Stresul ocupațional - noua boală a secolului XXI

I.Definiţii şi modele explicative ale stresului ocupaţional

1.Definiții

În zilele noastre, se pare că o nouă boală îşi face simţită prezenţa la nivel mondial şi anume stresul. Stresul în general şi stresul organizaţional în particular, sunt într-o continuă transformare, deoarece au încetat să mai fie fenomene care se manifestă personal, doar la unii oameni, ci au devenit în societatea actuală probleme majore , omniprezente în viaţa socială şi în organizaţii. În aceste condiţii, problematica stresului a constituit obiectul unor numeroase cercetări, articole, studii, dezbateri ale unor oameni care doresc să găsească soluţii pertinente privind rezolvarea acestei probleme. Agenţia Europeană pentru Siguranţă şi Sănătate la locul de muncă a raportat peste 550 de milioane de zile de muncă pierdute anual în SUA din cauza absenteismului datorat stresului. ,,Statisticile anilor 1990 demonstrează că aproape 9 americani din 10 suferă de stres cel puţin de 2 ori pe săptămână. În fiecare an, economia Statelor Unite ale Americii consumă miliarde de dolari pentru combaterea acestui fenomen negativ. De exemplu, anual, se pierd 60 de miliarde de dolari numai pe asistenţa medicală acordată persoanelor afectate de stresul ocupaţional. Şi în Europa, cheltuielile cauzate de stres sunt impresionante. 9,6 % din PIB-ul Uniunii Europene este cheltuit pentru consecinţele stresului la locul de muncă” (Zlate, 2007a, p. 577). De asemenea, stresul organizaţional a devenit un subiect de mare actualitate, atât la nivel internaţional, dar şi în studiile realizate în organizaţiile din România, datorita presiunilor economice şi măsurilor sociale ce au derivat din traversarea crizei economice care a afectat societatea şi viaţa socială în ultimii ani. Studiile arată că un mediu de lucru nepotrivit, neatractiv poate reprezenta un factor de risc evident pentru sănătatea angajaţilor.

Stresul este privit ca un răspuns la o situaţie în care indivizii sunt incapabili să îndeplinească cerinţele care li se solicit. Stresul ocupaţional nu trebuie privit în mod simplist - a fi sub presiune la locul de muncă, el trebuie analizat ca un factor ce influenţează întreaga viaţă şi trebuie privit din mai multe perspective: încărcarea muncii, relaţiile la locul de muncă, structura şi climatul organizaţional, ambiguitatea de rol şi conflictul de rol, oportunităţi pentru dezvoltarea carierei, relaţia muncă-familie.

Modalităţile de definire ale stresului sunt variate, deoarece nu se poate da deocamdată o definiţie completă şi fixă din cauza multitudinilor de materiale apărute care încă analizează acest subiect.

,,Stresul profesional reprezintă “arousalul” minte-corp ce rezultă din cerinţele de ordin fizic şi psihologic asociate cu un anumit loc de muncă. Nivelul optim al stresului (eustresul) conduce la creşterea performanţei profesionale, în timp ce o cantitate prea mare de stres (distresul) determină apariţia unor probleme de ordin psihologic, fiziologic şi comportamental” (Vercellino, 2010, p. 12)

,,Stresul este o stare de tensiune, încordare şi discomfort determinate de agenţi afectogeni cu semnificaţie negative, de frustrarea sau reprimarea unor stări de motivaţie (trebuinţe, dorinţe, aspiraţii), de dificultatea rezolvării unei probleme.” (Tucicov, 1981, p. 235)

,,Toţi sunt stresaţi, toţi vorbesc despre stres şi totuşi puţini sunt cei care au întreprins demersuri de analiză a stresului”. Primul autor care a introdus termenul de stres în domeniul medical a fost biochimistul Hans Seyle. Acesta a încercat să creeze o definiţie a stresului, dar susţinea că termenul este folosit într-un sens foarte larg. ,,Ce este stresul? Stresul este răspunsul nespecific al organismului la orice solicitare.” Acelaşi autor defineşte stresul ca fiind ,, rezultatul dezechilibrului atunci când percepţia unei persoane sau actualele abilităţi şi resurse sunt insuficiente pentru a face faţă cerinţelor unei situaţii date”. (Selye, 1984, p. 123)

Din punct de vedere fiziologic, stresul este definit ca ,,răspunsul de adaptare al unei persoane la un eveniment perturbator.” (Avram & Cooper, 2008, p. 548)

2. Modele aplicative ale stresului ocupaţional

Stresul organizaţional este un proces psihic complex care necesită o privire de ansamblu aprofundată. Cercetătorii din acest domeniu au elaborat o serie de modele explicativ-interpretative pentru a găsii explicaţii privind sănătatea individului afectat de stres. Voi selecta cele mai importante şi semnificative modele de-a lungul evoluţiei istorice a studierii stresului organizaţional.

• ,,Modelul solicitări-control-suport social. Acest model a fost elaborat de Karasek în anul 1979, unde stresul organizaţional intervine în cazul în care cerinţele solicitante în muncă sunt însoţite de un control scăzut asupra sarcinilor de efectuat. Tipurile de activităţi care apar în acest model sunt: activităţi cu stres ridicat( pompieri, operatori de calculatoare, jurnalişti, chelneri, operatori din central telefonice) şi activităţi cu stres scăzut(dentist, frizeri, pescari, tâmplari). Angajaţii efectuează munci active(profesori, manageri, medici) şi munci pasive(paznic, miner, supraveghetor).

• Modelul dezechilibrului efort-recompensă. A fost introdus de către sociologul Johannes Siegrist în 1996. Conform acestuia, lipsa reciprocităţii dintre costuri şi câştiguri produce o stare de stres emoţional care poate conduce la excitarea sistemului nervos. Astfel, recompensa trebuie să aibă trei forme: apreciere, recunoaştere materială, controlul statutului.

• Modelul potrivirii persoană-mediu. Model a fost elaborat la începutul anilor 70 de un grup de cercetători de la University of Michigan, fiind cel mai vechi model. Acest model consideră că stresul în muncă apare atunci când există o discrepanţă între motivaţiile persoanei şi condiţiile asigurate de mediul de muncă sau o discordanţă între cerinţele postului şi abilităţile persoanei de a le face faţă. Modelul încorporează atât stresori obiectivi, cât şi subiectivi.” (Avram & Cooper, 2008, p. 553)