Contractul de Report

CAPITOLUL I

IZVOARELE OBLIGATIILOR COMERCIALE

SECTIUNEA I

NOTIUNI INTRODUCTIVE

Notiunea de obligatie în sens larg, este acel raport juridic în continutul caruia intra dreptul subiectului activ denumit creditor, de a cere subiectului pasiv denumit debitor - si caruia îi revine îndatorirea corespunzatoare - de a da, de a face sau nu face ceva, sub sanctiunea constrângerii de stat în caz de neexecutare de buna voie.

Daca accentul se pune pe latura pasiva, latura activa a obligatiei fiind implicata - obligatia poate fi definita ca acel raport juridic în virtutea caruia o persoana, denumita debitor, este tinuta fata de o alta persoana, numita creditor, fie la o prestatia pozitiva (a da, a face), fie la o obstantiune (a nu face).

Notiunea de izvor de obligatie, în sens larg.

Prin izvor de obligatii se întelege acel fapt juridic - care da nastere unui raport juridic de obligatie.

Izvoarele obligatiilor genereaza, asadar drepturi subiective, si anume drepturi de creanta si obligatii - care corespund acestor drepturi.

Izvoarele obligatiilor se caracterizeaza tocmai prin împrejurarea ca, facând aplicarea normei juridice generale, stabilesc, între subiecte determinate, raporturi juridice concrete de obligatie.

În conceptia Codului Comercial Român, savârsirea de catre o persoana, indiferent sau nu daca are calitatea de comerciant, a unor fapte de comert, are drept rezultat, nasterea unor raporturi juridice comerciale. Raporturile juridice comerciale sunt raporturi de drept privat, ca si raporturile juridice civile.

Având aceeasi esenta, raporturile juridice comerciale si raporturile juridice civile sunt supuse acelorlasi reguli generale, care sunt cuprinse în Codul Civil. Dar, între cele doua categorii de raporturi juridice exista si anumite deosebiri.

Aspectele particulare ale raporturilor juridice comerciale sunt regelementate prin norme speciale cuprinse în Codul Comercial, Cartea I, Titlul V- "Despre obligatiile comerciale, în general".

Regelementarea raporturilor juridice comerciale de catre normele Codului Comercial si cele ale Codului Civil, îsi gaseste suportul legal în articolul 1 al Codului Comercial care prevede: "În comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune, se aplica Codul Civil". Obligatiile comerciale, ca si obligatiile civile, au ca izvoare actele juridice (contractul si actul juridic unilateral), faptele juridice (licite sau ilicite) si legea. Dintre toate izvoarele obligatiilor comerciale, cel mai important pentru activitatea comerciala, este, fara îndoiala, contractul.

SECTIUNEA A II A

LEGEA; CA IZVOR DE OBLIGATII

În sens strict juridic, legea desemneaza actul normativ al puterii legislative care regelementeaza cele mai importante raporturi sociale, se eleboreaza dupa o procedura stricta si are forta juridica superioara fata de toate celelalte acte normative care se întemeiaza pe ea.

Legea emana, de regula, de la puterea legislativa, respectiv Parlamentul, unicul organ legiuitor, compus din doua camere: Senatul si Camera Deputatilor. Legea reglementeaza cele mai importante relatii sociale în mod primar, originar, ceea ce explica si rolul ei de baza în cadrul izvoarelor de drept.

Reglementarea primara, prin lege, a relatiilor sociale, se explica prin faptul ca legea poate reglementa orice raport social si în orice modalitate fara nici o îngradire sau autorizare. Datorita marii varietati de raporturi sociale si a diversitatii de reglementare, continutul legilor este foarte diferit.

Legea are o forta juridica superioara tuturor celorlalte acte normative ale statului. Suprematia legii este depasita doar de Constitutie, care este tot o lege, dar cu caracter fundamental si a carei superioritate juridica rezida din faptul ca ea a fost produsul manifestarii de vointa a Parlamentului.

Legea este acel izvor de obligatii care nu necesita interventia unui fapt sau act juridic, obligatiile luând nastere direct si nemijlocit din lege, ceea ce conduce si la ideea de izvor imediat.