Organizarea și Exercitarea Controlului Financiar Preventiv la SC Ramfi Instal SRL

CAP. 1. BAZELE CONCEPTUALE ALE CONTROLULUI

1.1. CONTROLUL FUNCŢIE ESENŢIALĂ A MANAGEMENTULUI

Termenul de „control” îl datorăm expresiei contra rolus, care înseamnă verificarea actului original după duplicatul care se încredinţează în acest scop unei persoane. În calitate de concept, controlul constă în verificarea programelor stabilite, a erorilor, abaterilor, lipsurilor, deficienţelor dintr-un anumit domeniu de activitate.

Trecerea României la o economie de piaţă, al cărui fundament îl constituie proprietatea privată şi al cărui mecanism presupune coroborarea şi îmbinarea organică a legilor pieţei cu acţiunea statului, se dovedeşte a fi un procescomplex şi cu largi implicaţii, un proces dificil şi de durată. Economia de piaţă nu este lipsită însă de abuzuri, iar unele dintre acestea sunt grave, dar în acelaşi timp, este evident faptul că întreprinderea particulară modernă şi spiritul întreprinzător, cuplat cu democraţia politică, oferă cea mai bună perspectivă de păstrare a libertăţii pe multiple planuri şi oferă cele mai accesibile căi de dezvoltare economică şi prosperitate generală. Premisa libertăţii, a riscului şi a şansei este factorul care leagă economiile de piaţă modernă cu democraţia politică. Cunoaşterea situaţiei patrimoniului, a capacităţii acestuia de a genera profit, a solvenţei comerciale, ori de faliment în care se pot afla agenţii economici la un moment dat, este asigurată cu ajutorul atât al contabilitaţii reale, operative şi ştiinţifice organizate cât şi a controlului financiar organizat şi exercitat în mod exigent şi competent.

În acest context, controlul este la nivel micro şi macro o funcţie eficientă şi necesară a managementului.

Funcţia de control are foarte mare importanţă între funcţiile managementului în economia de piaţă şi finalizează procesul ciclic de condecere, furnizând elemente necesare pentru demararea unui nou ciclu managerial prefigurând necesitatea fixării unor noi obiective corespunzătoare condiţiilor în continuă modificare a reorganizării aferente, a stabilirii programului de coordonare adecvată.

Managementul este un proces de cunoaştere, acţiune şi perfecţionare, un raport social între factorii de conducere şi cei conduşi. Conducerea înseamnă prevedere, organizare, evidenţă şi control (Fayol). Controlul este o funcţie a managementului care asigură cunoaşterea şi perfecţionarea modului de gestionare a patrimoniului şi de orientare, organizare şi desfăşurare a activităţii de producţie, repartiţie şi desfacere.

Activitatea de control, în general, este un fenomen complex, uneori în procesul de management există la un moment dat tendinţa de suprapunere (condecere şi control).

Controlul fiind o funcţie de bază a managementului, trebuie să-şi manifeste acţiunea în toate segmentele activităţii, aria de cuprindere porneşte din faza de planificare, execuţie şi până la deţinerea şi evaluarea informaţiilor.

Un aspect de esenţă în definirea conceptului de control rezultă din faptul că, chiar şi activitatea de control este supusă controlului. Frecvenţa controlului trebuie înţeleasă în funcţie de complexitatea fenomenului controlat, ea se manifestă pe tot parcursul procesului, depinuând şi de competenţa sistemului, stabilindu-se astfel ierarhii şi nivele de execuţie şi coordonare. În concordanţă cu aceste cerinţe fiecare manager, trebuie să-şi controleze subalternii, exigenţa controlului trebuie să fie uniformă la toate nivelele din structura sistemului. Există o legătură între timpul consumat de către conducător pentru control şi exigenţa controlului.

În economia de piaţă, statul gestionează, parte din multitudinea activităţilor, el este practic un agent prin care se realizează interesul politic, ceilalţi parteneri, agenţii economici se găsesc independenţi şi îşi manifestă în mod real capacitatea de acţiune, cu drepturi şi responsabilităţi, într-o continuă competiţie cu scop final de maximizare a profitului ca o rezultantă a activităţii economice, de aici necesitatea managerilor, chiar şi a celor din sectorul public, de a organiza şi conduce în condiţii de eficienţă maximă activitatea de care răspund.

Procesul de control, în contextul celor arătate ca o componentă esenţială a conducerii, mai presupune cunoaşterea în detaliu a acţiunilor, măsurarea performanţelor, compararea lor cu standardele şi aplicarea acţiunilor de corectare a abaterilor nedorite.

Prin control, conducerii îi este asigurată cunoaşterea condiţiilor economice şi financiare în raport cu piaţa, a situaţiei patrimoniului, a lichidităţii şi a fluxului de trezorerie, de aceea un control riguros, eficient, asigură performanţa acesteia.

Controlul ca formă de cunoaştere a a sistemului gestionat, este indispensabil pentru cel ce conduce, în luarea deciziilor curente, cât şi în viitor.

În acest context, controlul nu se rezumă numai să constate neajunsuri, ci are în vedere caracterul previzional de înlăturare a influenţelor negative pentru a atinge asupra sistemului gestionar.

De aceea pentru a atinge acest deziderat managerii, în funcţie de specificul şi obiectivele fiecărei întreprinderi sau instituţii, trebuie să-şi creeze sisteme proprii de evaluare a activităţii de măsurare a performanţelor, de cuantificare a contribuţiilor fiecărui subordonat.

Putem afirma că un factor primordial carconduce la menţinerea activităţii în situaţie normală, cu tendinţa de maximizare a eficienţei, este controlul.

În figura numărul 1.1. distingem sistematizat, componentele proceselor de control care relevă, că acesta presupune, măsurarea performanţelor, compararea acestora cu standardele şi aplicarea măsurilor de corectare a abaterilor.

Figura nr.1.1. Componentele procesului de control

Un control obiectiv, eficient poate contribui la integrarea factorilor de progres în ceea ce priveşte organizarea întregii activităţi.

Alături de celelalte atribute ale managementului, controlul, este indispensabil oricărei activităţi umane, el reprezintă o necesitate la nivelul tuturor centrelor de decizii. Controlul nu este o activitate în sine, fără scop şi finalitate, pe planul relaţiilor relaţiilor sociale, din contră el are întotdeauna un rol activ, de reglare a actului decizional, el indică modul în care cel ce are responsabilităţi în cadrul ierarhiei sociale, a aplicat în luarea deciziei cele mai adecvate soluţii, dacă aceasta coresspunde scopului pentru care a fost emisă.

În concluzie putem afirma că actul de management, de luare a deciziei, este indispensabil legat de activitatea de control ca element de mare importanţă al acestuia.

În condiţiile economiei de piaţă controlul, ca formă de cunoaştere, are în vedere interesele agenţilor economici, bazate pe profit, interesele terţilor agenţi economici şi interesele statului.

Controlul reprezintă o formă de perfecţionare a activităţii sociale şi se orientează spre următoarele etape:

- întărirea disciplinei, a ordinii, a spiritului de răspundere şi a legislaţiei;

- organizarea mai bună a muncii în toate sectoarele de activitate;

- administrarea mai bună a resurselor economice şi de muncă de care dispune societatea;

- lichidarea lipsurilor, deficienţelor şi abaterilor care există în domeniul economico- financiar;

- asigurarea dezvoltării economice mai rapide şi creşterea nivelului de trai.

Controlul contribuie la descoperirea şi mobilizarea de noi rezerve pentru

progresul economico- social, la prevenirea şi înlăturarea greutăţilor şi neajunsurilor care pot afecta buna funcţionare a mecanismului financiar şi stimularea gestionării mai eficiente a resurselor financiare şi umane, apărarea şi dezvoltarea proprietăţii publice şi private.