Fiscalitatea operațiunilor comerciale

I. Repere genearle cu privire la comercianţi

1. Noţiunea de comerţ

În sens economic, comerţul reprezintă activitatea realizată cu scopul de schimb şi circulaţie a mărfurilor de la producători la consumatori. Pornind de la această abordare, comerţul ar consta în operaţiunile curpinse în intervalul dintre momentul producerii mărfurilor şi cel al intrării lor în circulaţie, până la momentul ajungerii acestora la consumatori. Aceste operaţiuni sunt realizate de comercianţi, denumiţi, uzual, şi negustori, agenţi economici diferiţi de producătorii mărfurilor.

În sens juridic, noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg decât cel al noţiunii definite cu sens economic, cuprinzând nu numai operaţiunile de interpunere în circulaţia mărfurilor, pe care le realizează comercianţii, ci şi operaţiunile de producere a mărfurilor, realizate de fabricanţi, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, realizate de antreprenori, respectiv presatatorii de servicii, în general, întreprinzătorii. În concluzie, comerţul cuprinde operaţiunile de producere şi de circulaţie a mărfurilor.

2. Faptele de comerţ

Operaţiunile de comerţ constituie obiectul de studiu al dreptului comercial şi sunt reglementate de Codul comercial român. Codul comercial român are la bază sistemul obiectiv , în sensul că normele sale se aplică comerţului, adică acelor acte juridice, fapte şi operaţiuni calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte.

Art. 3 , C. com. rom., stabileşte actele şi operaţiunile considerate fapte de comerţ, cărora li se aplică Codul comercial, indiferent dacă persoana care le săvârşeşte are sau nu calitatea de comerciant.

Totodată, art. 7, C. com. rom., atribuie calitatea de comerciant oricărei persoane care săvârşeşte fapte de comerţ cu caracter profesional, indiferent de natura activităţii.

3. Noţiunea de comerciant şi interesul practic al definirii acesteia

Prin stabilirea faptelor de comerţ la art. 3, C. com., se ajunge la determinarea calităţii de comerciant. De asemenea, potrivit art. 7, C. com., “Sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită şi societăţile comerciale”. Altfel spus, potrivit art. 7, C. com., calitatea de comerciant poate fi atribuită oricărei persoane care săvârşeşte fapte de comerţ cu caracter profesional, indiferent de natura activităţii – persoanele fizice care săvârşesc fapte de comerţ ca profesiune obişnuită (comercianţii individuali), precum şi persoanele juridice – societăţile comerciale (comercianţii colectivi) care au ca obiect activitatea comercială.

Persoana fizică este definită nu prin apartenenţa sa la un grup profesional, ci prin faptele de comerţ pe care le săvârşeşte, cu titlu profesional.

O dată dobândită calitatea de comerciant, toate actele şi operaţiunile efectuate de această persoană sunt prezumate a fi comerciale (art. 4).

Avem în vedere comercianţii în accepţiunea juridică, nu şi economică, ce îi limitează la categoria negustorilor – persoanele care realizează activitatea de circulaţie a mărfurilor. În domeniul economic, ca noţiune generică este folosită cea de “agenţi economici”, “întreprinzători”, “operatori economici”.

Concluzionând, subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianţii, cât şi necomercianţii, potrivit sistemului obiectiv. Însă, în principal, activitatea comercială se realizează de către comercianţi, comerciantul fiind considerat “cel mai de seamă actor al vieţii economice şi juridice”.

Codul comercial român nu conţine o definiţie a comerciantului. Pornind de la dispoziţiile de referinţă ale acestuia, comerciantul a fost definit în doctrina juridică ca fiind “orice persoană fizică sau juridică care desfăşoară, în mod profesional, o activitate comercială, indiferent de forma acesteaia“.

Potrivit literaturii juridice franceze, comercianţii sunt persoanele care, “având capacitatea de exerciţiu necesară, fac, în nume propriu şi pe contul lor, acte de comerţ cu titlu de profesiune obişnuită”.

Stabilirea calităţii de comerciant prezintă importanţă deoarce, în mod frecvent, impozitele sunt particularizate în lege în raport şi cu calitatea contribuabilului şi/sau plătitorului acestora, după caz.

Pe lângă obligaţiile derivând din calitatea de comerciant, în special, profesionale, comercianţilor le revin şi: obligaţia înregistrării fiscale cu respectarea cerinţelor prevăzute în codul de procedură fiscală, diferită în raport cu cea reglementată pentru persoanele fizice; obligaţia plăţii impozitului pe profit, specific activităţii comerciale.