Contabilitatea și Analiza Stocurilor la SC Decean SRL

CAPITOLUL I.

REGLEMENTĂRI JURIDICE PRIVIND

ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII STOCURILOR

1.1. DELIMITĂRI ŞI STRUCTURI PRIVIND STOCURILE

Regulamentul privind aplicarea Legii Contabilităţii defineşte stocurile ca fiind „ansamblul de bunuri şi servicii care intervin în cadrul ciclului de exploatare, fie pentru a fi vândute în aceeaşi stare sau la terminarea procesului de producţie, fie pentru a fi consumate cu ocazia primei utilizări”.

În principiu, stocurile sunt clasificate în bilanţ conform naturii şi destinaţiei lor sau a ordinii cronologice în care apar, în cadrul ciclului de exploatare. O bună gestiune a stocurilor solicită ca: natura bunurilor să fie indicată cu precizie; intrarea în stoc să fie înregistrată în momentul transferului de proprietate; evaluarea intrărilor şi ieşirilor de bunuri în şi din stoc să fie definită cu exactitate şi să rămână invariabilă.

În modelul bilanţier din ţara noastră, stocurile sunt clasificate şi delimitate în funcţie de patru criterii: fizic, destinaţia, faza ciclului de exploatare şi locul de creare a gestiunilor.

Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele structuri:

a) materiile prime care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în componenţa lor integral sau parţial, în starea iniţială sau transformată.

b) materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare, combustibilii, materialele pentru ambalat, piesele de schimb, seminţele şi materialele de plantat, furajele şi alte materiale consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul rezultat.

c) produsele sub forma semifabricatelor (produse în curs de fabricaţie), produselor finite (produse care au parcurs întregul proces de fabricaţie) şi produsele reziduale (rebuturi, materiale recuperabile, deşeuri).

d) animalele care au îndeplinit condiţiile pentru a fi trecute la animale adulte, animale de îngrăşat, păsările şi coloniile de albine.

e) producţia în curs de execuţie reprezintă materii prime care nu au trecut prin toate fazele de fabricaţie, produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime, precum şi lucrările şi serviciile în curs de execuţie sau neterminate.

f) mărfurile, respectiv bunurile pe care întreprinderea le cumpără în vederea vânzării.

g) ambalajele (cu excepţia ambalajelor de natura obiectelor de inventar şi mijloacelor fixe) de transport refolosibile care însoţesc bunurile în procesul circulaţiei lor (recuperabile, facturate, consemnate distinct care circulă prin restituire sau incluse în preţul mărfii şi care pot fi valorificate sau nu după utilizare).

În contabilitatea din ţara noastră, în sfera stocurilor sunt incluse şi obiectele de inventar şi baracamentele.

Obiectele de inventar sunt bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu, sau cu durata mai mică de un an, indiferent de valoarea lor precum şi bunurile asimilate acestora (echipamente de protecţie, echipamente de lucru, îmbrăcămintea specială, sculele, instrumentele, mecanismele, dispozitivele, etc.). Obiectele de inventar în folosinţă se evidenţiază distinct în structurile analitice de conturi.

Baracamentele şi amenajările provizorii sunt bunurile achiziţionate de unităţile patrimoniale pentru executarea lucrărilor şi prestaţiilor de construcţii (barăci, podele) din care, prin demontare sau demolare, se recuperează materiale.

În raport de locul de creare a gestiunilor, structurile de stocuri prezentate se grupează în:

- stocuri aflate în depozitele întreprinderii

- stocuri în curs de aprovizionare sau sosite şi nerecepţionate

- stocuri sosite fără factură

- stocuri livrate, dar nefacturate

- stocuri facturate, dar nelivrate

- stocuri aflate la terţi

Corespunzător criteriilor de clasificare prezentate sunt individualizate două structuri informaţionale de bază:

- structura financiară standardizată

- structura internă sau de gestiune

Structura financiară standardizată este proprie gestiunii şi contabilităţii financiare a întreprinderii şi operează cu două criterii: destinaţia şi faza ciclului de exploatare. Interesul informaţional este cel al finanţării pe termen scurt, calculării şi analizei mecanismului fondului de rulment, bugetare a activităţii de exploatare şi gestionarea activităţii de trezorerie.

Structura internă sau de gestiune, necesară, dar nestandardizată, este opozabilă contabilităţii interne de gestiune. Ea operează cu celelalte două criterii: fizic şi locul de creare a gestiunilor şi se delimitează prin conturile analitice de stocuri corespunzătoare sortimentelor şi gestiunilor (depozite create ca entităţi gestionare repartizate în răspunderea unor persoane fizice).

Modelul de contabilitate a stocurilor, în România, adoptat în cadrul reformei, este conceput în condiţiile în care ambele structuri informaţionale sunt realizate prin contabilitatea financiară.