Calitatea de Comerciant

Cap I.Noţiunea de comerciant

a.Noţiunea de comerciant

Potrivit Codului comercial român, subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianţii,cât şi necomercianţii.

Într-adevăr, Codul comercial român are la bază sistemul obiectiv. Reglementarea sa se aplică oricărei persoane care săvârşeşte anumite fapte de comerţ obiective prevăzute de art. 3 C. com., indiferent dacă persoana care le săvârşeşte are sau nu calitatea de comerciant.

Dacă săvârşirea faptelor de comerţ are un caracter profesional, persoana în cauză devine comerciant (art. 7 C. com.). Odată dobândită calitatea de comerciant, toate actele şi operaţiunile efectuate de această persoană sunt prezumate a fi comerciale (art. 4 C. corn.).

Dacă însă săvârşirea faptelor de comerţ obiective de către o persoană are caracter accidental, raportul juridic care se naşte este supus legilor comerciale, dar persoana care le-a săvârşit păstrează calitatea de necomerciant (art. 9 C. corn.).

Situaţia este aceeaşi şi în cazul în care actul încheiat este faptă de comerţ numai pentru una din părţile actului juridic, iar pentru cealaltă parte este act juridic civil; actul juridic va fi supus legilor comerciale, fără ca prin aceasta persoana pentru care actul nu este faptă de comerţ să devină comerciant (art. 56 C. com.).

Cu toate că subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianţii, cât şi necomercianţii, totuşi, în principal, activitatea comercială se realizează de către comercianţi.

In limbajul economic, ca şi în cel uzual, noţiunea de comerciant este folosită pentru a desemna pe cei care realizează activitatea de circulaţie a mărfurilor (negustorii). Ca noţiune generică este folosită denumirea de „agenţi economici", întreprinzători" sau „operatori economici". întreprinzătorul a fost definit de lege ca fiind „o persoană fizică autorizată sau o persoană juridică care, în mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice organizează o societate comerciali denumită întreprindere - în vederea desfăşurării unor fapte şi acte de comerţ" (art. 2 din Legea nr. 133/1999). Legea nr. 133/1999 a fost abrogată şi înlocuită cu Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şt dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

b. Categoriile de comercianţi

Potrivit art. 7 C. Corn comercianţii se împart in două categorii: comercianţii persoane fizice (comercianţii individuali) şi societăţile comerciale (comercianţii colectivi). Acestea sunt principalele categorii de comercianţi, dar nu sunt singurele categorii. In temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, la acestea se adaugă regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste. Prin Legea nr. 161/2003 a fost reglementată o nouă categorie de comercianţi - grupurile de interes economic. (1)O situaţie aparte o au micii comercianţi.

1.Comercianţii persoane fizice. Persoanele fizice au calitatea de comerciant dacă săvârşesc fapte de comerţ cu caracter profesional.(2)

Condiţiile în care persoanele fizice pot efectua o activitate comercială sunt stabilite prin Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent.

2. Societăţile comerciale.În privinţa societăţilor comerciale, Codul comercial se mulţumeşte să precizeze că ele au calitatea de comerciant.Într-adevăr, prin însuşi obiectul lor comercial, societăţile comerciale sunt recunoscute în calitate de comerciant.

In prezent, prin societăţi comerciale trebuie să înţelegem, atât societăţile comerciale constituite în condiţiile Legii nr. 31/1990, cât şi societăţile comerciale cu capital de stat înfiinţate în temeiul Legii nr. 15/1990.

Unele societăţi comerciale cu capital de stat, având ca obiect activităţi de interes public naţional, sunt denumite „companii naţionale" sau „societăţi naţionale".(3)

3. Regiile autonome. Aceste entităţi au luat fiinţă prin reorganizarea unităţilor economice de stat, în temeiul Legii nr. 15/1990, în ramurile strategice ale economiei naţionale.