Cambia și Biletul la Ordin

TITLURILE DE CREDIT

Cambia, biletul la ordin şi cecul sunt titluri de credit a căror reglementare formează materia dreptului cambial.

Ceea ce caracterizează în mod fundamental titlurile de credit faţă de celelalte titluri documentare utilizate în relaţiile civile şi comerciale este încorporarea creanţei, a creditului, în însuşi titlul, de unde şi denumirea de titlu de credit.

SECŢIUNEA 1 CAMBIA

Terminologic, cambia îşi are originea în latinescul “cambium”, care era o varietate a contractului “permutatio”, desemnat pentru schimbul de bani contra bani, prin care anticii, având o monedă dată, doreau să o schimbe într-o altă monedă (ceea ce ar corespunde astăzi sintagmei “schimb valutar”).

1.1. Cambia – instrument de plată

Într-o etapă în care activitatea comercială suferea datorită caracterului rudimentar al comunicaţiilor, insecurităţii transportului, dar şi diversităţii monedelor de plată, cambia a cunoscut o nouă evoluţie.

Comerciantul din statul A, în urma afacerilor încheiate în statul B, putea să dobândească o serie de creanţe faţă de comercianţii din statul B (de exemplu să fi vândut o cantitate de marfă pe care cumpărătorul să se oblige să o plătească la o dată ulterioară predării mărfii). Reîntors în statul B pentru alte afaceri, n-ar fi fost posibil cumva ca acel comerciant să se angajeze să-şi plătească propriile datorii folosindu-se de creanţa ce o avea împotriva cumpărătorului pentru care scadenţa plăţii nu se împlinise (care în dreptul cambial corespunde raportului fundamental ce stă la baza emiterii cambiei)?

Mecanismul ce face posibilă legătura între creanţe şi datorii este următorul: comerciantul din statul A (numit trăgător ) în loc să-şi plătească în moneda din statul B, propriile datorii faţă de un creditor personal din statul B (numit beneficiar, iar raportul juridic dintre beneficiar şi trăgător se numeşte valoare furnizată) va invita să plătească în locul lui pe cumpărătorul-debitor al plăţii preţului (numit tras ).

Operaţiunea juridică va îmbrăca următoarea formă: comerciantul din statul A (numit trăgător) redactează (trage) o cambie (înscris) pe care, predându-l unei persoane numită beneficiar , dă dreptul acesteia din urmă să obţină plata unei sume de bani de la tras, la data consemnată în titlu.

Acesta este profilul cambiei din zilele noastre.

Avantajele operaţiunii juridice prezentate sunt colosale:

- trăgătorul nu mai trebuia să efectueze schimbul de monedă pentru că trasul plătea beneficiarului în aceeaşi monedă, respectiv a statului B;

- trăgătorul nu mai trebuia să transporte moneda necesară plăţilor dintr-un stat în altul;

- beneficiarul urmărea la plată un comerciant (pe tras) de pe teritoriul pe care el însuşi domicilia, deci putea apela pentru eventualele constrângeri la instanţele naţionale.

Rămâneau însă o serie de inconveniente ce nu puteau fi, la acea dată, depăşite, şi anume:

- ce se întâmpla dacă trasul refuza să plătească;

- de ce n-ar fi posibil ca beneficiarul, până la scadenţă, să transmită cambia unor alte persoane, proprii creditori, stingându-şi astfel datoriile fără o plată în numerar.

Pentru a fi sigur de plata trasului, beneficiarul trebuia să aibă aceleaşi drepturi cu ale transmiţătorului-trăgător.

Două ar fi aspectele ce se impun a fi analizate pentru a înţelege importanţa circulaţiei cambiei:

1. pe de o parte că transmiterea titlului (cambiei) presupune existenţa unui interval de timp suficient de lung între momentul tragerii cambiei şi cel al scadenţei acesteia (problemă ce va fi tratată în secţiunea 1.2.);

2. pe de altă parte, care ar trebui să fie tehnica juridică cea mai potrivită pentru transmiterea cambiei.