Contabilitatea și Fiscalitatea Impozitelor și Taxelor

CAPITOLUL I

CONSIDERATII INTRODUCTIVE

1.1. NECESITATEA IMPOZITELOR SI TAXELOR

Satisfacerea nevoilor colective ale oricarei societati impune realizarea unor venituri publice. În consecinta , statul procedeaza la repartitia sarcinilor publice între membrii societati, instrumentul financiar si juridic fiind obligatia fiscala sub forma taxelor si impozitelor. Notiunea care defineste cel mai bine aria de cuprindere a domeniului impozitelor si a taxelor este cea de sistem fiscal. Sistemul fiscal trebuie conceput si înteles ca un tot unitar care cuprinde trei elemente interdependente:

a) legislatia fiscala – care reglementeaza, instituie impozitele si taxele;

b) mecanismul fiscal – care constituie o suma de modele, procedee, tehnici prin care se realizeaza actiunea de urmarire si percepere. Din mecanismul fiscal fac parte si suporti informationali;

c) aparatul fiscal – care, bazându-se pe legislatia fiscala, pune în miscare sistemul fiscal in scopul realizarii obiectivului final: urmarirea si perceperea impozitelor si taxelor.

Impozitul reprezinta o contributie baneasca obligatorie si un titlu nerambursabil datorat conform legii, bugetului de stat de catre persoane fizice si juridice pentru veniturile pe care le obtin si bunurile pe care le poseda.

Analizând elementele definitiei impozitului putem constata urmatoarele:

a) impozitul este o contributie baneasca în sensul ca persoanele fizice sau juridice sunt datoare sa participe dupa anumite criterii la formarea fondurilor de dezvoltare ale societatii;

b) este o contributie obligatorie , toate persoanele fizice sau juridice care beneficiaza de venituri trebuie sa participe la formarea acestor fonduri;

c) impozitele sunt prelevari cu titlu nerambursabil;

d) impozitele sunt datorate conform dispozitiilor legale;

e) sunt datorate de catre persoane fizice si juridice;

f) impozitul se datoreaza pentru veniturile realizate si bunurile detinute.

Impozitele pot fi folosite pentru a încuraja sau descuraja o anumita activitate economica. Fara sa înceteze a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, venitul fiscal a devenit un mijloc de interventie in domeniul economic si social.

Pe plan social, rolul impozitelor se concretizeaza prin faptul ca prin intermediul lor, statul procedeaza la redistribuirea unei parti importante din produsul intern brut între clase si paturi sociale, între persoane fizice si juridice.

1.2. RELATIA CONTABILITATE – FISCALITATE

Sistemul contabil al agenţilor economici şi planul de conturi general, care a fost adoptat cu data de 1 ianuarie 1994, au creat posibilitatea de a se urmării stabilirea şi achitarea obligaţiilor fiscale pe fiecare categorie de impozit sau taxă. Prin urmare, în prezent, nu sunt necesare evidenţe paralele cu contabilitatea pentru stabilirea relaţiilor cu bugetul de stat sau bugetele locale, fiind necesare doar suporturile de informaţii şi documentele justificative care se înregistrează în conturile sintetice şi analitice.

Contabilitatea reprezinta un instrument de cunoastere si gestiune a situatiei patrimoniale, a situatiei financiare si a rezultatului obtinut.

În conditiile în care întreprinderea este integrata organic în economia de piata, contabilitatea trebuie sa se orienteze si spre mediul economic – social reprezentat de protagonistii sociali consumatori de informatii ca produs al contabilitatii.

Contabilitatea trebuie sa asigure informatii pentru investitorii de capital, fiscalitatea ca

reprezentat al statului, bancheri, furnizori – ca parteneri de afaceri ai întreprinderii, organelor de sinteza informationala ale guvernului si salariatii întreprinderii.

În raport cu acesti utilizatori, contabilitatea trebuie sa se înscrie pe coordonata neutralitatii si adevarului, furnizând o informatie fidela asupra situatiei patrimoniale si financiare, precum si asupra rezultatului. Pentru a argumenta aceste afirmatii enumeram câteva reguli si principii generale care prezinta importanta pentru raporturile contabilitatii cu fiscalitatea:

a. afectarea veniturilor si a cheltuielilor la exercitiului în care s-au angajat;

b. evaluarea activelor la intrare în functie de costul istoric care are o determinare obiectiva si poate fi verificabil;

c. evaluarea anuala, la inventarierea patrimoniului, la valoarea de utilitate (actuala) a tuturor activelor si datoriilor;

d. contabilizarea pierderilor latente, a datoriilor probabile si a deprecierilor de valoare (datorate uzurii morale si fizice, degradarii, dezasortarii stocurilor, neîncasarii creantelor, clientilor dubiosi si rau platnici, e. t. c.) la închiderea fiecarui exercitiu fara a tine cont de eventualele plusvalori latente (din prudenta) si active probabile;

e. distinctia dintre „costurile perioadei” si „costul produsului”, deoarece cheltuielile angajate necunoscute de costul produsului nu pot fi nici imobilizate, nici stocate, nici repartizate asupra rezultatului (cheltuieli generale de administratie si cheltuieli de desfacere).

Contabilitatea si fiscalitatea constituie doua discipline adesea independente una de alta, dar societatile comerciale, regiile autonome si alte institutii de stat prezinta un ansamblu de documente contabile si fiscale care trebuie analizate in ansamblu si nu independent unul de altul.