Teologia Paulina

1. PERSOANA LUI HRISTOS

Dovedind că posedă calităţi rabinice, Pavel a avut privilegiul de a studia mai mult “la picioarele lui Gamaliel” după cum însuşi mărturiseşte în Fapte 22:3, şi a primit cele mai temeinice cunoştinţe privind legile, obiceiurile şi tradiţiile religiei iudaice în cadrul celei mai zeloase dintre grupările religioase – a fariseilor (fariseu = cel despărţit, separat de lume)1. Devenind apoi, el însuşi, învăţător al Legii, ajunge datorită zelului său paroxistic, un înverşunat prigonitor şi persecutor al tinerei Biserici creştine (Fapte 8:31; 9:1). Pentru că potrivit concepţiei sale de “evreu desăvârşit” o vedea ca pe o ameninţare la adresa credinţei iudaice, el era încredinţat pe deplin că Biserica trebuia suprimată; adică, creştinii exterminaţi.

Deşi prin vocaţie, ambiţie, talent şi perseverenţă se pregătise temeinic pentru a deveni rabin, curând avea să înţeleagă că voia lui Dumnezeu pentru el era cu totul alta. Ca tânăr evreu ortodox şi în calitate de rabin, apărător zelos al iudaismului împotriva rapidei înmulţiri a creştinilor la Ierusalim, prin încrâncenarea implicării directe în fruntea persecutării până la moarte a celor ce aparţineau “Căii” celei noi, a devenit foarte de temut (Fapte 8:3 ş.urm.). Însă, pe ultimul drum al prigoanei ce o conducea împotriva creştinilor, pe care dorea să-i aducă legaţi la Ierusalim ca să fie ucişi, înainte de a ajunge la Damasc, arogantului şi fiorosului Saul, Isus Hristos cel Înviat i se arată într-o viziune plină de putere şi de slavă străfulgerându-l cu lumina Sa cerească. A fost momentul în care glasul lui Hristos adresându-i-se direct: “Saule, Saule, pentru ce mă prigoneşti?” (Fapte 9:4), l-a cercetat, schimbându-i complet gândirea şi simţirea de până atunci.

În urma convertirii sale dramatice pe drumul Damascului produsă de întâlnirea cu Hristos cel Înviat, abilitatea sa nativă de a conduce, a fost folosită de Duhul Sfânt “ca pe o forţă dinamică pentru glorificarea lui Isus Hristos.”2 Supunându-şi “carnea” ascultării în adevăr de Hristos, Pavel relevă secretul victoriei pe care o proclamă: “Pot totul în Hristos care mă întăreşte”. (Filipeni 4:13)

Urcând pe scara ascendenţei spirituale pas cu pas ca “rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol” (Romani 1:1-2), al Evangheliei lui Dumnezeu făgăduită mai dinainte, prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi, Pavel a făcut cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei (Efes.6:19), în faţa tuturor oamenilor pe care i-a iubit “cu o dragoste nespusă în Hristos Isus” (Rom.15:19b). Mai mult, el a vestit-o pretutindeni “acolo unde Hristos nu fusese vestit” (v.20): mai marilor zilei, dregători ai Imperiului, de la căpitanul oastei Claudius Lisias (Fapte 21:37; 22:1-21; 23:26); alesu-

1 Nicolae Moldoveanu, Dicţionar Biblic de nume proprii şi cuvinte rare, Edit.Casa Şcoalelor, Buc.,1995

2 Tim LaHaye, Temperamente transformate, Tyndale House Publisher, Wheaton, IL, Casa de Tipărit BETANIA, 1994,p.42

lui dregător Felix şi nevestei sale Drusila (24:24,25); dregătorului Porcius Festus (25:10,11); împăratului Agripa şi Berenice (26:1-29) – care au recunoscut nevinovăţia apostolului (26:30-32), liderilor religioşi ai Sinedriului (Fapte 22:30; 23:1-6), în drumul său spre Roma lui Publius din Malta (28:7,8); mai marilor iudeilor din Roma (28:17-28), cât şi tuturor celor ce veneau să-l vadă în casa pe care o luase în chirie (28:30). Era măreaţa transformare pe care o făcuse în el Hristos.

Într-una dintre cele mai hristocentrice cărţi ale Bibliei – Epistola către Coloseni – Pavel defineşte aspectul doctrinar al supremaţiei lui Hristos (Cap.1:15-19) – ce este Hristos pentru noi, precum şi aspectul trăirii Lui în noi (Col.1:27b). În continuare, voi dezvolta succint, o imagine a Persoanei Mântuitorului, aşa după cum Pavel Îi defineşte natura divină şi supremă a lui Isus Hristos – ca Domn.

Această prezentare ce demonstrează “bogăţiile plinătăţii de pricepere” (Col.2:2b), revărsate în “Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu” (Col.1:1a), ne este împărtăşită pentru a înţelege că “El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea” (Col.1:15). Primirea acestor bogăţii de pricepere duhovnicească, are menirea de a ne face cunoscută “taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos” (Col.2:2). Creştinismul avea să primească astfel “una dintre cele mai înalte concepţii despre divinătatea şi suficienţa lui Isus Hristos întâlnite în literatură”3. Pătrunzând în esenţa acestei afirmări a adevărului despre Isus Hristos, cuprinsă între versetele capitolul 1:15-23, vom distinge câteva lucruri esenţiale: în primul rând, este făcută de cunoscut voinţa lui Dumnezeu, care “a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El” (v.19). Pavel defineşte astfel, relaţia dintre Isus şi Dumnezeu (v.15) relevându-ne faptul că Hristos este exprimarea vizibilă a lui Dumnezeu.