Metoda Ratelor Utilizată în Diagnosticarea Întreprinderii

CAP.1 DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII

1.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII

Întreprinderea este un organism independent, având un patrimoniu, care produce (transformă) bunuri şi servicii pentru piaţă, în scopul obţinerii unui profit (beneficiu). Sau, cu alte cuvinte, întreprinderea mai poate fi definită astfel : un grup uman, ierarhizat care dispune de mijloace intelectuale, fizice şi financiare, pentru transformarea, transportarea, distribuţia bunurilor sau prestarea serviciilor, destinate satisfacerii cererii în condiţiile realizării unui profit maxim.

După definirea întreprinderii să definim şi noţiunea de diagnostic, diagnosticul financiar constă într-un ansamblu de instrumente şi metode care permit aprecierea situaţiei financiare şi a performanţelor unei întreprinderii. Noţiunea de diagnostic este împrumutată din domeniul medicinei şi ea se referă la determinarea cauzelor unei funcţionări normale sau anormale a organismului uman.

Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a stării de performanţă financiară a întreprinderii la închiderea exerciţiului.

Prin analogie, şi în cazul întreprinderii, diagnosticul se referă la identificarea simptomelor disfuncţionalităţilor, elaborarea unei terapii în urma căreia se produce însănătoşirea sau readaptarea întreprinderii la condiţiile de funcţionare normală.

Dar diagnosticul activităţii întreprinderii se realizează nu numai dacă întreprinderea are probleme de funcţionare. Se poate diagnosticarea activitatea unei întreprinderi şi atunci când ea funcţionează bine, în ideea de a merge şi mai bine, de a fi mai performantă.

Când problema este pusă din exteriorul întreprinderii (diagnostic financiar extern) utilizatorii pot fi analiştii financiari, acţionarii potenţiali, organisme bancare şi financiare sau chiar statul. Obiectivul urmărit este capacitatea financiară a întreprinderii de a genera profit, capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii), precum şi valoarea întreprinderii.

De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar fie pentru acordarea de credite întreprinderilor (în special băncile), fie pentru luarea deciziilor de pătrundere în capitalul unei întreprinderi (acţionari potenţiali sau alte întreprinderi).

Sursele utilizate sunt:

- situaţiile financiare anuale

- alte materiale de documentare din evidenţa contabilã.

Rolul diagnosticului este de a ajuta managerii întreprinderii să se distanţeze în raport cu datele aprioric cunoscute şi să treacă la o fază de elaborare de soluţii inovante care să înbunătăţească situaţia întreprinderii.

Aşa cum am precizat mai sus, analiza financiară este activitatea de diagnosticare a stării de performanţă financiară a întreprinderii la închiderea exerciţiului. Iată tipuri de analiză economico-financiară :

- după raportul dintre momentul desfăşurării analizei şi cel al producerii fenomenului :

- analiza post-factum

- analiza previzională (prospectivă)

- după nivelul la care are loc :

- analiza microeconomică (la nivel de agent economic)

- analiza mezoeconomică (la nivel de sector, ramură)

- analiza macroeconomică (la scara economiei naţionale)

- după modul de urmărire a fenomenelor în timp :

- analiza statică

- analiza dinamică.

În analiza şi/sau diagnosticarea economico-financiară se folosesc indicatori economico-financiari, care se pot grupa astfel:

- indicatori ai resurselor (materiale, financiare, umane)

- indicatori ai consumului de resurse (cheltuieli)

- indicatori de rezultate (efecte).

- indicatori de eficientă (obţinuţi prin compararea efortului depus cu efectul generat).

1.2. ETAPELE DIAGNOSTICĂRII

În diagnosticarea întreprinderii este necesara parcurgerea următoarelor etape:

- identificarea problemelor ce trebuie analizate;

- stabilirea sistemului informaţional necesar;

- analiza şi prezentarea rezultatelor într-un raport în care se reflecta obiective, stări, aprecieri, recomandări.

Într-o altă viziune etapele diagnosticării sunt următoarele :

- identificarea şi definirea problemei sistemului existent

- investigarea şi cunoaşterea pe această bază a caracteristicilor sistemului existent şi a conexiunilor cu mediul din care face parte

- analiza critică a sistemului existent pe baza studiului de analiză-diagnoză prin punerea în evidenţă a punctelor forte si a celor vulnerabile, în contextul caracterului dinamic al situaţiei existente în sistem şi a perturbaţiilor ce acţionează asupra lui

- elaborarea noului proiect ţinând seama de predicţiile privind dezvoltarea sa ulterioară

- testarea şi validarea sistemului

- implementarea noului sistem, operarea şi întreţinerea curentă a sistemului elaborat.

1.3. OBIECTIVELE DIAGNOSTICULUI FINANCIAR

Analiza finaciară are în vedere solvabilitatea şi performanţele întreprinderilor.

Solvabilitatea sau echilibrul financiar exprimă aptitudinea întreprinderii de a face faţă angajamentelor sale, adică de a-şi achita datoriile pe măsură ce ajung la scadenţă.

Diagnosticul referitor la solvabilitate se loveşte de o dificultate majoră : aprecierea solvabilităţii, care implică un proces de previziune referitor la condiţiile în care întreprinderea studiată este în situaţia de a face faţă scadenţelor sale viiitoare. Diagnosticul financiar trebuie să anticipeze şi să enunţe previziuni asupra eviluţiei întreprinderii, asupra situaţiei şi echilibrelor sale financiare.

Procesele de analiză financiară au facut proba eficacităţii lor datorită solidităţii a două orientări metodologice majore :

pe de-o parte studiul bilanţului permite să se compare starea actuală a angajamentelor (din pasiv) cu lichidităţile (din activ) şi deci să justifice o apreciere relativă la acoperirea viitoare a plăţilor obligatorii, cu încasările prevăzute.