Politici contabile privind fluxurile de trezorerie

1.Definirea conceptului de trezorerie

Desi IASC nu defineşte conceptul de trezorerie, din prevederile normei IAS 7 reiese că trezoreria desemnează ansamblul numerarului şi ale echivalentelor de numerar.

Numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere.

Echivalentele de numerar sunt investiţiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

Echivalentele de numerar sunt deţinute, mai degrabă, în scopul îndeplinirii angajamentelor în numerar pe termen scurt, decât pentru investiţii sau alte scopuri. Pentru a califica un plasament drept echivalent de numerar, acesta trebuie să fie uşor convertibil într-o sumă prestabilită de numerar şi să fie supus unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii. Prin urmare, o investiţie este, în mod normal, calificată drept echivalent de numerar doar atunci când are o scadenţă mică, de trei luni sau mai puţin de la data achiziţiei. Investiţiile în capitaluri proprii nu sunt considerate echivalente de numerar, cu excepţia cazului în care sunt, în fondul lor economic, echivalente de numerar, de exemplu, în cazul acţiunilor preferenţiale achiziţionate în cursul unei perioade scurte înaintea scadenţei lor şi cu o dată de răscumpărare specificata.

In sens restrâns, trezoreria cuprinde soldurile debitoare la banca si titlurile de plasament care se pot transforma in disponibilitaţi.

In sens larg ea desemnează totalul lichiditaţilor sau disponibilitaţilor intreprinderii.

Trezoreria a mai fost definită şi ca diferenţa între fondul de rulment si necesarul de fond de rulment şi masurată ca diferenţă între disponibilitaţi si credite de trezorerie.

Tabloul de finanţare a aparut ca raspuns la obţinerea unei viziuni dinamice asupra situaţiei financiare, adică asupra evoluţiei acestei situatii.

Bilantul ofera o viziune statică asupra structurii financiare, prezintă soldul lichiditaţilor şi echivalentelor de lichiditaţi ale unei intreprinderi la sfarşitul perioadei. Prin examinarea a două bilanţuri consecutive se poate preciza dacă lichiditaţile au crescut sau scăzut în cursul perioadei nu insă şi de ce au variat in cursul exerciţiului.

Contul de profit si pierdere prezintă o viziune dinamică asupra activităţii, prin informaţii de tipul veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor degajate de diferitele activitaţi –chei privind sursele si utilizările lichidităţilor şi echivalentelor de lichiditaţi, dar nici aceasta situaţie nu explică de ce elementele respective au crescut sau scazut. De multe ori în spatele unor profituri mari sau creşteri ale producţiei şi cifrei de afaceri se pot ascunde probleme grave de trezorerie.

De-a lungul timpului tabloul de finanţare a îmbrăcat mai multe forme, două remarcându-se : tabloul de utilizări şi resurse si tabloul fluxurilor de trezorerie.

Tabloul de utilizări şi resurse explică variaţia patrimoniului între bilanţul de deschidere şi cel de închidere, este orientat spre o analiza patrimonială a întreprinderii, furnizând o vedere asupra echilibrului financiar. Tabloul de utilizări şi resurse are ca obiect prezentarea fluxurilor financiare, in timp ce fluxurile monetare fac obiectul tabloului fluxurilor de trezorerie.

Fluxurile monetare sunt fluxuri patrimoniale care au un impact imediat asupra disponibilităţilor întreprinderii toate cumpărările (de imobilizari, de marfuri, de materii prime, prestari servicii) plătite imediat ; toate vânzările încasate imediat.

Fluxurile financiare includ fluxurile monetare plus fluxurile patrimoniale care nu au impact imediat asupra disponibilităţilor întreprinderii; vănzarile şi cumpărările pe credit.

Tabloul fluxurilor de trezorerie furnizează informaţii privind încasările şi plaţile unei întreprinderi, în cursul unui exerciţiu, pentru a ajuta utilizatorii de situaţii financiare, în special investitorii, în evaluarea solvabilitaţii acesteia. Tabloul fluxurilor de trezorerie face obiectul normei internationale IAS 7 ‘’Situatia fluxurilor de trezorerie ‘’.

Obiectivul standardului este acela de a impune furnizarea de informatii cu privire la istoricul miscarilor de numerar şi de echivalent de numerar ale unei entitati, prin intermediul situatiei fluxurilor de trezorerie.

O entitate trebuie să evidenţieze componentele numerarului şi ale echivalentelor de numerar şi să prezinte o reconciliere a sumelor din situaţia fluxurilor sale de trezorerie cu elementele echivalente raportate în bilanţ.