IAS 12 - Impozitul pe Profit

I. IMPOZITUL PE PROFIT

1.1. Obiectiv

Obiectivul acestui Standard este acela de a prescrie tratamentul contabil pentru impozitele pe profit. Principala problemă apărută în procesul de conta¬bilizare al impozitelor pe profit o constituie felul în care să se contabilizeze consecinţele fiscale curente şi viitoare ale:

- recuperării (decontării) viitoare a valorii contabile a activelor (datoriilor) ce sunt recunoscute în bilanţul unei întreprinderi; şi

- tranzacţiilor şi a altor evenimente ale perioadei curente ce sunt recu¬noscute în situaţiile financiare ale unei întreprinderi.

În mod inerent, la recunoaşterea unui activ sau a unei datorii, întreprinderea raportoare se aşteaptă să recupereze sau să deconteze valoarea contabilă a activului sau datoriei. Dacă este probabil ca recuperarea sau decontarea acestei valori contabile să ducă la efectuarea unor plăţi viitoare mai mari (sau mai mici), privind impozitele, decât ar fi valoarea acestora dacă o asemenea recuperare sau decontare nu ar avea consecinţe fiscale, acest Standard impune unei întreprinderi să recunoască o datorie privind impozitul amânat (sau o creanţă privind impozitul amânat), cu anumite excepţii limitate.

Acest Standard impune unei întreprinderi să contabilizeze consecinţele fiscale ale tranzacţiilor şi altor evenimente în acelaşi fel în care înscrie în contabilitate tranzacţiile şi celelalte evenimente în sine. Astfel, pentru tranzacţiile şi celelalte evenimente recunoscute în contul de profit şi pierdere, orice efecte fiscale aferente se vor recunoaşte şi ele în contul de profit şi pierdere. Pentru tranzacţiile şi alte evenimente recunoscute direct în capitalul propriu, orice efecte fiscale aferente vor fi, de asemenea, recunoscute direct în capitalul propriu. În mod similar, recunoaşterea creanţelor şi a datoriilor privind impozitul amânat într-o combinare de întreprinderi afectează valoarea fondului comercial şi a fondului comercial negativ apărute în acea combi¬nare.

Standardul mai operează şi cu recunoaşterea creanţelor privind impozitul amânat rezultate din pierderile fiscale sau creditele fiscale nefolosite, cu prezentarea impozitelor pe profit în situaţiile financiare şi cu prezentarea informaţiilor legate de impozitele pe profit.

1.2. Aria de aplicabilitate

Acest Standard se va aplica în contabilitatea impozitului pe profit. În contextul acestui Standard, impozitul pe profit include totalitatea impozitelor autohtone şi străine care se stabilesc asupra profiturilor impozabile. Impozitul pe profit mai include, de asemenea, contribuţii, cum ar fi impozitele reţinute, care sunt plătite de către o filială, întreprindere asociată sau asociere în participaţie o dată cu repartizările către întreprinderea raportoare.

Acest Standard nu operează cu metodele de contabilitate folosite pentru subvenţiile guvernamentale sau pentru creditele fiscale de investiţii. În orice caz, acest Standard operează cu contabilizarea diferenţelor temporare ce pot apărea din astfel de subvenţii sau credite fiscale pentru investiţii.

1.3. Baza fiscală

Baza fiscală a unui activ reprezintă valoarea ce va fi dedusă în scopuri fiscale din orice beneficiu economic impozabil care va fi generat către o întreprindere atunci când aceasta recuperează valoarea contabilă a activului. Dacă aceste beneficii economice nu vor fi impozabile, atunci baza fiscală a activului este egală cu valoarea sa contabilă.

Baza fiscală a unei datorii este valoarea sa contabilă, mai puţin orice sumă care va fi dedusă în scopuri fiscale în ceea ce priveşte respectiva datorie în perioadele contabile viitoare. În cazul veniturilor care sunt încasate în avans, baza fiscală a datoriei astfel rezultate este valoarea sa contabilă, mai puţin valoarea veniturilor ce nu vor fi impozabile în perioadele viitoare.

Unele elemente au bază fiscală, dar nu sunt recunoscute drept active şi datorii în bilanţ. De exemplu, costurile de cercetare sunt recunoscute ca şi cheltuieli în determinarea profitului contabil în perioada în care ele au apărut, dar pot să nu fie considerate deductibile în determinarea profitului impozabil (pierderii fiscale) până într-o perioadă ulterioară. Diferenţa dintre baza fiscală a costurilor de cercetare, aceasta fiind valoarea pe care autorităţile fiscale o îngăduie a fi dedusă în perioadele contabile viitoare, şi valoarea contabilă nulă este o diferenţă temporară deductibilă ce va avea ca rezultat o creanţă privind impozitul amânat.

Acolo unde baza fiscală a unui activ sau a unei datorii nu este evidentă imediat, luarea în considerare a principiului fundamental pe care se bazează acest Standard este de un real ajutor: acest principiu prevede faptul că o întreprindere trebuie, cu anumite excepţii bine limitate, să recunoască o datorie (o creanţă) privind impozitul amânat ori de câte ori recuperarea sau decontarea valorii contabile a activului sau a datoriei determină viitoare plăţi privind impozitele mai mari (sau mai mici) decât ar fi valoarea acestora dacă o asemenea recuperare sau decontare nu ar avea consecinţe fiscale.

În situaţiile financiare consolidate, diferenţele temporare sunt determinate prin compararea valorilor contabile ale activelor şi datoriilor din situaţiile financiare consolidate cu baza fiscală corespunzătoare. Baza fiscală este determinată apelând la raportul fiscal consolidat, sub acele jurisdicţii în care un asemenea raport este cerut. Sub alte jurisdicţii, baza fiscală este determinată apelând la rapoartele fiscale ale fiecărei întreprinderi din cadrul grupului.