Planificarea Misiunii de Audit Intern

Capitolul I - Audit intern

1.1. Scurt istoric al auditului intern

„Auditul, înseamnă examinarea de către o persoana competentă si independentă a fidelităţii reprezentărilor contabile si financiare a probităţii si credibilităţii tranzacţiilor economice”.

Utilizarea termenului de audit în accepţiunea folosită în prezent este relativ recentă şi se plasează în perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, când întreprinderile erau afectate de recesiune economică şi trebuiau să plătească sume importante pentru auditorii externi care efectuau certificarea conturilor tuturor întreprinderilor cotate la bursă.

După trecerea crizei economice, auditorii au fost utilizaţi în continuare, deoarece dobândiseră cunoştinţele necesare şi foloseau tehnici şi instrumente specifice domeniului financiar-contabil. În timp, ei au lărgit mereu domeniul de aplicare a auditului şi i-au modificat obiectivele, ajungându-se la ideea necesităţii existenţei unei funcţii a activităţii de audit intern în interiorul organizaţiilor.

Organizarea internaţională a activităţii de audit intern a fost iniţiată prin fondarea Institutului Auditorilor Interni -IIA în anul 1941 în SUA, cu sediul în Orlando, Florida. Începuturile au fost marcate puternic de originile sale anglo-saxone, dar internaţionalizarea s-a realizat progresiv, pe măsura afilierii altor institute naţionale şi chiar a unor membri individuali.

Auditul intern se efectuează în diferite entităţi, deci în medii culturale şi juridice eterogene, având mărimi, structuri şi obiective diverse, precum şi specialişti care, la rândul lor, sunt formaţi de şcoli diferite, cu practici diferite.

Toate aceste particularităţi pot influenţa într-o măsură mai mare sau mai mică practica auditului intern din fiecare mediu. Având în vedere aceste aspecte, pe plan internaţional au apărut standarde de practică profesională a auditului intern care sunt recomandate auditorilor interni indiferent de mediul în care îşi desfăşoară activitatea şi pe baza cărora aceştia trebuie să-şi realizeze propriile standarde de aplicare a auditului intern. Standardele profesionale ale auditorilor interni cuprind mai multe componente, legate logic într-un tot unitar, care ghidează activitatea acestora, recunoscute de practicieni în domeniu , şi anume:

• Codul deontologic al auditorului intern;

• Standardele de atribut-seria 1000 - denumite şi Standarde de calificare;

• Standardele de realizare e - seria 2000 - denumite şi Standarde de funcţionare;

• Standarde de aplicare practică - seria AP 1000 şi seria AP 2000 - care sunt Standarde

de implementare în cadrul misiunilor specifice.

În practică, Standardele internaţionale de audit intern sunt în permanenţă actualizate pentru îmbunătăţirea practicii în domeniu şi minimalizarea posibilelor conflicte de interese.

În ţara noastră s-a înfiinţat Asociaţia Auditorilor Interni din România-AAIR, care se află în proces de afiliere la Institutul Internaţional al Auditorilor Interni-IIA din SUA. Membrii fondatori ai AAIR au stabilit mai multe obiective care vor fi avute în vedere la prima adunare generală, printre care adoptarea Standardelor internaţionale de audit intern şi a celor de bună practică recunoscută în domeniu, ca standarde naţionale.

În România, auditul intern a fost adoptat ca un termen la modă în domeniul controlului financiar, însă cu timpul s-a reuşit “decantarea conceptelor de control intern şi audit intern” . În prezent există o problemă cu înţelegerea sistemului de control intern, care fiind obiect al auditului intern, înglobează toate activităţile de control intern realizate în interiorul unei entităţi şi riscurile asociate acestora. În acelaşi timp trebuie înţelese corect şi noţiunile de control extern şi audit extern, care funcţionează într-o economie de piaţă concurenţială, cum este şi cea românească.

Din 1999, în economia românească este introdus prin lege auditul intern pentru entităţile publice. Această premisă absolută a produs multe dezbateri de idei, multe reorganizări ale controlului şi separarea acestuia de audit. Conturarea auditului intern a impus definirea şi a auditului extern.

Auditul extern în România a fost organizat şi restructurat în mai multe rânduri, în prezent fiind realizat de următoarele structuri:

• Expertize contabile, asigurate de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi

din România - CECCAR;

• Auditul financiar, oferit de Camera Auditorilor Financiari din România CAFR;

• Auditul performanţei, realizat de Curtea de Conturi a României, concomitent cu

controalele efectuate în sectorul public;

• Auditul financiar-fiscal, efectuat de firmele de consultanţă româneşti şi internaţionale

recunoscute în domeniu.

Urmărind cele amintite mai sus doresc să aduc în discuţie şi să dezvolt reglementarea şi coordonarea auditului intern în România.

Prin Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern şi Ordonanţa Guvernului nr. 37/2004 pentru modificarea şi completarea reglementărilor privind auditul intern a fost reglementat auditul intern la entităţile publice, cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public, ca activitate funcţional independentă şi obiectivă. Legea cuprinde următoarele categorii de entităţi publice: autoritatea publică, instituţia publică, regia autonomă, compania sau societatea naţională, societatea comercială la care statul sau o unitate administrativ - teritorială este acţionar majoritar şi care are personalitate juridică.