Impactul Proiectelor Mari de Infrastructură Regională asupra Mediului

După cum se cunoaşte, în ultimii ani România a depus eforturi sporite pentru dezvoltarea legislaţiei de mediu şi a reglementărilor care o susţin, în contextul aproximării legislaţiei europene de protecţia mediului şi a lungului proces de integrare în structurile europene. Dintre directivele de mediu ale EU care au influenţă asupra proiectelor de infrastructură se numără următoarele: Directiva 97/11/EC privind evaluarea impactului asupra mediului şi Directiva 90/313/EEC privind accesul liber la informaţia de mediu. La acestea se adaugă două convenţii internaţionale: Convenţia de la Aarhus privind accesul liber la informaţie, participarea publică la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu şi Convenţia de la Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră.

Toate aceste directive au fost transpuse în legislaţia românească şi se aplică în practică fără perioadă de tranziţie. În cazul Directivei 97/11/EC privind evaluarea impactului asupra mediului, pentru a definitiva procesul de transpunere, pentru a concepe şi implementa, la nivel central, regional şi local, procedurile interne pentru gestionarea şi controlul legislaţiei transpuse şi pentru a întări capacitatea autorităţilor de mediu de a implementa noua legislaţie, Comisia Europeană a finanţat proiectul Phare 2000 “Asistenţă Tehnică pentru Asigurarea Conformării cu Directivele privind Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIM)”.

După cum se cunoaşte, Programul multi-anual Phare 2004-2006 Coeziune Economică şi Socială, componenta Proiecte Mari de Infrastructură Regională va finanţa patru categorii mari de proiecte: infrastructură legata de turism, infrastructură legată de transportul regional, reabilitarea siturilor industriale şi infrastructură de afaceri. Din aceste patru tipuri de proiecte, unele vor trebui obligatoriu să parcurgă procedura EIM, iar altele nu.

1.1 Cadru legal şi instituţional

În România, principalele acte normative care reglementează EIM sunt următoarele:

-Legea 137/1995 privind protecţia mediului completată şi modificată de Ordonanţa de Urgenţă 91/2002 (MO 512/22.10.1999 republicată);

-Legea 645/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă 34/2002 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (MO 901/12.12.2002);

-HG 918/2002 privind stabilirea procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri (MO 686/17.09.2002);

-OM 860/2002 al Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu (MO 52/30.01.2003);

-OM 863/2002 al Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului (MO 52/30.01.2003);

-OM 864/2002 al Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului şi de participare a publicului la luarea deciziilor în cazul proiectelor cu impact transfrontier;

-OM 1388/2002 al Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului privind constituirea şi funcţionarea Colectivului de Analiză Tehnică la nivel central (MO 207/31.03.2003);

Instituţiile implicate în procedura EIA sunt următoarele:

-La nivel central: MAPAM şi CATul de nivel naţional;

-La nivel judeţean: APMurile şi CATul de nivel judeţean.

Competenţele de emitere a acordurilor de mediu şi acordurilor integrate de mediu revin autorităţilor publice pentru protecţia mediului centrale şi teritoriale (regionale şi locale), în condiţiile precizate de OM 860/2002 cu Anexele nr. I.1 şi I.2.

În anumite cazuri, pentru proiectele de investiţii aflate în competenţa sa de reglementare, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, poate solicita sau delega autoritatea publică teritorială pe raza căreia se află amplasamentul proiectului, după caz, să participe sau să preia rezolvarea anumitor etape din procedura de emitere a acordului de mediu sau a acordului integrat de mediu.

1.2 Obiectivele procedurii EIM

EIM este o procedura prin care se evaluează impactul asupra mediului a unui proiect de investiţii şi prin care potenţialele efecte negative asupra mediului sunt diminuate sau eliminate încă din faza de proiectare. Procedura EIM porneşte de la culegerea informaţiilor utile pentru a identifica şi înţelege efectele asupra mediului înconjurător (aer, apă, sol, faună, vegetaţie etc.), cât şi asupra populaţiei potenţial afectate, pentru a putea propune măsuri utile de reducere a impactului.

Prin realizarea EIM se identifică, descrie şi evaluează, în mod corect şi real pentru fiecare caz, efectele directe şi indirecte ale unui proiect public sau privat asupra următorilor factori:

-fiinţe umane, efectivele de animale, faună şi floră;

-sol, apă, aer, climă şi peisaj;

-bunuri materiale şi patrimoniu cultural;

-interacţiunea dintre factorii menţionaţi anterior.

De asemenea, procedura EIM facilitează măsurile necesare pentru prevenirea, reducerea şi eliminarea, dacă este posibil, a impactului negativ al proiectului respectiv asupra factorilor amintiţi.

Un alt obiectiv important al EIM constă în implicarea publicului la stabilirea impactului asupra mediului prin informarea, consultarea şi participarea activă a acestuia.

Procedura EIM se aplică în vederea emiterii acordului de mediu sau acordului integrat de mediu, pentru proiecte de investiţii care pot avea efecte semnificative asupra mediului prin natura lor, dimensiune sau localizare.

EIM se efectuează în faza de pregătire a documentaţiei care fundamentează fezabilitatea proiectului.

În consecinţă, conform legislaţiei naţionale, acordul/acordul integrat de mediu se emite în faza de studiu de fezabilitate, în paralel cu celelalte avize şi acorduri (pentru detalii vezi capitolul următor).

Legislaţia internaţională de mediu prevede ca evaluarea impactului asupra mediului, necesară pentru eliberarea acordului/acordului integrat de mediu, trebuie realizată cât mai devreme posibil, astfel încât, pe de o parte să existe toate premizele că nu se vor irosi resurse materiale şi de timp pentru proiectarea unei activităţi care ulterior să nu întrunească condiţiile de autorizare din punct de vedere al protecţiei mediului, iar pe de altă parte, informaţiile despre proiect pe care titularul acestuia le poate furniza autorităţilor competente să fie suficiente pentru realizarea evaluării impactului asupra mediului.

Trebuie menţionat că numai proiectele cu impact semnificativ asupra mediului se supun EIM.

Excepţii de la procedura EIM

Există anumite proiecte sau părţi ale unor proiecte care nu se supun procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. Aceste proiecte, exceptate de la procedura EIM, se stabilesc de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului pe baza unei argumentări foarte solide a autorităţii publice care iniţiază proiectul, iar decizia luată este comunicată titularului de proiect.

Conform HG 918/2002 privind stabilirea procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri, proiectele exceptate de la procedura EIM au următoarele caracteristici:

-sunt destinate apărării naţionale;

-detaliile de execuţie sunt adoptate printr-un act normativ specific.