Contabilitatea Decontărilor prin Conturi Bancare

ARGUMENT

Sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI se caracterizează printr-o adevărată revoluţie în domeniul informaticii şi telecomunicaţiilor care aduce modificări în sistemul de plăţi şi compensări interbancare prin trecerea de la instrumentele de plată pe suport de hârtie la instrumentele pe suport electronic şi de la operaţiunile bancare la ghişeu “faţă la faţă” la plăţile de la distanţă “banca la domiciliu”. Aceste transformări conduc la realizarea dezideratului agenţilor economici ca tranzacţiile financiare să se realizeze aproape simultan cu cele economice şi dorinţa populaţiei, ca transferurile de fonduri să se facă aproape instantaneu cu primirea instrucţiunii de către bancă, adica toate plaţile să se realizeze în timp real.

Contabilitatea decontărilor prin conturi bancare cuprinde ansamblul operaţiilor băneşti şi financiare pe care le efectuează o unitate patrimonială în scopul asigurării mijloacelor băneşti necesare desfăşurării normale a activităţii sale ; asigură evidenţa existenţei şi mişcării disponibilităţilor băneşti.

În prezenta lucrare, intitulată Contabilitatea decontărilor prin conturi bancare, pe parcursul celor 3 capitole am încercat să pun în evidenţă importanţa acestei părţi a contabilităţii, punând accent pe: formele şi instrumentele de decontare; documentele de evidenţă a decontărilor prin conturi bancare; sistemul de conturi utilizat în decontările fără numerar şi exemplificarea din punct de vedere contabil a operaţiunilor de decontări fără numerar.

Obligaţiile băneşti între societăţile comerciale sau între societăţile comerciale şi alte persoane fizice sau juridice se pot efectua, după caz, în numerar şi fără numerar.Instrumentele de plată fără numerar adoptate de sistemul de plăţi din România sunt: cecul, cambia, biletul la ordin şi ordinul de plată.

Între bănci şi clienţii acestora, se stabilesc relaţii materializate în operaţiunile bancare, care se reflectă în sistemul conturilor bancare. Conturile care se pot deschide clienţilor se pot grupa în trei mari categorii: conturi curente; conturi de depozite; conturi de împrumut.

Prin intermediul conturilor de la bănci sunt delimitate şi înregistrate valorile de încasat, cum sunt cecurile şi efectele comerciale depuse la bancă, disponibilităţile în lei şi valută, creditele bancare pe termen scurt, precum şi dobânzile aferente disponibilităţilor şi creditelor bancare.

CAPITOLUL 1

I. ORGANIZAREA DECONTĂRILOR FĂRĂ NUMERAR

Sistemul de plăţi şi compensări reprezintă o componentă importantă a sistemului monetar şi prin acesta a infrastructurii financiare a economiei, asigurând circulaţia banilor şi transferul de active monetare.

Sistemul de plăţi este indisolubil legat de monedă, iar evoluţia acesteia a determinat apariţia şi perfecţionarea sistemului de plăţi ca un cadru organizat al transferurilor monetare în scopul finalizării tranzacţiilor economice. Sistemul de plăţi a apărut din cele mai vechi timpuri ca un set de reguli, la început sub forma unor practici, apoi a unor reguli scrise emise de conducătorii statelor, mai târziu de bănci şi în final de autorităţi monetare ca instituţii specializate ale statului.

Sistemul de plăţi a fost definit în diverse variante de către instituţiile de credit şi cele de cercetare, fiind reconsiderat în funcţie de evoluţia monedei şi a tehnologiei de înregistrare şi transmisie. Cea mai reprezentativă definiţie este cea elaborată de CPSS (Commitee for Payment System Secretariate) din cadrul Băncii Reglementelor Internaţionale, potrivit căreia sistemul de plăţi reprezintă un set de aranjamente pentru descărcarea obligaţiilor asumate de agenţii economici cu ocazia procurării de resurse reale ori financiare, altfel decât prin barter, deci prin transferul titlului de proprietate asupra unor active, care, în virtutea faptului că sunt larg acceptate, sunt cunoscute sub numele de bani.

Elementele componente ale unui sistem de plăţi cuprind instituţiile care furnizează servicii de plăţi, diversele forme de creanţe transferate, metodele şi mijloacele de transfer, mesajele şi canalele de comunicaţie. În general, un sistem de plăţi are forma unei piramide cu mai multe trepte. Pe prima treaptă (la bază) se află masa persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi ce dau naştere la obligaţii de plată. Populaţia reprezintă sursa primară de economisire în societate care face depozite şi acceptă serviciile băncilor pentru activitatea cu amănuntul. Persoanele juridice sunt companiile care desfăşoară activităţi economice, altele decât cele cu bani, precum şi instituţiile publice şi cele non-profit. A doua treaptă o constituie sistemul bancar la care agenţii au conturi sau unii agenti non-bancari specializaţi (brokeri, poşta).

Băncile centrale au rol de definire şi implementare a politicilor în sistemele de plăţi, precum şi de coordonare, supraveghere şi garantare În ţara noastră rolul băncii centrale este stabilit prin Legea nr. 312/2004 de aprobare a Statutului Băncii Naţionale a României care prevede urmatoarele atribuţii: