Administrația Publică Centrală și Actele Acesteia

INTRODUCERE

Transformările intervenite după prăbuşirea imperiului sovietic în plan politic, economic şi social, au determinat în mod firesc schimbări de substanţă şi în planul concret al organizării şi funcţionării administraţiei statului.

Mutaţiile survenite în cadrul sistemului de administrare sunt cu atât mai pregnante, cu cât transformările induse la nivelul acestuia, au căpătat consistenţe, în urma adoptării Constituţiei .

Atât în plan structural-organizatoric, cât şi cel material-funcţional, administraţia publică a căpătat o nouă filosofie, dobândind o configuraţie inedită în sistemul global al administraţiei. Fiind chemată să satisfacă interesul general exprimat prin lege, administraţia publică constituie activitatea prin care se exercită legea, ea fiind foarte strâns legată de puterea executivă.

Şi dacă activitate de stat este o activitate de organizare a relaţiilor sociale, ideea de organizare fiind punctul-cheie în administrarea publică, în sens larg “administraţia publică este o activitate de organizare a anumitor relaţii sociale, mai concret a legilor şi a celorlalte acte ale organelor statului” .

O organizare optimă nu poate fi rezultatul întâmplării, orice organizare trebuie fundamentată ştiinţific. Deci, funcţionarea raţională şi eficientă a administrării publice cere implementarea metodelor ştiinţifice de organizare a activităţilor administrative.

Aceasta este cu atât mai important unde ştiinţa administraţiei dace primii paşi şi elaborările teoretice în acest domeniu sunt actuale şi ţin să fie urmate de îndrumări practice pentru organele administraţiei publice.

Administraţia ţării este încredinţată unor autorităţi statale, ele fiind administraţia centrală şi unităţile sale teritoriale precum şi administraţia locală, chemată să administreze interesele colectivităţilor locale, în conformitate cu Constituţia.

Pornind de la acest raţionament putem mai bine să ne dăm seama care sunt deosebirile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi diferitele servicii publice ale administraţiei publice centrale de specialitate (ministere, departamente) care acţionează într-un anumit teritoriu, dar sunt structuri exterioare ale anumitor autorităţi administrative centrale.

E necesar de precizat ca în cadrul structurii teritoriale a organelor administraţiei locale şi centrale, relaţiile dintre ele sunt foarte variate şi, în fine, ele trebuie să colaboreze reciproc, deoarece au un scop comun - organizarea serviciilor publice pentru cetăţenii din teritoriu.

Organele administraţiei publice pot activa eficient în condiţiile când toate transformările din societate se efectuează într-o consecutivitate bine determinată şi au un suport legislativ adecvat, care le-ar permite nu numai să dirijeze aceste procese, dar să se reformeze ele însele, pornind de la cerinţele înaintate de evoluţia societăţii.

Consultând literatura de specialitate existentă şi analizând, în particular, conlucrarea serviciilor publice desconcentrate în teritoriul judeţului şi autorităţile publice locale în chestiunile de interes comun, am ajuns la concluzia că prea puţin se studiază în republica noastră relaţiile dintre diferite nivele ale administraţiei publice, aceste considerente determinând alegerea temei abordate în lucrarea de faţă.

Structurat teza a fost concepută în patru capitole. În introducere s-au făcut precizări terminologice extrase din literatura de specialitate, utile, după părerea noastră, în elucidarea de mai departe a temei. Capitolul doi şi trei vine cu o prezentare generală a administraţiei publice, în special a administraţiei publice centrale şi locale.

Reieşind din considerentul că experienţa altor ţări în problema dată ne-ar ajuta să depăşim situaţia în care ne aflăm în prezent şi ţinând cont de direcţiile proprietare ale politicii externe la etapa actuală, am analizat în capitolul trei raporturile şi relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice în ţările Europei Centrale şi de Est.

S-a făcut o incursiune în istoricul evoluţiei relaţiilor dintre organul administraţiei publice în plan istoric, urmând ca în capitolul trei să urmărim raporturile dintre autorităţile publice după declararea suveranităţii.

Sursele bibliografice de bază au servit Constituţia, legile şi alte acte normative referitoare la activitatea autorităţilor publice cât şi literatura ştiinţifică de specialitate editată în republica noastră şi străinătate.