Contabilizarea Investițiilor Financiare

CAPITOLUL I. PREMIZE PRIVIND ORGANIZAREA CONTABILITATII INVESTITIILOR FINANCIARE

1.1. Noţiuni privind investiţiile şi clasificarea acestora

Investitiile, avînd ca finalitate obţinerea profitului, este un stimul în generarea noilor activităţi şi un element decisiv al creşterii economice, al promovarii factorilor intensivi, calitativi şi de eficienţă. La nivele superioare de decizie investiţia este un criteriu de fundamentare decizională, deselecţie a proiectelor în cadrul unui portofoliu. Volumul de investiţii al unei întreprinderi poate să ofere informaţii şi despre forţa sa economică şi intenţiile sale strategice.

Noţiunea de investiţie ( investissement – franceză, investment – engleză; inversion – spaniolă; investion – germană) este sinonimă, din punt devedere lingvistic cu alocare, plasare, dotare şi prin extinsie ajungem la eforturi făcute acum în speranţa unor recompense viitoare.

În literatura de specialitate se întîlneşte o diversitate de opinii prvind conceptul investiţiilor. Definirea investiţiilor se fac prin formulări mai mult sau mai putin cuprinzătoare. Conceptul de investitie implică sensuri şi abordari variate. Dupa cum subliniază unii specialişti, prin investitie se intelege: „o acţiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse în speranţa ca în viitor se vor încasa sume mai mari de bani sau se vor obţine alte beneficii”[Staicu F., Dimitriu M, Parvu D. – Eficienţa economică a investiţiilor, Editura Albatros, Bucureşti 1994, – 363 p., p.6] sau „orice utilizare a unui activ în calitate de capital în scopul realizării de eficienţa economică şi deci de profit”[ Vasilescu I., Luban F. Investiţiile în sistemul afacerilor, Editura EfiCon Press, Bucure ti 2003, –1018 p. p.134 ].

În sens larg, noţiunea de investiţie cuprinde totalitatea cheltuielilor sau alocărilor de fonduri de la care se anticipează că se vor obţine venituri viitoare. Într-o astfel de abordare, investiţia reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, într-un proiect sau operaţie pentru a crea un spor de avuţie atît la nivelul individului, al firmei cît şi al societăţii în general [Buhociu F., Negoescu Gh – Investitiile in economia de tranzitie, Editura Evrica, Braila 1998, -

185 p., p.12, 77, p.8].

Sub aspect financiar, investiţiile reprezintă cheltuieli de resurse care vor genera venituri şi/sau economii pe o perioada îndelungata şi care, în consecinţă, vor permite astfel recuperarea cheltuielilor iniţiale [Cistelican L. – Economia, eficienta şi finantarea investitiilor, Editura Economica, Bucureşti 2002, – 536 p., p.14].

Din punct de vedere contabil, care este cel mai restrictiv, investiţia reprezintă toate bunurile mobile şi imobile, corporale sau necorporale, achiziţionate sau create în întreprindere destinate a rîmăne constant sub aceeaşi formă. Rigoarea contabilă a impus două condiţii de încadrare a cheltuielilor în categoria investiţii: proprietatea şi decalajul între achiziţie şi consumul bunurilor achiziţionate. Astfel, pentru ca o cheltuială cu achiziţionarea sau producerea unui bun sau serviciu să fie considerată investiţie, trebuie ca acestea să intre, din punct de vedere juridic, în proprietatea agentului economic, iar consumul lor să se facă pe o periodă mai lungă de timp, care depăşeşte un exerciţiu financiar. Astfel, din perspectiva juridică şi contabilă, orice cheltuială care nu are incidenţă patrimonială directă nu este considerată investiţie, chiar dacă aceasta sporeşte în timp potenţialul şi performanţele întreprinderii.

Investiţia reprezintă un activ deţinut de întreprinderea investitoare în scopul ameliorării situaţiei sale financiare prin obţinerea veniturilor (dobînzilor, dividendelor, altor venituri), majorarea capitalului propriu şi cîştigarea altor profituri (paragraful 8 din S.N.C 25 „Contabilitatea investiţiilor”).

Astfel, punct de vedere financiar şi contabil investiţia reprezintă:

– achiziţia unui activ necesar derulării activităţii unei firme;

– alocarea unei trezorerii disponibile pentru procurarea unui activ care va genera fluxuri viitoare de venituri şi cheltuieli;

– schimbarea unei sume prezente şi certe contra speranţei de încasare viitoare a unor venituri probabile;

– plasamentul care are în vedere desfăşurarea, în perioada de gestiune, a activităţii economice a firmei;

– angajarea unor disponibilităţi în cumpărarea unor active.

Concept de primă importanţă al teoriei economice cu profunde rezonanţe în practică, investiţia trebuie privită ca un consum de resurse de natură diversă sauca o cheltuială dacă avem în vedere exprimarea acestora în unităţi valorice.

Deosebirea esenţială între cele două categorii de cheltuieli este dată de trăsăturile specifice ale investiţiilor şi anume:

– durată, orice proiect de investiţie are ciclu de viaţă propriu

– eficienţă – conform căreia, agentul economic acceptă schimbarea unor disponibilităţi prezente de resurse, în schimbul unei serii deefecte/încasări viitoare, care în sumă totală absolută să fie superioare cheltuielilor iniţiale;

– riscul, care decurge din evoluţia parametrilor proiectului.