Eroare și Fraudă în Auditul Financiar

5.2. Proceduri de fond

Probele de audit pot fi obtinute printr-o combinatie de teste de control si proceduri de fond (sau proceduri de fundamentare), sau, în unele cazuri, numai prin aplicarea procedurilor de fond. Cele doua trasaturi ale probelor de audit – suficienta si adecvarea – sunt strâns legate între ele si se regasesc atât în cazul probelor de audit obtinute atât prin teste de control, cât si în cazul celor obtinute prin proceduri de fundamentare.

Standardele internationale de audit retin urmatoarele definitii pentru testele de control, respectiv procedurile de fond:

- Testele de control reprezinta testele efectuate pentru a obtine probe de audit privind proiectarea si modul de functionare a sistemului contabil si de control intern. Se poate observa ca testele de control sunt strâns legate de evaluarea riscului de control prin faptul ca aplicarea lor genereaza probele de audit necesare sustinerii unei astfel de evaluari.

- Procedurile de fond reprezinta testele efectuate de auditor pentru a obtine probe de audit în scopul detectarii erorilor cu impact semnificativ asupra situatiilor finnaciare. Procedurile de fond sunt structurate în trei categorii:

a) teste de detaliu privind tranzactiile;

b) teste de detaliu privind soldurile;

c) proceduri analitice.

Testele de control privind modul de functionare a cadrului contabil conceptual si a controlului intern, precum si a testelor efectuate cu scopul de a depista erori semnificative din situatiile financiare (în cazul procedurilor de fond) contribuie la ansamblul probelor de audit. Sistemul contabil si de control intern au ca scop prevenirea, detectarea si, în ultima instanta, corectarea erorilor semnificative care distorsioneaza imaginea fidela a situatiilor financiare.

Probele de audit trebuie obtinute pentru testarea concordantei fiecarei asertiuni a conducerii cu privire la situatiile financiare. Verificarea realitatii asertiunilor conducerii se refera la urmatoarele aspecte: [Standard 110 “Glosar de termeni”]

- existenta: un activ sau o obligatie exista la o anumita data;

- apartenenta: un activ sau o obligatie apartine entitatii la o anumita data;

- aparitie: o tranzactie sau un eveniment a avut loc pe durata unei perioade si pot fi alocate entitatii respective;

- exhaustivitate: nu exista active, obligatii, tranzactii sau evenimente neînregistrate sau elemente neprezentate;

- evaluare: un activ sau datorie este înregistrata la o valoare contabila adecvata;

- comensurare: o tranzactie sau un eveniment este înregistrat la valoarea corespunzatoare si venitul sau cheltuiala este alocata perioadei corespunzatoare;

- prezentarea informatiilor: un element este prezentat, clasificat si descris în conformitate cu cadrul general de raportare financiara adecvat.

Obtinerea elementelor probante adecvate pentru a emite o opinie motivata si responsabila asupra modului de reflectare a imaginii fidele de catre situatiile financiare, se materializeaza prin verificarea respectarii reglementarilor legale si de organizare interioara de catre întreprindere. Astfel, auditorul are în vedere modul în care sunt respectate regulile referitoare la inventariere, de tinere a registrelor contabile, de respectare a principiilor contabilitatii, precum si aplicarea regulilor referitoare la estimarile contabile si de evaluare a activelor entitatii în cauza.

Testele de detaliu privind tranzactiile. Prin aplicarea testelor de detaliu privind tranzactiile, auditorul cauta sa obtina probe despre elementele reflectate în debitul sau creditul unor conturi, în vederea evaluarii modului de înregistrare a tranzactiilor. Asfel de tranzactii implica examinarea documentelor care au stat la baza înregistrarilor contabile respective, atât prin aplicarea testelor de urmarire a documentelor cât si a testelor inductive.

Testele de urmarire sunt utile în verificarea exhaustivitatii înregistrarii tranzactiilor: plecând de la documentele justificative, auditorul poate verifica daca acestea au fost înregistrate integral, complet si corect în contabilitate. Prin testele de urmarire, auditorul poate identifica acele tranzactii care nu au fost înregistrate în contabilitate si care genereaza o subevaluare a structurilor prezentate în situatiile financiare.