Surse Proprii de Finanare ale Agentului Economic

ARGUMENT

Prin structura contabilă de capitaluri sunt delimitate sursele de finanţare stabile ale valorilor economice constituite ca activ patrimonial al întreprinderii.

Determinativul stabil marchează prezenţa acestor surse la dispoziţia întreprinderii pe o perioadă mai mare de un an. O asemenea trăsătură reprezintă unul din elementele care pledează pentru desemnarea lor şi prin noţiunea de capitaluri permanente.

În raport cu modul lor de constituire financiară, capitalurile se diferenţiază în:

- capitaluri proprii

- provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

- datorii pe termen lung.

Capitalurile proprii se constituie prin aportul proprietarilor, prin autofinanţate şi din alte surse financiare nerambursabile.

Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor acesteia. Se observă ca mărimea capitalului, în ansamblul sau, este dependentă de evaluarea activelor şi datoriilor. Capitalul reprezintă principala sursa de provenienţă a activelor unei întreprinderi. Acesta este de două feluri: capital propriu şi capital străin.

Autofinanţarea constituie în general pivotul finanţării întreprinderilor şi pentru unele dintre ele, sursa exclusiva a finanţării în fazele decisive ale dezvoltării acestora. Caracterul fundamental al cestei resurse ţine de faptul că aceasta constituie elementul în baza căruia finanţarea externă va putea fi solicitată şi atrasă de către întreprindere.

Este fără îndoială mai clar dacă spunem că autofinanţarea corespunde unui surplus monetar degajat de întreprindere din activitatea sa şi folosit pentru finanţarea dezvoltării viitoare.

Finanţarea ciclului de exploatare se face pe baza unei decizii care are drept scop realizarea echilibrului financiar între nevoia de finanţare a activelor circulante şi sursele mobilizate pentru finanţarea acesteia.

Obiectul deciziei de finanţare a ciclului de exploatare îl constituie selecţia şi mobilizarea operativă a surselor de capitaluri circulante, la cel mai redus cost al procurării acestora şi în condiţii de reducere a riscului. Mijloacele de procurare a capitalurilor circulante sunt sursele proprii, atrase şi împrumutate. Decizia de finanţare a ciclului de exploatare dă finalitate întregii gestiuni a capitalurilor circulante, respectiv echilibrului ce trebuie asigurat între nevoia de finanţare a ciclului de exploatare şi sursele de finanţare a acesteia.

Mobilizarea surselor proprii, atrase sau împrumutate, se va face în condiţii de armonizare a relaţiei rentabilitate-lichiditate şi de diminuare a riscului. Sursele proprii, chiar dacă implică participarea investitorilor de capitaluri la proprietate şi la distribuţia profitului net, constituie totuşi cea mai sigură sursă de finanţare, determină autonomie financiară şi elimină riscul retragerii fortuite a capitalurilor.

Sursele atrase sunt nesigure. Evoluţia lor este strâns legată de evoluţia şi caracteristicile ciclului de exploatare care determină atât mărimea datoriilor de exploatare, cât şi durata lor de exigibilitate.

Sursele împrumutate prezintă principalul avantaj al mobilităţii lor, pentru a amortiza diferenţa continuu fluctuantă dintre necesarul de finanţat şi sursele proprii şi atrase de capitaluri circulante. În funcţie de context, această diferenţă variază fie în acelaşi sens, fie în sensuri contrare. Dar, pe lângă caracterul oneros, acestea determină creşterea gradului de îndatorare a întreprinderii.

O decizie optimă de finanţare a ciclului de exploatare poate fi aceea care echilibrează relaţia contradictorie dintre creşterea autonomiei financiare ( prin folosirea surselor proprii ) şi necesitatea apelării la surse mobile , elastice de capitaluri, care să acopere nevoile temporare şi să vină în completarea surselor proprii ( cu utilizarea creditelor şi cu garanţia rambursării lor).

Surplusul de surse permanente, degajat din finanţarea pe termen lung a nevoilor permanente, îl constituie fondul de rulment care se determină ca diferenţă între capitalurile proprii şi datoriile financiare pe de o parte, şi activele fixe nete pe de altă parte.

CAP.1

SURSE PROPRII DE FINANŢARE

1.1 Noţiuni generale privind sursele proprii de finanţare ale agentului economic.

Capitalurile proprii reprezintă sursele proprii de finanţare ale agenţilor economici formate prin aporturile acţionarilor sau asociaţilor, dar şi prin autofinanţare, respectiv din alte surse proprii, cum ar fi profitul obţinut.

Sursele proprii constituie cea mai sigură sursă de finanţare şi determină autonomia financiară a societăţii. Acestea sunt nerambursabile şi se utilizează conform legislaţiei în vigoare asigurând finanţarea permanentă a întreprinderii.

Sursele proprii sunt utilizate pentru finanţarea proprie a bunurilor economice şi au următoarea structură:

a) Capital social

b) Prime de capital

c) Rezerve din reevaluare

d) Rezerve

e) Rezultatul exerciţiului

f) Rezultatul reportat

g) Amortizarea

h) Autofinanţarea

i) Aportul la capital.