Monahismul

Introducere

Conform cu concepţia Bisericii Ortodoxe mişcarea monahală este intruchiparea perfectă la tot ceea ce înseamnă viaţa de credinţă. Doar monahii care merg pe calea “urcuşul-ui spiritual” pot ajunge la cunoaşterea superioară a lui Dumnezeu – starea de îndumnezeire. Trăsătura care caracterizează mişcarea monahală este accentuarea aspectului ascezei în vederea perfecţionării, sfinţirii, şi unirii cu Dumnezeu. Philip Schaff defineşte ascetismul ca fiind “o auto-disciplinare rigidă prin care omul tinde spre o dominaţie deplină a spiritului asupra trupului şi materiei.” Astfel conform cu aceste observaţii scopul final al monahismului este acela de a ajunge la theosis ceea ce înseamnă stăpânirea deplină a trupului de către spirit prin aplicarea practicilor ascetice.

În această lucrare ne vom concentra asupra mişcării monahale analizând-o din mai multe puncte de vedere cu scopul de a vedea dacă aceasta este calea oferită de Scriptură pentru ajungerea la destinul final al omului.

În primul capitol ne vom uita la aspectele legate de rădăcinile precreştine a ideilor care au stat în spatele mişcării, apoi ne vom uita la apariţia şi dezvoltarea monasticismului în cadrul bisericii din primele secole, iar în final vom privi şi la rolul pe care l-a avut monahismul în biserică de-a lungul istoriei. Acest capitol are ca şi scop observarea şi evaluarea aspectelor legate de cauza, evoluţia şi impactul mişcării mai mult dintr-un punct de vedere istoric.

În capitolul al doilea ne vom concentra mai mult asupra prezenării principalelor concepte ale mişcării. Mai întâi ne vom uita la aspectele doctrinare, în mod special asupra concepţiei soteriologice care este dogma de căpătâi din monahism, apoi ne vom uita la spiritualitatea monahală care este caracterizată de urcuşul spiritual. Scopul acestui capitol este observarea principalelor aspecte ale mişcării monahale cu privire la doctrină şi cu privire la trăirea spirituală.

În al treilea capitol ne vom concentra mai mult asupra poziţiei evanghelice pe care o vom prezenta în contrast cu poziţia monahismului răsăritean. În acest capitol ne vom uita mai întâi la alternativa oferită de evanghelici cu privire la doctrina mântuirii, iar apoi ne vom uita la spiritualitatea evanghelică. Scopul acestui capitol este de a observa perspectiva biblică cu privire la mântuire şi trăira vieţii de credinţă.

Ca şi metodă de lucru pentru această lucrare ne vom folosi de metoda descriptivă, observând aspectele esenţiale ale mişcării monahale, apoi vom folosi metoda analitică pentru a observa care sunt erorile şi excesele monahismului, iar în final ne vom concentra asupa creării unei alternative evanghelice la monahism.

I. Istoria miscării monahale

Vorbind despre radacinile miscării monahale nu putem reduce discutia doar la perioada creştină. Jaroslav Pelikan în cartea lui, Iisus de-a lungul secolelor, afirma că: “Monahismul creştin este, într-un fel mai vechi decât creştinismul.” Astfel pentru o înţelegere mai buna a monahismului este necesară o analizare a ideilor ascetice prnind de la rădăcinile lor.

1. Rădăcinile precreştine

Rădăcinile monahismului creştin pot fi sintetizate in trei ramuri separate care au avut o influienţă mai mare sau mai mică asupra apariţiei şi formării gândirii ascetice creştine. Aici în primul rând putem vorbi despre monahismul din religiile orientale, în mod deosebit trebuie amintite practicile monahale din cadrul hinduismului şi bdhismului, în al doilea rând trebuie să observăm existenţa ideilor ascetice din filosofia greacă, care i-a influienţat foarte mult pe părinţii Bisericii primelor secole, iar în al treilea rând trebuie să menţionăm şi despre temele monahale care se regăsesc iudaism, care după părerea multor cercetători stau chiar la baza practicilor ascetice creştine.

1.1. Monahismul din religiile orientale

Practicile ascetice si monahismul ocupa un loc deosebit în religiile asestea. Vorbind despre acest subiect Michel Hulin si Lakshimi Kapani afirma că: “De şi instituţia renunţării la lume este universal valabilă - cel putin in ceea ce se cheamă în deobşte marile religii - în India ea are o vechime, o continuitate, un prestigiu unice.”