Raport cu Privire la Satisfacția comunicării

Introducere

Într-o organizaţie comunicarea prezintă o importanţă capitală. Dacă ar fi sa ne referim numai la decizia managerială şi ar fi suficientă sublinierea ca o bună adoptare a acesteia şi o reuşită execuţie a ei sunt de neconceput fară o comunicare perfectă între membrii echipei manageriale şi între acestia şi restul angajaţilor.Managementul constă, mai presus de orice, în realizarea, cu ajutorul comunicării, a unui proces de influenţare interpersonala exercitat într-o situaţie anumită şi îndreptat spre atingerea sau îndeplinirea unor obiective. A conduce înseamnă a comunica, înseamnă, înainte de toate, a transmite idei, sentimente, decizii subordonaţilor şi posibilitatea de întoarcere a informaţiilor.

Comunicarea reprezintă procesul de transmitere al unor mesaje de la un emiţător la un receptor prin intermediul unui canal de comunicare. Dar comunicarea reprezintă mult mai mult în practică, este prezentă în viaţa fiecarui om sub o multitudine de forme (verbală, nonverbală) şi ne influenţează pe fiecare.

Astăzi, comunicarea a devenit din ce în ce mai importantă şi mai nuanţată. În viaţa profesionala, angajaţii se confruntă cu un exces de informaţii, dar şi cu insuficienţa şi chiar absenţa comunicării. Informarea şi comunicarea sunt două noţiuni diferite, însa interdependente. Informarea pune persoanele în relatii cu anumite informaţii, iar comunicarea pune persoanele în relaţii cu alte persoane.

Pentru că trăim într-o lume a comunicării şi a informării, am studiat satisfacţia comunicării angajaţilor în sistemul bancar a patru bănci cunoscute. Scopul acestui raport este de a întelege cât de satisfăcătoare este comunicarea în organizaţiile alese şi cum contribuie la buna desfăşurare a activităţilor dn cadrul acestora.

Primul capitol al raportului cuprinde informaţii despre stadiul actual al cunoaşterii prin detalierea a trei noţiuni (satisfacţia comunicării, satisfacţia muncii şi comunicarea formală- informală) cu ajutorul cărora vor fi analizate raspunsurile celor chestionaţi. În al doilea capitol se face referire la metodologia folosită pentru completarea chestionarelor. În al treilea capitol se analizează raspunsurile primite, şi îin ultimul capitol se trag concluziile acestui studiu,se evdidenţiază eventualele greşeli de comunicare şi se fac propuneri cu privire la îmbunătăţirea procesului de comunicare în organizaţiile analizate.

Capitolul 1. Stadiul actual al cunoaşterii

Comunicarea a însoţit omul pe parcursul întregii sale existenţe şi evoluţii, în toate genurile de activităţi în care a fost implicat. Comunicarea între oameni este o comunicare de date, semnale, semnificaţii şi înţelesuri, iar la baza acestui proces complex se află una sau mai multe forme de limbaj, apte să situeze omul într-o lume simbolică.

"In sensul cel mai larg, se vorbeste de comunicare de fiecare data cand un sistem, respectiv o sursa influenteaza un alt sistem, in speta un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative ce pot fi transmise prin canalul care le leaga" (Charles E. Osgood, A vocabulary for Talking about Communication).

Atât satisfacţia comunicării cât şi satisfacţia muncii au reprezentat o bună perioadă de timp puncte importante de interes în literatura comunicării.

Satisfacţia comunicării este studiată la locurile de muncă, întrucât angajatorii doresc ca salariaţii lor să fie productivi şi să poată comunica eficace, astfel încât să îşi poată îndeplini cu succes sarcinile din organizaţie. Un alt motiv pentru care este studiată această satisfacţie a comunicării din perspectiva angajaţilor este în scopul de a-i mulţumi pe aceştia, pentru ca fiecare să aiba o satisfacţie a comunicării şi implicit a muncii. Este bine cunoscut faptul că întotdeauna nişte buni comunicatori vor conduce către un mediu propice de muncă.

De la prima apariţie a termenului (Level 1959) cercetătorii au formulat mai multe definiţii pentru satisfacţia comunicării, astfel au apărut definiţii precum : satisfacţia personală a unui om atunci când comunică eficient şi eficace (Thayer 1969); sau definiţia dată de Redding (1978) într-o analiză a mai multor studii: satisfacţia comunicării se referă la gradul de satisfacţie pe care un angajat îl percepe în totalitatea mediului de comunicare.

De-a lungul timpului s-au încercat numeroase abordări ale conceptelor privind satisfacţia muncii şi a comunicării printre care: Downs C.W. Hazen- “A factor analytic study of communication satisfaction”, Hecht- “Measures of communication satisfaction”, Pincus- “Communication satisfaction, job satisfaction, and job performance”. Aceste definiţii se referă la construcţia unidimensională a conceptului de satisfacţie a comunicării. Urmatoarele cercetări au dezvăluit faţa multidimensională a conceptului. După parerea lui Downs Hazen (1977) termenul se referă la satisfacţia individuală la variatele aspecte al comunicării în organizaţie, incluzând informaţiile din organizaţie, feedback-ul personal, informaţia postului, comunicarea cu supervizorii, climatul de comunicare, comuniarea orizontală, calitatea mediilor de comunicare, comunicarea cu subordonaţii, comunicarea managementului de varf şi comunicarea dintre departamente.

Crino şi White (1981) au argumentat că satisfacţia comunicării în cadrul organizaţiei implică satisfacţia personală cu diferite aspecte ale comunicării în firmă, pe când, Putti, Aryee su Phua (1990) au demonstrat ca satisfacţia comunicării membrilor unei organizaţii este asociată cu cantitatea de informaţii disponibilă lor, ceea ce poate mări angajamentul lor cu organizaţia. Astfel, satisfacţia comunicării angajaţilor este importantă pentru că poate afecta eficacitatea lor la locul de muncă: o satisfacţie scăzută reflectă absenteism şi productivitate scăzută.