Analiza Socio-Psihologica a Cuplului Victima-Infractor

PSIHOLOGIA VICTIMEI SURSA DE IDENTIFICARE A IPOTEZELOR CORECTE PENTRU IDENTIFICAREA INFRACTORULUI

Practica a demonstrat ca în comiterea infractiunii este foarte greu de realizat diferentieri clare pe linia responsabilitatii celor doi membri ai cuplului penal (infractor-victima).

Din punct de vedere juridic lucrurile sunt mai clare, precizarea statutului victimei si infractorului facându-se pe baza stabilirii initiativei în a comite o fapta antisociala cât si în baza efectelor acestei actiuni. Astfel, persoana vatamata corporal, violata, ucisa etc., apare în calitate de victima, iar persoana care a vatamat corporal, a violat, a ucis, apare în calitate de infractor.

Privind din punct de vedere strict psihologic, desi existau anumite cazuri în care între victima si infractor nu a existat nici un fel de legatura anterioara, se considera ca nici o victima nu poate fi absolvita integral de o anumita raspundere legata de actul infractional. Pot fi date multe exemple în acest sens:

- postasul care are bani multi asupra sa, care nu se asigura deloc si care este atacat în scop de jaf;

- victima unui viol într-un parc, în timpul unei nopti, este vinovata de ignorarea pericolelor potentiale atunci când pleaca la plimbare singura, prin parc, la ore târzii;

- victima unui atac nocturn la domiciliu poarta vina unei "publicitati" exagerate provenind din achizitionarea unor bunuri de valoare;

- parintii sau persoanele care au în paza juridica un minor, au un anumit grad de vinovatie în cazul când acesti minori devin victimele unor infractiuni.

Atunci când între victima si infractor exista anumite legaturi anterioare, plecându-se de la cunoasterea victimei (modul sau de viata, referinte, habitudini, trasaturi psihomorale si psihocomportamentale) ce poate "reconstitui" fizionomia particulara a relationarii interpersonale infractor-victima si, astfel, poate fi identificat cel ce a comis fapta.

Aceasta situatie este valabila pentru cazul în care victima a decedat. În cazul în care victima nu decedeaza apare o problema deloc neglijabila: masura în care victima este dispusa, voluntar sau involuntar, sa-l demaste pe infractor. În cazul în care victima se teme într-o foarte mare masura de reactiile infractorului (ulterioare demascarii), este posibil ca ea sa evite complet în a-l demasca, sa încerce sa gaseasca alte "explicatii", sau sa nege efectiv comiterea infractiunii. Studiind modul de reactie al victimei, psihologia ei în astfel de cazuri, se pot emite ipoteze cu privire la caracteristicile psihice si comportamentale ale infractorului.