Contabilitatea de Gestiune

INTRODUCERE

Contabiliatea, ca sistem, este rezultatul unui lung proces istoric în decursul căruia s-a transformat dintr-o simplă tehnica de inregistrare a schimburilor comerciale, într-un mijloc de control şi prevedere, apoi într-un instrument de gestiune, iar în zilele noastre constituie din ce în ce mai mult o garanţie socială

Contabilitatea este în general prezentată ca un instrument de măsura a profitului, sau, mai bine zis, a rezultatului, mijloc de apreciere a situaţiei patrimoniale şi, în consecinţă, ca instrument de gestiune şi de calcul economic.

Cu toate avantajele pe care le prezintă contabilitatea financiară sau generală, se poate aprecia că nu este adaptată pentru a răspunde noilor informaţii născute din complexitatea structurilor economice şi juridice contemporane. Ea nu contribuie la clarificarea naturii şi calităţii produselor, eficienţei comerciale, performanţelor tehnice ale capacitaţilor de producţie, productivităţii muncii. Prin urmare, apare necesitatea dezvoltării unor instrumente complementare, cum ar fi contabilitatea analitică şi de gestiune.

Informatia contabilă deţine un rol important în procesul de conducere a întreprinderilor din comert si turism. În concordanţă cu necesitatea şi rolul acesteia în luarea deciziilor operative, în cuprinsul lucrării s-au reunit într-un tot coerent conceptele fundamentale, metodele şi procedeele de lucru aplicabile în comerţul interior, mai exact in comertul cu ridicata.

Un domeniu specific de cercetare si aplicare a stiintei contabile si analizei economice, comertul - activitate complexa de intermediere a schimbului de marfuri prin unitatile de comert cu ridicata. Desfasurarea cu succes a comercializarii marfurilor cere anumite cheltuieli de munca vie si materializata, care formeaza costurile intreprinderii – indicator important ce caracterizeaza criteriul de baza aleficientei economice a activitatii unitatilor de comert cu ridicata. Evidenta contabila si analiza economica constitue un important mijloc de cercetare , gestionare si reglare a modului de calculare, inregistrare si control al cheltuielilor, in deosebi a cheltuielilor comerciale generale si administrative si altor cheltuieli operationale.

CAPITOLUL I

ORGANIZAREA GENERALA A CONTABILITATII DE GESTIUNE

1.1. TRĂSĂTURILE ECONOMICO-FINANCIARE ALE ACTIVITĂŢII DE COMERŢ INTERIOR

Circulaţia mărfurilor prin comerţul interior constituie un domeniu deosebit de important pentru activitatea de cercetare şi aplicare a contabilităţii. Ca parte componentă a sectorului terţiar al economiei, comerţul este format din ansamblul activităţilor de mijlocire a schimbului de mărfuri între producătorii şi consumatorii de bunuri materiale. Comerţul este o activitate continuă de cumpărare a mărfurilor şi revânzare a lor, în scopul obţinerii unui profit. De regulă, traseul urmat de bunurile materiale în activitatea de comerţ se înscrie în relaţia: aprovizionare-stocare-vânzare.

Aprovizionarea se defineşte ca fiind actul comercial de trecere a bunurilor materiale din proprietatea producătorului în proprietatea comerciantului, în baza unui contract de vânzare-cumpărare. Din punct de vedere fiscal, transferul proprietăţii bunurilor materiale de la vânzător la cumpărător are loc în momentul emiterii facturii sau chitanţei fiscale. Comparând momentul transferului proprietăţii cu momentul intrării efective, pe bază de recepţie, a mărfurilor în unităţile comerciale, se pot identifica următoarele situaţii:

- primirea facturii şi recepţia mărfurilor urmate de achitarea contravalorii lor;

- primirea facturii furnizorului, recepţia efectuându-se ulterior, ceea ce determină apariţia mărfurilor facturate, dar nerecepţionate;

- recepţia mărfurilor în lipsa facturii, ceea ce generează apariţia mărfurilor recepţionate, dar nefacturate.

Având în vedere momentul şi modalitatea de plată a contravalorii mărfurilor, aprovizionarea poate fi cu plată imediată (în numerar) şi cu plată ulterioară (pe credit sau prin bancă).

Stocarea este operaţia de formare a rezervelor de mărfuri destinate asigurării continuităţii vânzărilor. Analizat în raport cu exerciţiul de exploatare, stocul de mărfuri poate fi iniţial, curent sau final. Privit din perspectiv contabilă, stocul de mărfuri constituie elementul principal al patrimoniului unităţii comerciale şi obiectul calculaţiei costurilor de aprovizionare a mărfurilor vândute.

Vânzarea mărfurilor reprezintă, din punct de vedere juridic, actul de comerţ în urma căruia marfa trece din proprietatea unităţii de comerţ în proprietatea consumatorului final, pe baza unui acord încheiat între parteneri cu privire la obiectul vânzării şi la preţul vânzării. Din punct de vedere contabil, momentul vânzării este considerat cel al facturării mărfurilor sau încasării contravalorii lor. Similar aprovizionării, pot să apară decalaje între vânzare şi livrare care determină apariţia mărfurilor livrate, dar nefacturate şi a mărfurilor facturate, dar nelivrate.

Cele trei elemente ale circuitului mărfurilor în comerţ (aprovizionare, stocare, vânzare) se intercondiţionează reciproc, relaţia dintre ele fiind exprimată de “balanţa fluxului (circulaţiei) mărfurilor” şi anume:

Si + A = V + Sf

în care: Si = stoc iniţial; A= aprovizionare; V = vânzare; Sf = stoc final

Această relaţie permite stabilirea mărimii oricărui element în condiţiile cunoaşterii celorlalte trei.

În ţara noastră, activitatea de comerţ se desfăşoară pe principiile descentralizării şi liberalizării prin societăţile comerciale şi întreprinderile individuale autorizate. Descentralizarea constă în desfăşurarea activităţii de comerţ de către societăţile comerciale şi întreprinderile individuale pe baza propriului program de activitate. Liberalizarea constă în acordarea dreptului de a se angaja în relaţii comerciale a tuturor firmelor legal constituite şi persoanelor fizice care solicită autorizarea de a efectua operaţiuni de comerţ.