Costul Contabil Versus Costul Economic

INTRODUCERE

Problemele privind contabilitatea consumurilor şi calculaţia costurilor într-o astfel de ramură importantă, cum este cea a confecţiilor, au dus la necesitatea de a analiza organizarea contabilităţii consumurilor şi calculaţiei costului la întreprinderile de confecţii şi la perfecţionarea acestora.

Odată cu implementarea relaţiilor de piaţă, s-a lărgit treptat autonomia întreprinderilor, inclusiv în problemele privind contabilitatea consumurilor şi alegerea metodei de calculaţie. Administraţia determină de sine stătător căile privind gestionarea întreprinderilor de confecţii. În aceste condiţii sarcina calculaţiei este nu numai calcularea costului produsului fabricat, ci şi utilizarea unor astfel de metode de determinare a acestuia care să permită reflectarea obiectivă a consumurilor pe procese de producţie, ceea ce constituie o premisă importantă pentru funcţionarea eficientă a întreprinderii în ansamblu. Din această cauză în prezent o importanţă prioritară are de asemenea şi calcularea costului previzibil, executarea controlului asupra respectării nivelului acestuia în procesul de producţie, controlul asupra utilizării raţionale a tuturor tipurilor de resurse, repartizarea justificată a acestora pe obiecte de calculaţie, rezultatul fiind optimizarea procesului de producţie.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării constă în următoarele:

- necesitatea abordării problemei privind costul producţiei;

- s-a studiat modul de contabilizare a consumurilor şi de calculaţie a costului producţiei într-o întreprindere de confecţii;

- s-a argumentat necesitatea utilizării sistemelor de organizare a evidenţei consumurilor pe locuri

- de apariţie şi centre de responsabilitate a acestora;

Valoarea practică a lucrării constă în elaborarea evidenţei consumurilor şi calculaţia costului prin:

- utilizarea planului de lucru al conturilor analitice privind consumurile şi a structurii acestora

- care asigură realizarea principiului acumulării consumurilor pe centre de consumuri şi de responsabilitate;

- folosirea bazei de repartizare a consumurilor indirecte de producţie – capacitatea de producţie exprimată în ore-maşină ca un factor care condiţionează apariţia consumurilor indirecte de producţie la întreprinderile de confecţii;

- utilizarea formularelor rapoartelor interne de producţie, al căror scop constă în asigurarea cu informaţie operativă privind consumurile curente şi abaterile.

CAPITOLUL I. DELIMITĂRI ŞI STRUCTURI PRIVIND COSTURILE

1.1. Locul costului în sistemul de indicatori ai firmei

Costul de producţie reprezintă un indicator calitativ – economic ce ocupă o poziţie centrală în sistemul indicatorilor la nivel de firmă şi al celor folosiţi pentru măsurarea şi aprecierea creşterii economice.

Se ştie că eficienţa poate fi apreciată dupa modul în care rezultatele activităţii economice corespund nevoilor sociale, iar resursele alocate sunt cheltuite după exigenţele care sunt impuse de piaţă.

Într-o formă mai generală se poate aprecia că eficienţa este reflectată de expresia : ce se produce, cât se produce, cu ce cheltuială de munca, în cât timp şi pentru cât timp.

Rezultă că eficienţa este funcţie de mai multe elemente între care dimensiunea cheltuielilor necesare pentru obţinerea rezultatelor ocupă un loc important. Eficienţa economică nu trebuie privită global, ci pe fiecare sector, lucrare şi produs.

De altfel, economia de piaţă impune asigurarea eficienţei la nivelul fiecărui agent economic deoarece în caz contrar se ajunge la faliment. În acest scop, fiecare întreprinzator trebuie să cunoască cu exactitate conţinutul economic al costurilor. Nivelul costului de producţie reflectă mărimea absolută a cheltuielilor care îl compun. Luat ca atare, el reprezintă un indicator de efort, de cheltuială şi este, din acest punct de vedere, încadrat în categoria indicatorilor resurselor consumate.

Agenţii economici trebuie să cunoască cu exactitate cât costă producerea bunului sau serviciului care face obiectul de activitate al firmei sale. Această necesitate izvorăşte pe de o parte din caracterul limitat al resurselor, iar pe de altă parte din dorinţa sa de a obţine un profit cât mai mare.

Cheltuielile făcute cu factorii de producţie se regasesc în preţ care, la rândul său, este un element principal prin care produsele firmei sunt cunoscute, apreciate şi impuse consumatorilor. Deci, costul care stă la baza determinării preţului devine un factor fundamental al succesului sau insuccesului firmei. De nivelul costului depinde atât volumul activitaţii, cât şi nivelul profitului firmei.Costul de producţie este o categorie fundamentală a ecomiei de schimb. În jurul lui gravitează toate celelalte.

Costul de producţie exprimă esenţa întregului sistem de raporturi, de legături pe linie de producţie şi de circulaţie, ce se stabilesc în mod obiectiv între agenţii economici, între întreprinzatori, între producători şi consumatori la un moment dat.

Categoria economică de cost de producţie este legată de producţia de mărfuri, de procesul de formare a valorii şi preţurilor ; el este absolut necesar în activitatea de evaluare în bani a consumului de mijloace de producţie şi forţa de muncă, în realizarea de bunuri şi servicii.

În vederea măsurării corecte a costurilor se impune cunoaşterea sub toate aspectele condiţiilor de producţie (înzestrarea tehnică, organizarea producţiei şi muncii, nivelul de calificare a lucrătorilor etc.), stabilirea exactă a normelor de consum, de muncă, a preţurilor şi tarifelor şi estimarea corectă a cheltuielilor de muncă încorporată.

În procesul de producţie întreprinderile trebuie să urmarească mai întâi sa-şi recupereze cheltuielile efectuate, de unde şi necesitatea ca aceasta parte a consumului de muncă să se autonomizeze sub forma costului de producţie.

În sfera producţiei de bunuri materiale, costul reprezintă «expresia bănească a tuturor cheltuielilor de mijloace de producţie şi de forţa de muncă pe care unităţile economice le efectuează prin alocarea şi consumarea de fonduri sau capital pentru producerea şi vinderea bunurilor respective ».

Definirea costului de producţie nu are întodeauna în vedere şi cheltuielile ocazionate de către producător în scopul desfacerii mărfurilor, considerându-se că « preţul de cost reprezintă suma cheltuielilor cu manopera, materialelor şi necesitatea de a produce ceva » (L. W. Crun – « Ingineria valorii »)

În cadrul unor lucrări economice relativ recente, costul este definit, în esenţa sa, ca o cheltuiala : « costul de producţie reprezintă ansamblul cheltuielilor necesare obţinerii unui volum de producţie dat » (Gilbert Abraham – Froist) sau « cheltuielile suportate de întreprinzator pentru a procura factori de producţie reprezintă costuri » ( Jacques Lecaillon). Noţiunea de cost semnifică expresia băneasca a consumului de factori de producţie, în timp ce noţiunea de cheltuiala semnifică plata factorilor de producţie achiziţionaţi de firmă.

Cunoaşterea conţinutului costului de producţie presupune şi luarea în considerare a unei relaţii dintre acesta şi preţul de vânzare. Între aceste două mărimi există o relaţie ca de la parte la întreg, în sensul că, costul de producţie va reprezenta numai o parte a preţului de vânzare, şi anume numai ceea ce înseamnă cheltuiala de fonduri sau capital suportată de către întreprindere.