Tratamente Contabile și Fiscale Asupra Imobilizărilor Corporale

INTRODUCERE

Contabilitatea este un instrument de cunoaştere, gestiune, şi control al patrimoniului şi al rezultatelor obţinute care asigură înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului şi al rezultatelor obţinute, atât pentru necesităţile firmei, cât şi în relaţiile acesteia cu asociaţii sau acţionarii, clienţii, furnizorii, băncile, organele fiscale şi alte persoane fizice şi juridice.

Contabilitatea asigură controlul operaţiilor patrimoniale efectuate şi al procedeelor de prelucrare a datelor, precum şi exactitatea datelor furnizate.

Cu ajutorul contabilităţii se pot furniza informaţii necesare stabilirii patrimoniului naţional, precum şi întocmirii balanţelor financiare pe ansamblul economiei naţionale.

Tema aleasă pentru lucrare este “Tratamente contabile şi fiscale privind imobilizările corporale. Tema s-a efectuat la S.C.”Contis”S.A. Iaşi.

Lucrarea este structurată în trei capitole:

Capitolul I tratează partea teoretică privind definiţii şi clasificări contabile şi fiscale privind imobilizărie corporale. În acest capitol am prezentat definirea imobilizărilor corporale, reguli fiscale aplicate în cazul imobilizărilor corporale, evaluarea, reevaluarea şi depecierea acestora, precum şi elemetele privind finanţarea imobilizărilor corporale.

Capitolul II tratează descrierea întreprinderii, scurt istoric şi obiectul de activitate al acesteia, caracterizarea finanaciar – contabilă a întreprinderi şi felul cum sunt gestionate şi organizate imobilizările corporale la această întreprindere.

Capitolul III tratează contabilizarea operaţiilor privind imobilizările corporale, precum şi exemple parctice. În finalul lucrării am prezentat părerile personale privind imobilizările corporale şi concluziile cu privire la tema aleasă.

Contabilitatea imobilizărilor corporale tratează gestionarea în cadrul întreprinderii a mişcărilor de imobilizări, intrări, ieşiri, contabilitatea amortismentelor şi contabilitatea leasingurilor. Ultimele două au implicaţii financiare asupra rezultatelor întreprinderii. Din acest motiv, pentru asigurarea unor decizii bine orientate este necesar ca acestea să fie fundamentate pe informaţii exacte şi complete cu privire la număr şi structura, caracteristici tehnico-funcţionale, stare de tehnică şi grad de uzură, valoare de intrare, depreciere, randament tehnic şi economic.

Capitolul 1

Definiţii şi clasificări contabile şi fiscale privind imobilizările corporale

1.1. Imobilizări corporale – componentă a activelor necurente

Reuşita unei întreprinderi în realizarea de beneficii economice viitoare, depinde de deciziile de investiţie luate în prezent. Din punct de vedere contabil o investiţie constă în achiziţia sau producţia unui activ imobilizat fie corporal, necorporal sau financiar.

Conform normei contabile româneşti, imobilizările corporale reprezintă active care:

a) sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; şi

b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an

Norma internaţională de contabilitate care se referă în mod direct la imobilizările corporale este IAS 16 „Imobilizări corporale”. Standardul defineşte investiţiile materiale ca fiind imobilizările corporale deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative şi este preconizat a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade De regulă, imobilizările corporale sunt active de valoare mare şi care pot fi utilizate pe parcursul mai multor perioade contabile, făcând parte din categoria activelor necurente. Acestea sunt prezentate în bilanţ la cost mai puţin amortizarea cumulată şi provizioanele constituite pentru deprecieri temporare ale acestora, iar activele circulante sunt înregistrate şi prezentate în bilanţ la cea mică valoare dintre cost şi valoarea realizabilă netă.

Cu toate acestea, trebuie să avem în vedere faptul că pot fi îndeplinite ambele criterii şi totuşi, activul să nu fie recunoscut în bilanţ (cum ar fi imobilizările primite cu chirie). În plus, expresia „bun deţinut” exprimă faptul că forma juridică este devansată de importanţa economică (principiul prevalenţei economicului asupra juridicului), în sensul că vor fi incluse în situaţiile financiare ale unei firme şi imobilizările corporale primite în leasing financiar, chiar dacă transferul proprietăţii n-a avut loc încă.