IAS 16 - Imobilizări Corporale

Cap. 1. Introducere

Standardul international de contabilitate IAS 16 “Imobilizari corporale” (revizuita în 1998) a intrat în vigoare la data de 1 iulie 1999 si are ca obiectiv descrierea tratamentului contabil pentru imobilizari corporale, astfel încât utilizatorii de situatii financiare sa poata discerne informarea despre investitia entitatii în aceste active si schimburile într-o atare investitie. Problemele pricipale în contabilitatea activelor fixe, de natura corporala, sunt recunoasterea activelor, determinarea valorii nete contabile, cheltuielile privind amortizarea si pierderile din depreciere care sa fie recunoscute în relatie cu acestea.

Standardul trebuie aplicat în contabilitatea imobilizarilor corporale, exceptând cazul în careun alt standard prevede sau permite o abordare contabila diferita.

IAS 16 nu este aplicabil în cazul:

- padurilor, resurselor naturale neregenerabile, prospectiunilor si extractiilor de minereu, de petrol si gaze naturale si concesiunile miniere, care nu sunt imobilizari corporale în spiritul Standardului;

- activelor biologice aferente activitatilor agricole pentru care se aplica Standardul IAS 41.

Exemple de abordari diferite cuprinse în alte standarde care permit recunoasterea initiala a valorii contabile a imobilizarilor corporale:

- IAS 22 - “Combinari de întreprinderi”, permite ca imobilizarile corporale achizitionate dintr-o combinare de întreprinderi sa fie evaluate initial la valoarea justa, chiar daca aceasta este superioara costului.

- IAS 25 – “Contabilitatea investitiilor financiare, permite tratamentul investitiilor In bunuri imobiliare ca mijloace fixe, în conformitate cu IAS 16, sau ca investitie pe termen lung, în conformitate cu IAS 25.

Cap. 2. Recunoasterea imobilizarilor corporale

Imobilizarile corporale sunt bunuri economice tangibile care au o structura materiala asupra carora unitatile patrimoniale au un drept real de folosinta si de dispozitie. Ele definesc capacitatea tehnica de productie si comerciala a unitatii, sunt utilizate o perioada mai mare de un an, îsi pastreaza forma initiala pe toata durata de utilizare, contribuie la realizarea veniturilor.

IAS 16 - „Imobilizari corporale”, prevede ca aceste bunuri economice pot fi recunosute ca active daca:

- Este posibila generarea catre întreprindere de beneficii economice viitoare aferente activului si

- Costul activului poate fi evaluat în mod credibil.

Aceste imobilizari sunt detinute de întreprindere pentru a fi utilizate în productia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate tertilor, sau pentru a fi folosite în scopuri admnistrative.

Piesele de schimb si echipamentul de service de interes major sunt de obicei înregistrate ca stocuri si sunt recunoscute ca si cheltuieli, pe masura ce sunt consumate. Ca si regula generala, costurile întretinerii activelor nu se capitalizeaza pentru ca ele nu fac decât sa aduca activul respectiv la parametrii initiali de functionare. Aceste costuri se recunosc în Contul de Profit si Pierdere, pe masura ce sunt efectuate. Costurile cu întretinerea zilnica a echipamentelor proprii sunt în principal reprezentate de costurile salariale si cu materialele consumabile.

Piesele de schimb si echipamentul de interes major se pot considera în categoria imobilizarilor corporale atunci când întreprinderea se asteapta a le folosi pentru mai multe perioade, respectiv pentru mai mult de 1 an.

O conditie pentru a clasifica în continuare un element ca si imobilizare corporala, este efectuarea unor inspectii majore pentru a depista defectiunile, indiferent daca sunt înlocuite sau nu parti componente ale imobilizarilor respective. Atunci când o inspectie majora este efectuata, costul aferent este recunoscut în valoarea contabila a imobilizarii corporale ca si o înlocuire, daca criteriile de recunoastere sunt satisfacute.

Cap. 3. Clasificarea imobilizarilor corporale

Toate întreprinderile, indiferent de sectorul de activitate pe care se desfasoara, utilizeaza bunuri materiale denumite imobilizari corporale. Acestea au urmatoarele caracteristici:

- sunt procurate pentru a servi exploatarii si nu pentru a fi vândute;

- prin natura lor, au o durata de utilizare relativ lunga si, în mod obisnuit, se amortizeaza;

- sunt bunuri de natura corporala, se disting de stocuri prin faptul ca nu sunt încorporate din punct de vedere fizic în produsele realizate cu ajutorul lor.

Clasificarea imobilizarilor corporale se poate face dupa urmatoarele criterii:

- dupa apartenenta, imobilizarile corporale pot fi:

- proprii – daca fac parte din patrimoniul agentilor economici;

- închiriate – daca fac parte din patrimoniul altui agent economic, de la

care sunt preluate si folosite o perioada de timp conform contractului de închiriere;

- dupa destinatia lor în întreprindere, imobilizarile corporale se clasifica în:

- imobilizari profesionale – cele care participa la realizarea obiectului de activitate;

- imobilizari neprofesionale – cele care asigura realizarea unor functii ale unitatii care nu tin de obiectul principal de activitate, cum sunt: constructii de locuit, terenuri si sali de sport, cluburi, destinate realizarii functiei sociale a întreprinderii

- din punct de vedere al folosintei, imobilizarile corporale pot fi:

- în stare de utilizare în procesul de productie;

- în rezerva necesara pentru înlocuirea rapida a imobilizarilor corporale în

functiune, în cazul defectarii acestora astfel încât sa nu se opreasca productia;

- în conservare - în situatia încetarii productiei si pastrarii lor în speranta

reluarii productiei si amplificarii activitatii în viitor.