Administrația patrimoniului protocolului de stat - regie autonomă

CAPITOLUL I - BILANŢUL CONTABIL

1.1. CONSIDERAŢII GENERALE

Înteprinderi din întreaga lume întocmesc situaţii financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor externi. Deşi astfel de situaţii financiare pot părea similare de la o ţară la alta, există diferenţe care pot fi cauzate de o varietate de factori sociali, economici şi juridici, precum şi de faptul că anumite ţări, în momentul cerinţelor naţionale, au avut în vedere necesităţile diverşilor utilizatori ai situaţiilor financiare.

Aceşti factori au condus la utilizarea unor definiţii diverse ale structurilor situaţiilor financiare, cum sunt: active, datorii, capital propriu, venituri şi cheltuieli. Totodată aceşti factori au contribuit la utilizarea unor criterii diferite pentru recunoaşterea structurilor din situaţiile financiare şi la obţinerea pentru diferite baze de evaluare. Aria de aplicabilitate şi informaţiile prezentate în situaţiile financiare au fost de asemenea influenţate de acestea.

Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate I.A.S.C. este angajat în atenuarea acestor diferende, căutând reglementările, standardele şi procedurile contabile referitoare la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. Acesta consideră că armonizarea se poate realiza cel mai bine punându-se accent pe întocmirea situaţiilor financiare ce au drept scop furnizarea unor informaţii utile pentru adoptarea deciziilor economice.

Consiliul I.A.S.C. consideră că situaţiile financiare întocmite în acest scop răspund necesităţilor comune majorităţii utilizatorilor. Aceasta se datorează faptului că aproape toţi utilizatorii iau decizii economice pentru:

- a hotărî când să cumpere, să păstreze sau să vândă o investiţie de capital;

- a evalua răspunderea sau gestiunea managerială;

- a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti şi de a oferi alte beneficii angajaţilor săi;

- a evalua garanţiile pentru creditele acordate întreprinderii;

- a determina politicile de impozitare;

- a determina profitul şi dividendele ce se pot distribui;

- a elabora şi a utiliza date statistice despre venitul naţional;

- a reglementa activitatea înteprinderilor.

Situaţiile financiare sunt de regulă întocmite conform unui model contabil bazat pe costul istoric recuperabil şi pe conceptul de menţinere a nivelului capitalului financiar nominal. Alte modele şi concepte ar putea fi mai adecvate pentru a satisface obiectul de furnizare a informaţiei, care să fie utilă la luarea deciziilor economice, dar până în prezent nu există un consens pentru această modificare. Cadrul general a fost creat astfel încât să poată fi aplicat unei serii de modele contabile şi de concepte privind capitalul şi menţinerea nivelului capitalului.

Aria de aplicabilitate

“Cadrul general” abordează:

1. obiectul situaţiilor financiare;

2. caracteristicile calitative care determină utilitatea informaţiilor din situaţiile financiare;

3. definirea, recunoaşterea şi evaluarea elementelor pe baza cărora sunt întocmite situaţiile financiare;

4. conceptele de capital şi de menţinere a nivelului capitalului.

“Cadrul general” se referă la situaţiile financiare cu scop general (denumite în continuare “situaţii financiare”), inclusiv la situaţiile financiare consolidate. Aceste situaţii financiare sunt întocmite şi prezentate cel puţin anual, venind în întâmpinarea nevoilor comune de informaţii ale unei sfere largi de utilizatori. O parte din aceşti utilizatori pot solicita şi au capacitatea de a obţine informaţii suplimentare faţă de cele conţinute în situaţiile financiare. Mulţi utilizatori trebuie totuşi să se bazeze pe situaţiile financiare ca pe principala lor sursă de informaţii şi, de aceea, astfel de situaţii financiare trebuie elaborate şi prezentate având în vedere neceşităţile lor.

Situaţiile financiare constituie o parte a procesului de raportare financiară. Un set complet de situaţii financiare include de regulă un bilanţ, un cont de profit şi pierdere, o situaţie a modificărilor poziţiei financiare (care poate fi prezentată în diverse moduri, de exemplu ca situaţie a fluxurilor de fonduri) şi acele note precum şi alte situatii şi materiale explicative care sunt parte integrantă a situaţiilor financiare.

Pot fi incluse, de asemenea, materiale şi informaţii suplimentare sau derivate care vin în completarea acestora. Astfel de materiale şi informaţii suplimentare se pot referi de exemplu la informaţii financiare despre segmentele industriale şi geografice şi la prezentarea efectelor variaţiei preţurilor.

“Cadrul general”se aplică situaţiilor financiare ale tuturor înteprinderilor comerciale, industriale, fie din sectorul public, fie din cel privat. Întreprinderea raportoare este întreprinderea pentru care există utilizatori de informaţii pentru care situaţiile financiare reprezintă principala sursă de informaţii financiare.

Utilizatorii şi necesităţile de informare ale acestora

Utilizatorii de situaţii financiare includ: investitorii prezenţi şi potenţiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii şi alţi creditori comerciali, clienţii, Guvernul şi instituţiile acestuia, precum şi publicul. Aceştia folosesc situaţiile financiare pentru a-şi satisface o parte din diversele lor necesităţi de informaţii. Astfel:

a) investitorii, ofertanţii de capital şi consultanţii lor sunt preocupaţi de riscul inerent tranzacţiilor şi de beneficiul adus de investiţiile lor. Ei au nevoie de informaţii pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă. Acţionarii sunt interesaţi şi de informaţiile care le permit să evalueze capacitatea înteprinderii de a plăti dividende;

b) angajatii – personalul angajat şi grupurile lor reprezentative (sindicate) sunt interesaţi de informaţii privind stabilitatea şi profitabilitatea înteprinderilor lor. Aceştia sunt interesaţi şi de informaţii care le permit să evalueze capacitatea înteprinderii de a oferi pensii şi alte avantaje, precum oportunităţi profesionale;

c) creditorii financiari – sunt interesaţi de informaţiile care le permit să determine dacă împrumuturile acordate şi dobânzile oferite vor fi rambursate la scadenţă;

d) furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi de informaţiile care le permit să determine dacă sumele care le sunt datorate vor fi plătite la scadenţă. Creditorii comerciali sunt probabil interesaţi de o întreprindere pe o perioadă mai scurtă decât creditorii numai dacă nu sunt dependenţi de continuarea activităţii întreprinderii ca principal client;

e) clienţii sunt interesaţi de informaţii privind continuitatea activităţii unei întreprinderi în special atunci când au o colaborare pe termen lung cu întreprinderea respectivă sau sunt dependenţi de ea;

f) Guvernul şi instituţiile sale sunt interesate de alocarea resurselor şi implicit de activitatea întreprinderilor. Aceştia solicită informaţii şi pentru a reglementa activitatea întreprinderilor, pentru a determina politica fiscală şi ca bază pentru calculul venitului naţional şi ai altor indicatori statistici similari;