Contabilitatea Stocurilor de Mărfuri și Ambalaje Într-o Societate Comercială

Cunoaşterea reprezintă expresia vocaţiei spre progres a fiinţei umane. Civilizaţia acestui sfârşit de secol şi mileniu evoluează esenţialmente sub imperiul INFORMAŢIEI.

Unică resursă inepuizabilă, informaţia a devenit astăzi un veritabil factor de putere, un bun social care influentează nemijlocit starea de prosperitate a unui popor.

Suntem în plină revoluţie informaţională. Schimbarea cea mai profundă este legată de generarea, culegerea, elaborarea şi răspândirea informaţiei. Omul nu poate exista în afara comunicării, pe care, în bună măsură, o generează şi intermediază.

Este unanim recunoscut faptul că o parte însemnată a informaţiilor vehiculate în mediul economic au la bază informaţia contabilă sau derivate ale acesteia.”Contabilitatea reprezintă cea mai importantă sursă de informare a unei naţiuni”, apreciază într-o lucrare de referinţă Oskar Morgenstern.

Cel mai mare filosof al antichităţii, Aristotel, atribuia conceptului de economie accepţiune creativă, utilă, respectiv arta de a acumula bunurile necesare traiului şi folosirea lor în sistemul comunităţii.

Drumul parcurs de contabilitate de-a lungul întregii sale istorii este predominat de la practică la teorie. Experienţa practică a anticipat şi modelat teoria contabilităţii. Nu întotdeauna practica a aşteptat neapărat teoria pentru a intra în aplicarea uzuală.

În cadrul procesului complex de relansare şi dinamizare a economiei româneşti, un rol important îl ocupă problematica stocurilor. În condiţiile unei economii de piaţă, asigurarea resurselor materiale necesare şi gestiunea corespunzătoare a acestora trebuie să corespundă sistemelor de valori bazate pe concurenţă, competiţie şi abilitatea de identificare şi fructificare a oportunutăţilor. În prezent, satisfacerea cererii pieţei în condiţii de profitabilitate a devenit o condiţie de existenţă a fiecărei firme. Aceasta presupune participarea tuturor subsistemelor unei întreprinderi, inclusiv a celui de asigurare a resurselor materiale necesare creşterii competitivităţii pe piaţă.

Unităţile economice trebuie să aibă în vedere condiţiile economice interne şi internaţionale de abordare a problemelor specifice proceselor de cumpărare, a celor de formare a stocurilor şi de desfacere a producţiei. Pentru ca activitatea economică dintr-o unitate patrimonială să genereze profit este necesar ca, încă din faza de aprovizionare materială, să fie puse în aplicare toate modalităţile care permit obţinerea lui. Astfel, orice reducere de preţ, obţinută prin negociere, creează premise pentru realizare de profit.

Formarea stocurilor de materiale şi produse la nivelul agenţilor economici are rolul de a asigura condiţiile optime pentru desfaşurarea activităţii. Stocurile contribuie la alimentarea continuă a subunităţilor de consum şi servirea clienţilor în vederea realizării obiectivelor pe care şi le-a propus fiecare unitate economică.

În activitatea economică stocurile au un rol deosebit deoarece constituirea, amplasarea şi administrarea lor se desfăşoară în strânsă corelaţie cu indicatorii strategici şi în interdependenţă cu rezultatele economico-financiare ale activităţii întreprinderii. Nivelul stocurilor trebuie adaptate sistematic la condiţiile noi create în economie, la cerinţele desfăsurării procesului de aprovizionare şi asigurării continuităţii activităţii.

Lucrarea de faţă intitulată „Contabilitatea stocurilor de mărfuri şi ambalaje într-o societate comercială” îşi propune să analizeze existenţa şi implicaţiile pe care le generează o anumită structură patrimonială „materie” de reflectare în contabilitatea financiară. Această structură patrimonială este reprezentată de mărfuri şi amabalaje, active circulante foarte importante în cadrul unei unităţi de producţie cum este S.C. „DRAGON”SRL . Se ştie că după anul 1989 economia României a trecut la o economie de piaţă, adică la o economie descentralizată. Trecerea la o astfel de economie a adus profunde modificări asupra contabilităţii, în general şi, implict, asupra contabilităţii stocurilor.

CAPITOLUL 1

NOTIUNI GENERALE PRIVIND STOCURILE DE MĂRFURI ŞI AMBALAJE

1.1. Conceptul de stocuri şi producţie în curs de execuţie şi clasificarea acestora

Activele circulante, denumite şi active pe termen scurt, capital circulant sau bunuri mobile, cuprind toate valorile economice sub forma stocurilor, creanţelor, titlurilor de plasament, instrumentelor de trezorerie şi disponibilităţilor băneşti.

Desfăşurarea activităţii de exploatare este condiţionată de existenţa stocurilor. Aceasta se grupează, sub aspectul gestionării, în stocuri propriu-zise şi producţie în curs de execuţie.

Stocurile şi producţia în curs de execuţie, reprezintă după caz, bunurile materiale, lucrurile şi serviciile destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie utilizate în situaţia în care au starea de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum şi producţia în curs de execuţie aflată sub forma producţiei neterminate.

Organizarea corespunzătoare a gestiunii stocurilor impune respectarea anumitor restricţii:

identificarea strictă a naturii bunului;

clasificarea bunurilor după destinaţie;

înregistrarea intrării în stoc în momentul trasferului

proprietăţii;

permanenţa şi exactitatea evaluării intrărilor, ieşirilor şi

stocului .

Marea diversitate a stocurilor utilizate impune o clasificare a acestora din diverse puncte de vedere. Astfel, în contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate şi delimitate în funcţie de patru criterii: fizic, destinaţia, faza ciclului de exploatare şi locul de creare a gestiunilor. Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele structuri:

a. mărfurile, respectiv bunurile pe care unitatea patrimonială le cumpără în vederea revânzării, precum şi stocurile care îşi schimbă destinaţia;

b. materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor şi se găsesc în produsul finit, integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată;

c. materiile consumabile, care participă sau ajută la procesul de fabricaţie sau exploatare, fără a se regăsi, de regulă în produsul finit (materiale auxiliare, combustibili, materiale de amabalat, piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat furaje şi alte materiale consumabile).