Asigurarea de Persoane

INTRODUCERE

Asigurarile constituie o ramura de activitate, un sector al serviciilor cu multiple valente. Dincolo de rolul fundamental al acestora de protejare a bunurilor si persoanelor impotriva diferitelor riscuri, acestea indeplinesc o serie de alte functiuni socio-economice cum ar fi: contributia la crearea produsului intern brut; ofera locuri de munca unui mare numar de persoane, care realizeaza o productivitate a muncii mai mare decat media pe economie; participarea in calitate de ofertant pe piata capitalului de imprumut cu resurse banesti pe care le pun la dispozitia bancilor, agentilor economici sau a autoritatilor publice; realizarea de plasamente de resurse in investitii sau pe piata inscrisurilor de valoare; prin indemnizatia pe care o acorda asiguratilor contribuie la refacerea bunurilor distruse sau avariate de riscurile asigurate si, in felul acesta, accelereaza reluarea procesului de productie vremelnic intrerupt

Dezvoltarea industriei asigurarilor prezinta conotatii economice complexe ce implica nu doar persoanele asigurate ci si intreaga societate.

Lucrarea prezinta rolul statului in asigurari, efectele implicarii bancilor in asigurari. Uriasele progrese in domeniul stiintei si tehnicii inregistrate in epoca moderna n-au facut sa dispara pericolele (riscurile) la care sunt supusi oamenii si bunurile lor. Ele au contribuit la perfectionarea formelor de protejare a acestora inpotriva fortelor distructive ale naturii si accidentelor.

Societatile de asigurari preluand asupra lor riscurile care ameninta persoanele fizice si pe cele juridice, in schimbul unei prime, ofera acestora o anumita certitudine. Aceste societati specializate, care indeplinesc rolul de asiguratori, despovareaza pe partenerii lor de contract, pe asigurati, de consecintele materiale ale riscurilor care ii ameninta, in eventualitatea producerii lor. Pretul pe care asiguratii il platesc asiguratorului (prima de asigurare) fiind mai mic decat pierderea pe care ar putea sa o sufere in caz de producere a riscului asigurat.

CAPITOLUL I

Caracterizarea generala a asigurarilor de persoane

1.1. Istoric al asigurarilor de persoane

1.1.1. Evolutie si etape de la origini si pana in prezent

Dezvoltarea societatii omenesti este marcata de efortul si stradania omului pentru propria propasire si aparare in fata unor eventuale evenimente care ii pot periclita existenta si evolutia.

Astfel, asigurarea s-a nascut din nevoia de protectie an omului in fata unor pericole si pentru gasirea unor solutii adecvate de prevenire sau de inlaturare and acestora.

Inca din antichitate, istoria consemneaza actiuni de solidarizare a oamenilor in fata unor evenimente nedorite sau greu de controlat si prevenit, actiuni concretizate in forme simple de asociere.

Pentru prima data se vorbeste despre conceptul de asigurare intr-un document vechi de circa 6500 de ani, referitor la mestesugarii taietori de piatra din Egipt, care au constituit un fond de intrajutorare, format anticipat, prin contributia tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diferite nenorociri care-i loveau pe membrii colectivitatii.

Inteleptul legislator atenian Solon a instituit un fond comun pentru societatile politice si mestesugaresti, alimentat prin cotizatii lunare, destinat sa repare prejudiciile survenite.

Membrii caravanelor din Babilon, Fenicia si din alte tari stravechi, se constituiau in organizatii, suportand in comun pagubele din jafuri si de alta natura, suferite de unii dintre ei in timpul transportului.

De la romani a ramas un “Regulament al Colegiului funerar din Lavinium” care grupa membrii colegiului intr-o asociatie de inmormantare ce functiona pe baza unor cotizatii de inscriere si a unor plati periodice. Membrii asociatiei aveau asigurate la deces un rug si un mormant.

Din oranduirea sclavagista dateaza unele procedee practicate de comercianti cu ocazia transporturilor navelor de bunuri. Pierderile rezultate din aruncarea peste bord a unei parti din incarcatura navelor pentru salvarea expeditiei, erau repartizate in mod proportional fiind suportate de toti participantii la expeditie pe principiul averii comune. Aceste principii au fost cuprinse in legislatia maritima a insulei Rhodos si s-au mentinut pana in zilele noastre.

Ele au fost codificate in colectia de legi York-Anvers elaborata in anul 1890 si modificata in anii 1924 si 1950. La inceputul secolului trecut existau in lume 30 de firme de asigurari : 14 in Marea Britanie, 5 in S.U.A., 3 in Danemarca, 2 in Franta si cate una in Olanda, Elvetia si Austro-Ungaria. In jurul anului 1850 numarul lor s-a ridicat la 306 cu sedii in 14 tari, in 1900 erau 1272 in 26 de tari iar in 1910 erau 2540 in 29 de tari. In anul 1969 activau 9700 de institutii de asigurari in 71 de tari din care 2676 aveau ca obiect asigurarile de viata, 6036 realizau asigurari de bunuri, iar 988 de societati practicau toate tipurile de asigurari.

Pe teritoriul tarii noastre, forme incipiente de asigurare sunt cunoscute cu mult inainte de secolul al XIX-lea. Se mentioneaza existenta din timpuri stravechi a unei forme rudimentare de asigurare a animalelor denumita “Hopsa”, care consta in intrajutorarea reciproca a locuitorilor din aceeasi comuna.

Primele organizatii care au avut caracter de mutualitate si intrajutorare au fost “beslele din Transilvania” infiintate in secolul al XIV-lea. Dintre prevederile cuprinse in statutele acestora se retin cele care oglindesc inceputurile activitatii de asigurari de persoane, fiecare membru fiind obligat sa plateasca la inscriere, iar apoi cotizatii periodice. Sumele astfel stranse erau folosite pentru a suporta cheltuielile de inmormantare in caz de deces si pentru plata de ajutoare vaduvei si copiilor celui decedat.

In Romania, prima organizatie de asigurare propriu-zisa a fost intemeiata de Asociatia Meseriasilor din Brasov, in anul 1844, sub denumirea de InstitutulGeneral de Pensii din Brasov, avand caracter de societate de asigurari de viata.