Organisme implicate în procesul de armonizare contabilă

1. Globalizarea afacerilor şi nevoia de armonizarea contabilă

la nivel internaţional

Motivul pentru care normalizarea contabila s-a afirmat l-a constituit o evolutie superioara a economiei, care a determinat necesitati crescute de informare contabila.

La început, procesul de normalizare a contabilităţii firmelor a cunoscut doar o dimensiune naţională, însă creşterea fluxurilor internaţionale de mărfuri şi capitaluri a indus şi o dimensiune internaţională normalizării contabile.

De regulă, se face distincţie între normalizare (sau standardizare) şi armonizare contabilă internaţională. Spre deosebire de normalizare, ce are ca obiect elaborarea de norme identice si aplicarea uniforma a acestora în acelasi spatiu geopolitic, armonizarea este un proces flexibil şi deschis, prin care se urmăreşte atenuarea diferenţelor majore dintre reglemen¬tările şi practicile contabile din diferite ţări. De fapt, armonizarea este mai putin restrictiva, ea fiind „o formă atenuată de normalizare şi o primă etapă către aceasta“ (Colasse, 2000) .

Mondializarea pieţelor şi creşterea mărimii întreprinderilor determină ca acestea să aibă o nevoie imensă de finanţare. Întreprinderile sunt în căutare de finanţare pe pieţele străine deoarece costul capitalului este un element foarte important în obţinerea performanţei măsurate în termeni de profitabilitate şi lichidităţi.

Accesul la finanţarea de pe o piaţă de capital e condiţionat de îndepli¬nirea unor condiţii privind comunicarea financiară, fixate prin normele contabile locale. Însă normele contabile din fiecare ţară depind de tradiţiile naţionale, conta¬bilitatea fiind un fenomen social, puternic condiţionat de factorul cultural, în sens larg (mediul economic, social, juridic, fiscal, politic şi chiar religios din fiecare ţară).

Armonizarea contabilă la nivel mondial a devenit necesară odată cu dezvoltarea marilor pieţe financiare internaţionale, deoarece numai o informaţie contabilă de calitate, comparabilă şi inteligibilă pentru operatorii locali, poate asigura transparenţa şi eficienţa pieţelor financiare. În felul acesta, comparabilitatea şi credibilitatea informaţiilor furnizate de situaţiile financiare reprezintă factori de funcţionare a economiei globale, deoarece asigură o mai bună alocare a resurselor financiare şi o reducere a costurilor tranzacţiilor.

Clasificarea principalele organisme existente in sfera internationala si/sau regionala, preocupate de problematica armonizarii practicilor si reglementarilor contabile, in functie de aria de manifestare :

- organisme cu caracter regional (ECSAFA, CAPA, NRF, ASCA, IAA, ICAC etc.)

- organisme contabile cu caracter major la nivel global (IFAC, IFAD, IASB, EAA, IAAER etc)

- organizatii interguvenamentale (EU, OECD, ISAR etc.)

- organisme aferente pietelor de capital (IOSCO, CESR, FEAS, EFFAS etc.)

Deşi la realizarea armonizării contabile pe plan internaţional contribuie mai multe organizaţii interguvernamentale şi organizaţii ale profesiei contabile, procesul de normalizare contabilă este marcat de lucrările a trei organisme : Uniunea Europeană (UE), „Comitetul pentru Standardele Contabile Internaţionale” (International Accounting Standards Board – IASB ) si organismul american de normalizare contabila „Consiliul standardelor de contabilitate financiara”(Financial Accounting Standards Board: FASB).

Lucrările de armonizare contabilă la nivel europen, începute în anii ’70, s-au concretizat în mai multe directive, dintre care cele mai importante sunt: Directiva a IV-a privind conturile anuale ale societăţilor de capitaluri, Directiva a VII-a privind conturile consolidate (ale grupurilor de societăţi), Directiva a VIII-a privind auditul legal al situaţiilor financiare. Directivele contabile europene prevăd foarte multe opţiuni care pot fi legiferate prin normele contabile ale fiecărei ţări membre a UE, ceea ce a făcut ca în reglementările contabile ale ţărilor comunitare să se menţină încă importante diferenţieri.

În ce priveşte IASB, acesta constituie astăzi forumul cel mai influent şi mai preocupat de elaborarea de norme contabile care să fie aplicate la scară mondială. Până în prezent, IASB a elaborat un cadru contabil conceptual şi peste 40 de norme contabile internaţionale (International Accounting Standards – IAS). Odată cu schimbarea denumirii de IASC în IASB, în anul 2001, normele contabile internaţionale emise de IASB sunt denumite „norme internaţionale de raportare financiară“ (International Financial Reporting Standards – IFRS), păstrându-se denumirea de norme IAS pentru cele emise până în iulie 2001.

Datorită importanţei pieţelor financiare americane în finanţarea economiei mondiale, referenţialul contabil american (Generally Accepted Accounting Principles – US GAAP) exercită o influenţă majoră în procesul normalizării contabile internaţionale .

O radiografie temporala a evolutiei interesului pentru problematica armonizarii contabile internationale este realizata de catre Baker and Barbu (2007):

2. Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB)

I.A.S.C., astăzi I.A.S.B. este o operă institutională a profesiei contabile. O caracteristică de bază a activitătii I.A.S.C. este dată de abordarea consensuală si caracterul democratic al procesului de adoptare a normelor. Rezultat al acestui demers, normele publicate între 1973 si 1988 ofereau optiuni destul de largi si favorizau acceptarea lor de către un număr mare de întreprinderi. Utilizându-se acest joc al optiunilor care figura în aceste norme, aceeasi operatie putea să fie contabilizată în mod diferit, respectându-se fără mari probleme zona conformitătii cu normele I.A.S.C..Din nefericire, este evident că un asemenea demers – căutarea consensului - se făcea în detrimentul obiectivului armonizării si comparabilitătii situatiilor financiare.

În ianuarie 1989, I.A.S.C. a publicat un proiect E 32 „Comparabilitatea situatiilor financiare”, care viza tocmai reducerea numărului de optiuni contabile. Proiectul a devenit realitate în noiembrie 1993, pentru că el a dat nastere la publicarea a zece norme revizuite, aplicabile pentru prima dată în exercitiile deschise începând cu 1 ianuarie 1995.