Cuprins
- I. Argument 3
- II. Clasificarea tunelurilor 4
- III. Stabilirea unui traseu optim pentru executia unui tunel 4
- IV. Gabaritul tunelurilor rutiere si de cale ferata 4
- V. Sectiunea transversala a tunelurilor 4
- VI. Hidroizolarea tunelurilor, colectarea si evacuarea apelor 4
- VII. Ventilatia tunelurilor 4
- VIII. Iluminatul si semnalizarea 4
- IX. Calea in tunel 4
- X. Metode de lucru aplicate la executia tunelurilor 4
- XI. Intretinerea si reconstructia tunelurilor 4
- XII. Masuri de tehnica a securitatii muncii la lucrarile de tuneluri 4
- XIII. Bibliografie 4
Extras din proiect
I. Argument
Tunelul este o constructie subterana,care realizeaza o excavatie prin care o cale de comunicatie strabate, dupa un traseu stabilit, un teren sau un masiv de roca in scopul in scopul evitarii unor obstacole cum ar fi culmile de munti, boturile de dealuri, cursuri de ape, zone industriale, centre urbane aglomerate si multe altele. Destinatia tunelurilor este foarte diversa: circulatia feroviara si rutiera, transportul in comun din orase mari, trecerile de pietoni in zone aglomerate, transportul pe apa, amenajarile hidroelectrice, alimentarile cu apa, canalizarile, etc.
Tunelurile sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. Primele tuneluri au fost naturale, formate în diferite peşteri. Ele aveau secţiuni variabile şi se găseau în roci calcaroase. Tunelurile din timpurile antice aveau secţiuni transversale mici, iar la construirea lor se întrebuinţau metode rudimentare. Săpătura se executa cu ajutorul târnacoapelor, răngilor şi penelor bătute cu ciocanul. După ce penele de lemn erau bine împănate în stâncă, ele se udau cu apă ca să se umfle şi să poată sparge stânca.
Metoda cu focuri întrebuinţată de romani a fost considerată ca o primă îmbunătăţire adusă în construcţia tunelurilor. Metoda consta în încălzirea până la o temperatură ridicată a suprafeţei de front a galeriei. După aceasta, suprafaţa era răcită brusc cu apă sau cu oţet. Crăpăturile formate ajutau mult la lucrările de excavare. Metoda a fost folosită de romani şi la exploatarea minelor de aur în Dacia. Timp de mai bine de un mileniu sapaturile in piatra pentru tuneluri au stagnat, abia prin secolul al XV-lea acestea fiind reluate dar cu timiditate. Cu timpul, în secolele următoare apariţia tunelurilor pentru navigaţie, a tunelurilor feroviare, hidrotehnice, dezvoltarea tunelurilor de drumuri, metrourilor ş.a. a făcut ca construcţia tunelurilor, de toate categoriile, să ia un avânt foarte mare.
II. Clasificarea tunelurilor
Tunelurile pot fi clasificate dupa mai multe criterii. Dupa scopul pentru care se construiesc, exista doua categorii principale de tuneluri si anume:
1. Tuneluri pentru cai de comunicatie:
• tuneluri de căi ferate şi metrouri;
• tuneluri pentru drumuri publice şi pentru circulaţia automobilă;
• tuneluri pentru navigaţie şi plutărit;
2. Tuneluri sau galerii pentru transport:
• tuneluri orăşeneşti (galerii pentru canalizare, poştă şi telegraf, cabluri, conducte);
• tuneluri – apeduct;
• tuneluri (galerii) pentru amenajari hidroelectrice.
Dupa locul in care se construiesc (amplasament), se deosebesc:
• tuneluri de munte (de baza, de creasta, de coasta);
• tuneluri urbane (in orase)
• tuneluri pe fundul apelor.
Dupa forma axei lor in plan si a profilului in lung, pot fi:
• tuneluri in aliniament, in curba, in aliniament – curba;
• tuneluri in declivitate continua, doua sau mai multe declivitati;
• tuneluri in bucla sau elice;
Dupa modul de constructie , tunelurile pot fi executate:
• prin excavatie in subteran;
• in transee deschisa;
• prin procedee mixte.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Proiect Atestat Tuneluri.doc