Contracte speciale în materia dreptului comercial internațional

CAPITOLUL 1.CONTRACTUL DE VÂNZARE INTERNATIONALA DE BUNURI MATERIALE

1.1.Aspecte juridice fundamentale

Contractul extern de vânzare-cumparare (contractul de vânzare internationala) se situeaza printre cele mai importante întelegeri juridice utilizate în comertul international. Acesta este un acord de vointa bilateral prin care una din parti, denumita vânzator, dintr-o anumita tara, se angajeaza sa livreze celeilalte parti, denumita cumparator, dintr-o alta tara, un bun material al sau, determinat cantitativ si calitativ, într-un anumit loc si la o anumita data, în conditiile convenite, contra unui pret.

Contractul de vânzare internationala este, prin urmare, un contract sinatagmatic. In contractul de vânzare internationala, apare ca particularitate elementul de extraneitate, fapt pentru care contractul nu poate fi supus în exclusivitate prevederilor legislatiilor nationale. Prezenta elementelor de extraneitate le ofera partilor dreptul de a stabili legea care sa le cârmuiasca contractul. „Prin prezenta elementului de extraneitate, raporturile juridice civile de comert exterior depasesc sfera dreptului civil intern si ies de sub cârmuirea exclusiva a acestui drept, spre a cadea sub influenta principiilor de drept international privat, potrivit carora pot sa fie cârmuite, într-o masura mai mare sau mai mica, de dispozitiile unor legi straine".

Contractul de vânzare internationala poate sa aiba unul sau mai multe elemente de extraneitate, printre care: partenerul este strain; obiectul contractului poate fi strâin; locul unde se executa contractul este strain.

Sunt subiecte ale vânzarii internationale acele persoane care îsi au sediul sau resedinta lor obisnuita pe teritoriul unor state diferite, în oricare din situatiile urmatoare:

- când actele constituind oferta si acceptarea ofertei sunt îndeplinite pe teritoriul unor state diferite;

-când contractul presupune ca lucrul vândut face sau va face obiectul transportului din teritoriul Unui stat fu teritoriul altui stat;

- când predarea lucrului trebuie sa se realizeze pe teritoriul unui stat, altul decât acela unde s-au îndeplinit actele constituind oferta si acceptarea ofertei.

Incheierea si derularea unei tranzactii internationale de vânzare-cumparare antreneaza si o serie de contracte auxiliare, precum: aranjamentul de garantare a creditului extern; contractul de transport al marfurilor; aranjamentul bancar pentru transferul si plata documentelor; contractul de asigurare a marfurilor etc.

PRINCIPALELE ASPECTE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE VÂNZARE INTERNATIONALA

1. Legea de cârmuire a contractului

Neexistând o lege universala, aplicabila tuturor contractelor cu tenta de intemationalitate, obligatiile vânzatorului si cele ale cumparatorului pot fi cârrniiiîc, în virtutea lui lex voluntatis, de legea pe care o convin. Aceasta poate fi legea din tara vânzatorului; legea din tara cumparatorului; legea dintr-o tara terta etc., completate cu norme decurgând din conventii internationale, reguli si uzante de interpretare uniforma a unor practici internationale.

In majoritatea legislatiilor se prevede ca în cazul în care partile nu fac uz de lex voluntatis, contractului pe care îl semneaza i se aplica legea tarii pe teritoriul careia acesta a fost încheiat (lex loci actus). Conform unor legislatii, contractul este guvernat de legea din tara vânzatoruluil (lex venditoris).

Este important de remarcat tendinta contemporana de a se intensifica activitatea pentru uniformizarea normelor de drept ale comertului international, spre a se elimina, pe cât posibil, conflictele dintre legislatiile nationale.

Dreptul aplicabil contractului de vânzare internationala include întreg ansamblul de reglementari normative dintr-un stat, si nu un singur act normativ sau o singura lege. Astfel, de exemplu, când este invocata legea engleza, nu se are în vedere numai asa numitul sistem „Statute Law" (alcatuit din acte normative emise

de Camera Comunelor si Camera Lorzilor), ci si sistemul „Common Law", configurat în decursul unei îndelungate practici, pe cale jurisdictionala. Dreptul unui anumit stat este folosit de partile dintr-un contract de vânzare internationala nu numai pentru a fi adoptat drept lex contracttis, ci si ca mijloc tehnico-juridic de a preciza continutul contractului.

Lex contractus guverneaza ansamblul operatiunilor juridice privind formarea, efectele, executarea si stingerea obligatiilor contractuale, neavând ca obiect capacitatea partilor, constituirea de drepturi reale, forma exterioara a actului juridic. Capacitatea fiecarei parti contractante este stabilita de legea sa nationala (lex patriae). Conditiile de forma ale vânzarii internationale ies de sub incidenta lui lex contractax, legislatiile nationale reglementând prin dispozitii de drept material cu caracter imperativ întocmirea unui înscris, iar într-un numar mai redus de state se admite acordul de vointa, realizat pe cale verbala. Constituirea de drepturi reale cade sub incidenta lui lex rei sitae - legea locului unde se gaseste marfa.

2. Uzantele internationale si normele uniforme de drept comercial international

Uzantele si normele uniforme internationale sunt adoptate de catre partile contractante prin înscrierea în contract a unor clauze de trimitere la acestea sau prin formularea unor clauze tip, integrate în contract.

In vederea sistematizarii uzantelor izvorâte din practica comertului international, au fost elaborate de catre diferite organisme internationale: reguli si principii uniforme; contracte model de adeziune; contracte tip; conditii generale de livrare atât în domeniul operatiunilor de vânzare-cumparare, cât si în domenii adiacente, precum: plati externe, transporturi si expeditii internationale, asigurari etc.

Uzantele care au fost sistematizate pâna în prezent au fost strânse în documente de însemnatate internationala. Important este de retinut ca ONU fiind preocupata de uniformizarea reglementarilor în materie de comert international a înfiintat în 1966 „Comisia Natiunilor Unite pentru Dreptul Comercial International", cu scopul de a coordona activitatea tuturor organizatiilor care participa la opera de standardizare a regulilor, principiilor si uzantelor folosite în practica comerciala internationala. Un rol deosebit îl are în aceasta directie „Institutul International pentru Unificarea Dreptului Privat", cu sediul la Roma.

3. Dreptul partilor de a determina elementele contractului

In virtutea libertatii care le este cunoscuta (lex voluntatis), partile sunt în masura sa determine elementele contractului si sa-si asume obligatii reciproce. Cu cât continutul contractului este mai temeinic elaborat, cu atât riscul de a recurge, în ipoteza unui diferend, la întregiri, pe temeiul dispozitiilor unei anumite legi, se diminueaza în mod corespunzator.

Recunoscându-se avantajele neîndoielnice pe care le prezinta un contract cu un continut cât mai acoperitor si în scopul facilitarii negocierilor, s-a adâncit continuu procesul de tipizare a clauzelor invariabile fata de cele variabile, specifice. Acestea din urma se adapteaza si se schimba potrivit particularitatilor fiecarei operatiuni comerciale. Clauzele invariabile preced contractul, spre deosebire de cele specifice care se nasc odata cu contractul.