre existenţa a două curente de opinie antagonice: unul care priveşte multiculturalismul ca pe un fapt benefic şi unul care îl contestă cu vehemenţă. Susţinătorii consideră că statul multicultural este un sistem democratic care permite oamenilor din diverse minorităţi să îşi asume identitatea proprie în cadrul unor societăţi mai tolerante si mai bine pregătite pentru eventuale probleme. De asemenea, ei cred că în societăţile unde grupurile minoritare au statut egal, diferenţele sunt mai bine acceptate.

Opozanţii multiculturalismului, pe de altă parte, vin cu argumente care să ateste faptul că această „ideologie a diversităţii” nu duce decât la fărâmiţarea societăţii în grupuri închise, omogene, care nu comunică între ele. Mai mult decât atât, se subliniază că nu toate valorile culturale şi practicile trebuie să fie considerate egale într-o societate dată, căci există pericolul ca tratamentele preferenţiale să violeze principiul egalităţii în faţa legii.

In aceste condiţii, un demers de analiză a conceptului de multiculturalism presupune înţelegerea tuturor accepţiunilor sale, a viziunilor pro şi contra, cercetarea modelelor culturale în ţări caracterizate de diversitate şi, în fine, elaborarea unei concluzii viabile, care să răspundă la întrebarea din început: Multiculturalismul este o opţiune sau o obligaţie?

Ce este multiculturalismul?

Termen ambiguu, cu utilizare largă şi adesea contradictorie, multiculturalismul îşi are originile în curentul de gândire marxist şi neo-marxist , dar istoria lui merge mai departe în timp, până la iluminişti, care au pus bazele conceptului de relativism cultural, ataşat multiculturalismului. Michel de Montaigne spunea, referindu-se la triburile din Brazilia, că „îi depăşim în ceea ce priveşte barbaria”, iar observaţia este completată de Ibn Warraq, care era de părere că „ nevoia şi dorinţa de a vedea o cultură străină ca fiind superioară este la fel de importantă ca nevoia de a o vedea inferioară”. Cu toate acestea, multiculturalismul nu dobândeşte greutate publică decât câteva secole mai târziu.

O definiţie generală a termenului vine de la John Hartley, care consideră că multiculturalismul presupune conceperea studiului societăţilor ca sumă de tradiţii şi practici culturale distincte. Cu alte cuvinte, societatea trebuie văzută ca un ansamblu de subsisteme care coexistă într-un spaţiu dat şi care pot coopera sau nu. Ideea este completată de E. Rogers şi M. Steinfatt, care văd în multiculturalism o ipostază a recunoaşterii că mai multe culturi diferite pot convieţui în acelaşi mediu şi pot beneficia una de pe urma celeilalte

Pentru Charles Taylor, miza adevărată a multiculturalismului este asigurarea supravieţuirii culturale (cultural survival sau survivance) a comunităţilor minoritare, prin adoptarea unei politici de recunoaştere

T. Modood completează dimensiunile sociale şi culturale discutate mai sus cu o viziune mai degrabă politică, vorbind despre drepturile acordate de stat şi/sau de grupul dominant tuturor minorităţilor culturale definite înainte de toate prin referirea la rasă, etnie