Contabilitatea și gestiunea rezultatului întreprinderii - recunoașterea și evaluarea veniturilor și cheltuielilor

INTRODUCERE

Contabilitatea cheltuielilor si veniturilor

Contabilitatea financiara veniturilor şi cheltuielilor este organizata având în vedere concepţia dualista. În consecinţă, ea are ca obiect evaluarea şi înregistrarea cheltuielilor şi veniturilor în funcţie de natura lor, iar contabilitatea de gestiune, în raport de destinaţia cheltuielilor.

În raport de cele doua structuri, contabilitatea financiara reflectă cheltuielile intr-o clasificare corespunzătoare naturii activităţilor pe care le desfăşoară întreprinderea şi naturii resurselor consumate.

Pentru reprezentarea cheltuielilor şi veniturilor se porneşte de la caracterul de proces al activităţilor consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate. Ocazionarea cheltuielilor şi crearea veniturilor se derulează în mai multe etape succesive sau simultane de timp. Astfel în cazul procesului cheltuielilor se întâlnesc patru momente: angajarea, consumul, plăţile, imputarea.

Respectând principiul independenţei exerciţiilor, toate operaţiile care determină cheltuieli şi venituri sunt înregistrate în momentul generării sau angajării lor. Ea presupune individualizarea şi reflectarea cheltuielilor în faza de angajare şi consum, iar a veniturilor în momentul obţinerii şi a realizării lor.

În concordanţă cu principiul rezultatului este necesar să se delimiteze momentul în care cheltuielile se consideră consumate şi veniturile realizate, iar pe această bază imputarea costului ataşat în vederea determinării rezultatului net.

Aşa cum se arată în contabilitatea anglo-saxonă, cheltuielile se află intr-o conexiune cu veniturile deja recunoscute, proces cunoscut sub denumirea de „matching”. Toate cheltuielile angajate în cursul exerciţiului care nu se pot ataşa veniturilor realizate sunt „activate” sau recunoscute ca active, fiind imobilizate, stocate sau repartizate asupra mai multor exerciţii. De asemenea, sunt „ pasivizate ” sau recunoscute ca pasive, toate veniturile realizate în avans care sunt atribuite exerciţiilor viitoare.

CAPITOLUL 1 - STADIUL CUNOAŞTERII ÎN DOMENIU. SINTEZA DIN LITERATURA DE SPECIALITATE

1.1. ARIE DE APLICABILITATE. DEFINIŢII ŞI CONCEPTE CHEIE.

1.1.1. Contabilitatea veniturilor:

Conform cadrului general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare, veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul exerciţiului contabil sub formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor.

Definiţia veniturilor include atât venituri din activităţile curente, cât şi câştiguri din orice alte surse. Veniturile din activităţile curente se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi: vânzări, comisioane, dobânzi, dividende, redevenţe şi chirii.

Câştigurile reprezintă alte elemente ce corespund definiţiei veniturilor şi pot apărea sau nu ca rezultat al activităţii curente a întreprinderii. Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice şi, din acest punct de vedere, nu diferă ca venituri. Prin urmare, în acest cadru general, câştigurile nu sunt privite ca elemente separate.

Câştigurile includ, de exemplu, sumele rezultate în urma ieşirii activelor pe termen mediu şi lung. Definiţia veniturilor include totodată şi câştigurile nerealizate, de exemplu, cele rezultate din reevaluarea titlurilor de plasament şi cele rezultate din creşterea valorii contabile a activelor pe termen lung. Câştigurile sunt prezentate, de regulă, la valoarea netă, exclusiv cheltuielile aferente.

Veniturile pot fi utilizate pentru achiziţionarea de active sau pentru creşterea valorii diferitelor tipuri de active, cum ar fi numerarul, creanţe, bunuri şi servicii primite în schimbul bunurilor şi serviciilor furnizate. Veniturile pot rezulta, de asemenea, din lichidarea datoriilor. De exemplu, o întreprindere poate furniza bunuri şi servicii unui creditor în scopul lichidării unor datorii legate de un credit în derulare.

Venitul este fluxul brut de beneficii economice primite de o societate în cursul activităţilor obişnuite ale acesteia, atunci când acest flux se materializează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât creşterile datorate contribuţiilor din partea participanţilor la acest capital propriu.

Valoarea justă este suma la care poate fi tranzacţionat un activ sau la care poate fi decontată o datorie de bunăvoie între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv.

Venitul include doar fluxurile brute de beneficii economice primite sau primit de către societate în nume propriu.