Capacitatea de Folosință a Unei Persoane Fizice

Capitolul 1.Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice.

1.1 Notiunea de capacitate de folosinţă

1.1.1 Definiţie şi terminologie.

Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este parte componentă a structurii capacităţii civile (capacităţii juridice).

Definiţia legală a capacităţii de folosinţă este consacrată în art.5 din Decretul nr 31/1954 potrivit căruia: „Persoana fizică are capacitatea de folosinţă şi, în afară de cazurile prevăzute de lege, capacitate de exerciţiu” În art.5 alin.2 din Decretul nr. 31/1954 se specifică: “Capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii”, iar o interpretare sistematică a dispoziţiilor legale ne determină să reţinem în definiţia capacităţii de folosinţă aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii civile.

Ţinănd seama de legislaţia în vigoare adică Decretul nr.31/1954 şi de Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, doctrinarii, referindu-se la capacitatea de folosinţă consideră că trebuie să se ţină seama de trei elemente:

-capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este o parte a capacităţii civile a omului;

-capacitatea de folosinţă a persoanei fizice constă în aptitudinea omului de a avea drepturi şi oblogaţii;

-aceste drepturi şi obligaţii sunt civile, deci prin urmare nu sunt drepturi şi obligaţii în general. (art.5 cuprins în capitolul I al actului normativ, este precedat de dispoziţiile art.1 şi 2 care recunosc-expresis verbis-drepturile civile).

Din definiţiile întâlnite în doctrina noastră vom reţine pe acea potrivit căreia capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este acea parte a capacităţii civile a omului care constă ăn aptitudinea acestuia de a avea drepturi şi obligaţii civile1. În esenţă, capacitatea de folosinţă a persoanei fizice exprimă calitatea omului de a fi subiect de drept civil, adică particiant la raporturile juridice civile.

În doctrină a fost criticata alegerea expresiei ,, capacitate de folosinţă’’ pentru a desemna capacitatea ,,de a avea drepturi şi obligaţii”, considerandu-se că termenul ,,folosinţă” semnifică dreptul de a folosi un bun şi trimite la ideea de a-l utiliza, întrebuinţa sau de a profita de acesta. S-a criticat, de asemenea, practica utilizării alternative a altor expresii cu aceeaşi semnificaţie, precum expresia ,, personalitate juridică”, considerându-se că această inconvenienţă terminologică este de natură a crea incertitudine în ce priveşte semnificaţia acestui concept. Pornind de la ideea că această capacitate este un element intrinsic, o condiţie sine quad non a calităţii de subiect de drept, se consideră că expresia ,, capacitate subiectivală” este cea mai adecvată pentru a-i reda semnificaţia şi specificitatea, aptă sa exprime conţinutul conceptului pe care îl nominalizează2.

1 Gh. Beleiu, Drept civil. Persoanele, op.cit, 1982, p.51: Idem Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. aVII-a reviyuită şi adăugită de M. Nicolae, P. Truşcă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p.306; G.

Boroi, Drept civil. Partea Generală. Persoanele, 2002, p. 356; I. Dogaru, Drept civil roman, 2000 p.308; E. Chelaru, Drept civil. Persoanele. 2003, p. 69.

2 M.N. Costin, Marile instituţii ale dreptului civil roman, vol II, 1984, p. 46-47.

Trebuie însă să admitem că în legislaţie, doctrină şi jurisprudenţă s-a impus expresia ,,capacitate de folosinţă” aşa încât folosirea unei alte noţiuni are de învins o ,,tradiţie” diferită, cu argumente greu de înlăturat.

1.2 Cadrul juridic al regelmentării capacităţii de folosinţă a persoanei fizice

Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este reglementată, sub diferitele sale aspecte, în Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, care constituie legea cadru în materie, dar şi în alte izvoare ale dreptului civil, precum: Constituţia României; Codul civil; Codul familiei; Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului referitor la persoanele fizice şi juridice; Decretul nr. 212/1974 de ratificare a ,,Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omulu”,; Decretul nr. 47/1990 referitor la aprobarea ,,Convenţiei internaţionale privind drepturile copilului”; şi ratificată prin Legea nr. 18/1990; Legea fondului funciar nr. 18/1991 cu modificările şi completările din Titlul IV al Legii nr. 247/2005; Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii republicată (Monitorul Oficial nr. 930/2004); Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat; Legea arendării nr. 16/1994 cu modificările ulterioare; ,,Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentaşe cu protocoalele adiţional” (ratificate prin Legea nr. 30/1994); Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobole cu destinaţie de locuinţe, trecute în proprietatea statului; Legea locuinţei nr. 114/1996 republicată cu modificările ulterioare; Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, modificată ulterior; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru staţiul de locuit; Legea nr. 273/2004 privind protecţia drepturilor copilului; Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (publicată în Monitorul Oficial nr. 1154 din 7 decembrie 2004); Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificată şi completată ulterior; Legea nr. 448/2006 privind protecţia drepturilor şi a persoanelor cu handicap, modificată şi completată ulterior.

1.2.1Caractere juridice

Parte a capacităţii juridice a persoanei fizice, capacitatea de folosinţă va avea trăsăturile acesteia, aşa încât putem spune că întruneşte următoarele caractere juridice: legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea, egalitatea şi universalitatea.