Cauzele și consecințele crizei economice actuale și efectele acesteia asupra contabilității și auditului

Rezumat

Criza economico-financiară din 2007-2012 este considerată a fi cea mai profundă criză de pana acum. Părerile despre cauzele declanșarii crizei sunt imparțite: unii sunt de parere că actuala criză a început în urma unor publicații în presă despre instabilitatea băncilor americane, fapt care a dus la pierderea credibilitații bancilor, iar alții consideră ca bancherii sunt cei responsabili pentru declanșarea crizei deoarece au avut interesul de a încasa rezervele statului. Acestea sunt doar păreri, dar in fond cauzele sunt mult mai complexe fiind atat de natură macroeconomică cât și microeconomică.

Efectele asupra economie au fost resimțite la nivel mondial, dar diferit de la un stat la altul în funcție de reglementarile si nivelul de dezvoltare al acesteia. Guvernele au luat măsuri anticriza atât individual pentru protecția economiei naționale, cât și la nivel colectiv (la nivelul Uniunii Europene).

Criza economică a fost resimțita diferit în toate domeniile de activitate. Contabilitatea și auditul sunt considerate, in egala masură, unul dintre factorii declanșatori ai crizei datorita reglementărilor inexacte și ineficiente ale standardelor intenaționale. În urma unei analize, specialiștii au luat o serie de măsuri pentru înlaturarea inexactitaților și pentru eficientizarea standardelor.

Cuvinte-cheie: Criză economică, criză financiară, efect de pârghie, bubble, măsuri anticriza, PIB, ACCA, IFRS. 

1. Introducere.

Criza financiară şi economică actuală este fără precedent în ultima jumătate de secol. Recesiunea economică se extinde în SUA, Europa şi Japonia şi se conturează a fi mult mai dureroasă decât căderea economică din 1981-1982. Inceputul crizei a dus la o masivă scădere a încrederii atât la nivelul sectorului de afaceri, cât şi la nivelul consumatorilor, ambele răspunzând prin restrângerea cheltuielilor.

Criza financiară globală a devenit vizibilă în luna iulie 2007 , moment când pierderea încrederii investitorilor americani în ipotecarea securizată a condus la o criză de lichidități ce a determinat o injectare substanțială de capital în piețele financiare din partea Rezervei Federale americane, a Băncii Angliei si a Băncii Centrale Europene. Criza s-a agravat în 2008, întrucât bursele de valori din lume s-au prăbușit sau au intrat într-o perioadă de instabilitate acută. Un număr mare de banci, creditori și companii de asigurare au dat faliment în perioada ce a urmat.

Prăbușirea Administrației Federale pentru locuințe SUA este adesea făcută responsabilă pentru producerea crizei. Însă vulnerabilitatea sistemului financiar a fost provocată de contractele și operațiile financiare complicate și supuse efectului de pârghie , politica monetară a SUA stabilind un preț neglijabil pentru credit și astfel favorizând o cotă foarte ridicată a efectului de pârghie și, conform economistului american John Bellamy Foster, o „hipertrofie a sectorului financiar”.

Începând cu eşecurile unor mari instituţii financiare din Statele Unite, criza a evoluat rapid în criză de credite, deflaţie şi reducerea bruscă a transporturilor comerciale, determinând mai multe bănci europene să scadă în indicii diferitelor pieţe bursiere, şi să apară mari căderi ale valorii de piaţă a stocurilor şi comodităţilor în toată lumea.

Declanșata inițial în Statele Unite, criza s-a extins în Europa Occidentală și, pe fundalul globalizarii, s-a raspandit vertiginos în restul lumii.

2. Cauzele crizei economico - financiare actuale.

Cauzele fundamentale ale crizei economico-financire mondiale din 2007-2012 sunt atât de natură macroeconomică, cât şi de natură microeconomică , lucru menţionat recent de mai mulţi analişti: Altman (2009), Buiter (2008), Blanchard (2009). Cele două tipuri de cauze s-au intercondiţionat în producerea crizei.

O cauza profundă macroeconomică a crizei economice si financiare a fost lichiditatea abundentă creată de principalele bănci centrale ale lumii (FED, BOJ) şi de dorinţa ţărilor exportatoare de petrol şi gaze de a limita aprecierea monedei. De asemenea, a existat o suprasaturare cu economisiri, generată de integrarea crescândă în economia globală a unor ţări (China, Asia de Sud- Est în general), cu rate mari de acumulare, dar şi de redistribuirea globală a avuţiei şi a veniturilor către exportatorii de bunuri tari (ţiţei, gaze naturale etc.). Lichiditatea abundentă şi suprasaturarea cu economisiri au creat resurse disponibile pentru investiţii, inclusiv în instrumente financiare sofisticate, greu de înţeles de către unii investitori.

Consecinţele existenţei lichidităţii abundente au fost ratele foarte scăzute ale dobânzii şi volatilitatea redusă a acestora. Împreună, aceste consecinţe au condus la creşterea apetitului pentru active cu câştiguri mari. În plus, volatilitatea redusă de pe piaţă a creat tendinţa de subestimare a riscului şi o adevărată lipsă de vigilenţă a investitorilor.

Marjele de risc au fost şi ele foarte scăzute şi nediscriminatorii. Împreună, ratele scăzute ale dobânzii, apetitul pentru active cu câştiguri mari, vigilenţa scăzută faţă de risc şi marjele mici au mascat semnalele preţurilor pe pieţele financiare şi au condus la insuficienta înţelegere a riscurilor implicate.

Pe acest fundal au operat, ca agravante, şi o serie de cauze microeconomice. O prima cauză este securitizarea frenetică care a dus la devenirea netransparenta a pieței financiare. Fisurile în modelul de afaceri ale agenţiilor de rating, externalizările raţionale din punct de vedere privat dar socialmente ineficiente şi competiţia internaţională crescută pentru dereglementări pot fi considerate la randul lor cauze microeconomice.

În final, cererea de lichiditate, în combinaţie cu pierderea încrederii între bănci, a rezultat în goana după cash şi rata dobânzii efective a început să crească.

În SUA şi în unele state din Europa, guvernele şi băncile centrale au răspuns prin îmbunătăţirea lichidităţii; acordarea de garanţii guvernamentale pentru împrumuturi; recapitalizarea instituţiilor financiare; garantarea celor mai noi emisiuni de către bănci asigurate; prevenirea colapsului dezordonat al întreprinderilor mari interconectate; cumpărarea de acţiuni în bănci; reduceri coordonate ale ratelor dobânzii. Deşi astfel de măsuri au fost puse în aplicare, după 17 luni de la declanşarea turbulenţelor, piaţa a rămas netransparentă, ceea ce a amplificat criza financiară şi a facilitat trecerea ei în sectorul real al economiei, mai întâi în SUA, apoi şi în alte ţări dezvoltate.