Patrimoniul întreprinderii

ARGUMENT

Contabilitatea este o stiinta si un important domeniu al practicii sociale.

Produs al unei activitati practice si teoretice indelungate, contabilitatea s-a afirmat ca sistem de cunoastere si gestiune a resurselor economice ale societatii separate patrimonial.Ea a evoluat lent, sinuos, discret si sigur.Drumul parcurs de aceasta este predominant de la practica la teorie, in cadrul caruia experienta din practica a fost cea care a anticipat si a modelat teoria si metoda contabilitatii.Si aceasta este cu atat mai adevarat cu cat numerosi autori au eleborat teorii contabile interesante, adesea seducatoare din punct de vedre intelectual, ele explica aposteriori tehnici care un au asteptat teoria pantru a intra in aplicarea uzuala.

Prima definitie data contabilitatii apartine italianului LUCA PACIOLO, fiind formulata in lucrarea sa, Tratatus de computis et scripturis,care a aparut la Venetia in 1494.El analizeaza contabilitatea ca un ansamblu de principii si tehnici privind inregistrarea in partida dubla a averii ce apartine unui negustor, precum si toate afacerile acestuia, in ordinea in care au avut loc.In conceptia sa, partida dubla esate definita prin prisma ecuatiei de schimb dintre avere si capital.Fiecare miscare sau tranzactie intervenida in masa averii si implicit a capitalului este reprezentata ca un raport intre primire si dare, respectiv intre debitor, cel care primeste valoarea, si creditor, cel care o avanseaza.Procedand astfel, Luca Paciolo a formulat o judecata care se radica la rangul de principiu fundamental al contabilitatii iar dupa unii autori de teorie a contabilitatii ca disciplina stiintifica.

De-a lungul secolelor s-a agonisit o zestre importante de idei, teze, conecepte, teorii, principii si standarde cu privire la continutul si vocatia contabilitatii.Totodata, asa cum era firesc, evolutia contabilitatii a fost insotita in plan teoretic de controverse privitoare la utilitatea sa in cadrul mecanismelor de cunostere si gestiune a starii la un moment dat si a circuitului resurselor economice ale societatii. Mai semnificative in acest sens sunt doua conceptii: prima, care trateaza contabilitatea ca teorie stiintifica, iar cea de-a doua, ca tehnica de culegere, prelucrare, stocare, transmitere si analiza a informatiilor.Astfel, autorul francez Charles Penglaou remarca: “ Dezbaterea celor doua teze: contabilitatea este o stiinta, adica principii de explicare, sau contabilitatea este tehnica, adica ansamblul mijloacelor si procedeelor aplicate in vederea unui scop, a umplut secolele ce ne separa de Luca Paciolo”.

La o analiza atenta a celor doua conceptii apreciem ca ele sunt antitetice.Ca oricare disciplina stiintifica, contabilitatea reprezinta simultan o teorie si o tehnica.In calitatea sa de teorie stiintifica, contabilitatea reprezinta un sistem de principii si cunostinte care explica si informeaza, iar ca tehnica inregistreaza si clasifica tranzactiile si evenimentele care marcheaza viata diverselor entitati(in primul rand intreprinderile) in scopul furnizarii de informatii necesare luarii deciziilor economice.

Demersul autorilor in favoarea contabilitatii ca teorie stiintifica se intemeiaza pe faptul cae a reprezinta un sistem de principii care fundamenteaza modelul contabil de cunostere si gestiune.Toate aceste principii reprezinta enunturi foarte generale si esencial conceptuale.In consecinta, ele se delimiteaza ca un sistem de referinta la care ne adresam pantru a gasi raspuns in orice situatie de gestiune a resurselor economice separate patrimonial si in alegerea tehnicilor contabile.In consonanta cu aceste principii, contabilitatea are capacitatea de a dezvalui legaturi si raporturi intre componentele patrimoniului, iar pe aceasta baza furnizeaza informatii privind felul cum trebuie gospodarit eficient si dezvoltat capitalul.Totodata, in plan metodologic, teoria contabila elaboreaza tehnici de lucru pentru realizarea ei ca sistem de culegere, stocare, transmitere si analiza a informatiilor privind situatia patrimoniului si resúltatele obtinute.

Toti autorii care contesta calitatea contabilitatii de teorie stiintifica leaga principiile contabile de tehnicile specifice si regulile precise ale practicii contabile.In consecinta, acest ansamblu de principii reprezinta un anumit numar de reguli izvorate din pragmatism si empirism.De aceea, este preferabil sa calificam aceste principii drept reguli contabile general recunoscute sau conventii general acéptate.Si totusi, acesti autori pierd din vedere faptul ca principiile si metodele raman aceleasi, dar aplicarea lor difera de caz la caz. Un exista stiinta decat a generalului, un exista adevar decat al particularului. Actul de observare si reprezentare propriu tehnicilor contabile un poate fi disociat de teoria stiintifica in sprijinul careia este realizat.De asemenea, reflexia teoretica un poate ignora observatia paragmatica si invers.

O interpretare tridimensionala a contabilitatii realizeaza Bernard Colasse in lucrarea “ Contabilitatea generala”, editia a 4-a, tradusa in limba romana de Editura Moldova in anul 1995.El propune studierea contabilitatii sub trei aspecte: ca instrument de descriere, de modelare a intreprinderii; ca sistem de prelucrare a informatiilor necesare acestei modelari si ca practica sau “joc” social inscris intr.-un sistem de restrictii reglementare”

In masura in care se acepta ideea ca prin vocatia sa, contabilitatea este o disciplina stiintifica, ea isi definiste obiectul continutului sau de studiu, metoda de cercetare si pozitia sa in cadrul stiintelor economice.